Tag Archives: personal

Un profesor din Bucureşti a fost violat de o elevă!

Doamnelor şi domnilor! Curtremurător! Îmi era atât de lene să mă filmez citind acest text, aşa că vă rog să vă imaginaţi că sunt un reporter speriat de lume, şi rârâit, de la Realitatea TV. Dar nu asta este senzaţional!

Incredibil! Un profesor din Bucureşti a fost violat de una din elevele lui, în timpul unei excursii la Predeal. Din spusele martorilor, aceştia au plecat într-o zi de joi spre Predeal cu trenul Personal 5375, Gara de Nord, plecarea fiind stabilită la ora 09:55. Trenul a avut o întârziere de aproximativ 10 minute, dar anchetatorii nu cred că asta va afecta cursul anchetei.

În timpul zilei de vineri, elevii, printre care şi profesorul violat, au vizitat Peleşul. Se pare că biletele la intrare s-au scumpit simţitor, lucru ce a dus la o oarecare nemulţumiri, unii dintre elevi preferând să bea în loc să vadă unde au pus capul cei din familia regală. Profesorul, fiind de sport, a considerat că fiecare e liberă să aleagă în viaţă ce carieră vrea.

Spre seară, victima a hotărât să se retragă în intimitatea camerei şi să îşi verifice contul de Facebook, ultima postare fiind: “Singurel în pat la Predeal. Îmi termin cioco-caldă şi mă bag la nani. Elevii sunt jos la party. Sunt cuminţi. Le-am cumpărat doar vodka ca să nu amestece băuturile. Somn uşor”.

La aceea oră, agresoarea Miruna, olimpica liceului la matematică şi câştigătoarea titlului de “Răţuşca cea urâtă” la concursul organizat de liceu, se matolea bine într-un colţ de sală de mese. Cumpărase de la un butic o sticlă de bere Robema şi o amestecase cu vodkă. În mintea ei virgină nutrea un singur sentiment: proful de sport.

Din imaginile captate pe camera de filmat situată pe holul cabanei se poate observa cum eleva urcă pe burtă scările şi se opreşte în faţa uşii profesorului. Bate la uşă, intră, şi iese 3 ore mai târziu. Din acel moment toată lumea a aflat de la televizor ce s-a întâmplat în aceea cameră în fatidica zi de cât era vineri seară.

Întrebat de poliţişi, profesorul de sport a putut să spună doar: “credeam că vrea să… despre Peleş… şi cumpăna într-un picior… dar… strap-on…şi-a pus… O, Doamne de ce eu?!”, moment în care a început să plângă în hohote pe unul dintre poliţişti.

Părinţii fetei sunt zdruncinaţi şi nu îşi revin nici măcar în direct la OTV: “credeam că o să fie cuminte, mai ales că e prima dată când o lăsăm afară din casă şi îi dăm jos şi lanţul de la picioare. Este greşeala noastră”.

Fata a fost arestată şi riscă până la 5 ani de puşcărie dacă se demonstrează că a abuzat de bunătatea profesorului.

Popularity: 9%

Cine e Ramona?

Ramona e peste tot. Mai exact Ramona.Ramona43. Am întâlnit-o pe Ramona atât în personalul de Ploieşti Sud, cât şi în autobuzul 226. Ramona e peste tot în viaţa mea, şi am ajuns să cred că îmi e sortit să mă văd cu ea pentru că altfel nu înţeleg rostul acestor mesaje dumnezeieşti cu marker-ul.

Prima dată când am întâlnit-o pe “ramona.ramona43″ era în Gara de Nord. Stătea pe peretele din Sala de Aşteptare, şi mai că cerşea să fie băgată în seamă şi în listă. Am ignorat-o total, în ciuda faptului că nu avea nici o completare, ca de exemplu: “dă add ramona.ramona43. O sug bine”, “…fac clătite”, “…îmi place în Gară”, etc. Apoi un timp nu am mai dat de ea, probabil supărată că nu mi-a păsat de ea.

În cele din urmă am văzut-o trei luni de navetă, în fiecare zi, în trenul Personal Bucureşti Nord-Ploieşti Sud şi vice-versa. Deja ştiam unde să mă aşez ca să fiu cu ea. Dar m-am lăsat cucerit cu greu. Am zis să o văd  cum fierbe în pasta de pix proprie. Supărată că timp de trei luni nu i-am dat nici măcar un pic de add a hotărât să dispară iar din viaţa mea. Şi odată cu ea şi naveta.

Acum, când nu credeam că o să îi mai văd vreodată id-ul, negru şi misterios ca noaptea, am întâlnit-o în tramvaiul 32 şi în aceeaşi zi în autobuzul 300. Eram stânjenit şi transpirat pentru că eram de faţă cu prietena şi de… înţelegi. E clar că e înapoi în viaţa ea. Nici acum nu vreau să îi dau add, pentru că nu cred că poate exista ceva între noi, exceptând un drum cu tramvaiul/autobuzul/trenul.

Oare o ştie cineva pe ramona.ramona43? Cum arată? Are părul negru ca marker-ul? Ochii albaştrii precum caroseria de tren Personal? Ori e roşcată precum trenul Rapid Bucureşti – Constanţa (da era şi în trenul ăsta)? E o tipă selectă? Pentru că nu am văzut-o niciodată pe pereţii toaletelor. Îi place să călătorească sigur, şi poate locuieşte şi aproape de mine… poate că în fiecare zi e lângă mine, dar eu nu o văd când îşi scrie id-ul în faţa mea.

Cine e Ramona?

Popularity: 9%

Butonu` care chinuie poporu`!

Actualele trenuri Accelerat/Personal, cele albastre cu două etaje, sunt dotate cu uşi din viitor. Pentru majoritatea românilor, uşile din trenuri sunt demne de Stargate!

Folosirea noilor uşi este simplă: au un buton pe care apeşi (o chestie metalică mare cât pumnu`  de navetist), iar uşa se deschide singură pentru 8-10 secunde. Problema aici apare: românul nu funcţionează pe buton. Nu vrea el buton şi pace!

Chiar dacă văd zilnic oameni care se iau la trântă cu uşa, astăzi am surprins o doamnă (bine) ce nu a renunţat până nu a dezmembrat-o. A tras de sărmana, şi ea nu: “Femeie foloseşte butonul!”, parcă îi spune. Nimic. Trăgea ce trăgea, mai se odihnea puţin ca după o probă de Olimpiadă, apoi iar trăgea. Într-un final, şi-a încordat toţi muşchii din corp, de i se scorojea fondul de ten de pe faţă, şi a tras cu putere de uşă. Aceasta a cedat şi victorioasa a trecut de prima barieră: mai avea 2 uşi de genul până la următorul vagon.

Întâmplarea de astăzi mi-a deschis ochii: ca popor suntem deficitar la noţiunea de buton. Obişnuiţi să smucim uşile la Dacia 1300 nu prea reuşim să înţelegem strigătul de disperare al proaspătului posesor de Merţan: “uşor cu uşa băăăă!”. De asemenea, un număr mare de bărbaţi din categoria mascul-feroce, au răspuns în următorul fel la întrebarea: “Ce ai folosi ca să îţi opreşti soţia din vorbit? Un buton, ori…?”. În spaţiul punctat, majoritatea au trecut obiecte de uz casnic, leviere, pumni, picioare. Un număr relativ mare de femei au răspuns excitate la această formă de dragoste conjugală. Dumniezo s-o ierte!

Acestea fiind zise: Atenţie la Buton!

Popularity: 5%

Ş-am venit din Spania.

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Franţuzoaica din tren

Am dat tramvaiul 32, Rahova – Unirii, cutie de tablă şi circ cu durata unui serial de aproximativ 15 minute, pe trenul Personal 1663 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cutie mai mare, mai lungă şi mai interesantă, serialul fiind mai lung cu aproximativ o oră. Eu câştig la afacerea asta, deoarece nimic nu se compară cu imaginea navetiştilor zgomotoşi şi înfometaţi sexual, ori controlorii RATB care dau şpagă Naşului, şi dacă stau să mă gândesc, Naşu` e un alt personaj aparte.
O poveste demnă de cei 69 (!!!) de kilometri a avut loc acum puţin timp când am avut onoarea să stau lângă o duduie ce presta servicii de franţuzoaică, la facultate şi în particular. A nu se înţelege că făcea amor cu ţigarea-n gură sau că vorbea rârâit. Doar era francofonă.
Eu stăteam pe locul 66, cifră atât de obişnuită în viaţa mea încât nu mă mai miră cornul crescut în frunte. Franţuza era aşezată pe locul din faţă, astfel încât să am o imagine perfectă asupra comportamentului, port-jartierele rupte-n coate, fustei mini, maieul decoltat şi cele trei culori şterse din cap.

Prea ocupat cu muzica din căşti nu am dat atenţie comportamentului “turistei”, dar imediat ce a pornit o discuţie la telefon am fost nevoit să îmi împing căştile în creier. Proces fără un rezultat notabil:
“Da fatăăăă! Vin de la facultate! Am terminat! La limba franţuză fă ce dracu, hihi, mă cunoşti! Mie îmi place cu limbile! TU?! Eşti ok fă?! Hai că te ador! Je ta ime fă! Pierd semnalul p*****ş pe el de Vodafone…

După ce a reuşit să atragă atenţia întregului vagon a început să ne uimească. În ultimele 20 de minute de drum a arătat cât de diferiţi sunt franco-românii faţă de francezi sau români. În primul rând franco-românii nu au jenă, bun-simţ, 7 ani acasă, 12 de liceu, şi 25,9 zile pe WC, loc numai bun de citit Codul Bunelor Maniere. Duduia era atât de je man fiş (mi se peşte) că nu o durea nici în basca de franţuză de ceilalţi. A început preludiul cu o uşoară descălţare erotico-tactilă, etalând ciorapii cu vedere la cartofi, apoi a continuat cu o scobeală insistentă la molari de unde au rezultat mai multe scuipături pe jos, iar în final, (cred) că încerca să îşi bage limba-n nas să vadă dacă poate, ori de foame. Oricum, Bon Hepatit!

Cu părere de rău (şi rău la stomac) a trebuit să cobor la Ploieşti Sud. Duduia a continuat drumul, poate până în Franţa. Niciodată nu voi uita această lecţie de spirit civic francofon, tipic românească, şi nici faptul că o Mademoiselle nu se poate scărpina în nas cu limba. Dacă vizitez Parisul e bine de ştiut.

Acum voi încerca să îmi conving prietena să abandoneze dorinţa de a viziona Shrek 3D, pentru că suntem mult mai câştigaţi la Şmen 6D.


Popularity: 11%

Un proiect de nota 20+2 cm pe lună

Sunt un student model. Am început bine, nu? Spun purul adevăr cu toată modestia de care mă simt în stare. Sunt un produs finisat al Ministerului Educaţiei şi mă mândresc fără ezitare cu notele de 7-8 pe care le obţin. Se poate mai bine, dar eu sunt… boem… îmi place aşa.

La facultate nu fac nazuri. Colegii care mă cunosc ştiu că sunt genial,dar îi las pe ei să mă laude la secţiunea “comentarii”. Trebuie să le reamintesc faptul că părerile lor nu pot include cuvinte ca: “minciuni“, “mănânci baclavale“, “ce-ţi place să minţi” ş.a.m.d, deoarece blogul meu şterge astfel de comentarii. Nu ştiu din ce motiv.

Nici profesorii nu sunt deranjaţi de mine. Chiar deloc. Sunt un student atât de emininche încât nu doresc să îmi deranjez tutorii cu prezenţa. Şi chiar dacă vreau să îmi chinui mentorii cu prezenţa, mereu se găseşte ceva inevitabil ce mă pune în situaţia neplăcută de a rămâne acasă, cu telecomanda pe burtă, mâna pe telecomandă şi dulciuri în jurul meu. Viaţa e greu.

Acum în sesiune situaţia se schimbă dramatic. Trebuie să merg la facultate. Ceea ce mă onorează, mai ales că la ora asta (06:30) mă salut cu naşii în Gara de Sud Ploieşti de parcă ne şpăguim de la inaugurararea CFR. Mă duc la facultate pentru a preda un blog. Da, aţi auzit bine, în secolul vitezei merg cu trenul personal (ironic, vorbeam de viteză) până la Capitală ca să las un link pe o foaie. Atâta drum doar ca să consum. Eu chiar vreau să fiu ecologist, dar lumea nu mă lasă. Ştiţi cât curent o să consum azi în procesul de plimbare cu liftul prin facultate? Mult. Când eram copil îmi doream să fiu liftier, deci vă daţi seama ce nostalgii mă apucă în cutia instituţiei.

Acum să trec la partea importantă. Eu mă străduiesc din toate circumvoluţiunile să fac un proiect cât mai reuşit, dar se pare că Gugle îşi bagă reclama acolo unde nu îi fierbe oala, şi mătrăşeşte frumuseţe de blog. Următoarea poză a fost realizată de un coleg, fan al muncii mele, personaj ce nu va ezita să comenteze foarte plastic acest text (fraze gen: “ai minţit poporul” înseamnă, de fapt “ai spus adevărul frăţie”).

Nu-i aşa că merit nota 10?

Popularity: 11%

Poezie de pe uşa unui WC de ţară.

În trenul Personal, din gară

Sta un mascul, feroce, dur.

Cu patru “trelinguri” pe el,

Şi pantalonii rupţi în tur.

***

Se pregătea să plece, aşa

La mândra lui, la Ciorogârla,

Dar ea nici nu-şi imagina

Că Hercule vine spre ea.

***

Apollo simţea de mult, ceva

Un sentiment de disperare, frica!

Şi se ruga la dumniezo

Ca Miţa să nu-l înşele c-un Romeo.

***

Ajuns la ea, o aşteptă

În frig, pe linia a IV-a,

Şi când văzu că nu mai vine,

Trecu la fapte, acţiune!

***

În faţa casei părinteşti

Miţa avea un BMW mare

Tunat, cu spoilere şi roţi

Şi cruciuliţe colorate.

***

În casă, lângă soba caldă

Se încălzea Miţa şi El.

Nervos, Ulise ţipă către ea:

“Fumea mea, eşti proastă?!”

***

“Da tu ce vrei aici? ţărane!

Fără maşină şi bănet.

Eu m-am emancipat băi sclav!

Mă upgradaşi, de la căruţă la Q8!”

Popularity: 1%

CFR se duce de râcă

Închid ochii şi adorm, aşa cum fac în fiecare tren Personal, pe ruta Ploieşti – Bucureşti. Deja m-am obişnuit cu “nesimţirea” controlorului care mă atinge tandru pe umăr (de ce nu sunt mai multe controloare?) şi îmi cere biletul. Enervantă procedura. Deja am mers aşa de mult cu trenul pe ruta asta că sincer aş învăţa măcar căciula pe care o port. Nu-i nimic. Mă trezesc, mă dezmeticesc, îmi scot căştile din urechi, mă pipăi în căutarea biletului şi… voila-la-la-laaa. Îmi pune un X pe bilet (ce rudimentar) şi pleacă mai departe.

Acum sunt treaz, hai să mai cuget puţin cu ochii deschişi.

Trei rânduri mai în faţă un cocozaur se înscrie la un dialog, abordat de controlor:

- Beletul vă rog.

- Nu am… nu am bani, şi scoate 2-3 lei din buzunar pe care îi întinde controlorului râzând.

Controlorul calculează suma cu privirea, pune mâna pe bani, se întoarce cu spatele, îi bagă în buzunar şi spune:

- Băi nene, cumpără bilet măi… că nu e frumos. Of, n-am văzut aşa ceva…

Vizibil impresionat de drama controlorului, forţat să primească şpagă, am adormit. CFR, o instituţie cu oameni de valoare, care fac, uneori, greve pentru salarii mari, ei fiind primii care nu îşi respectă meseria.

Îmi pare rău că nu salivez în somn. Aş fi salivat 5 minute în tren, pe scaun, drept omagiu pentru acel controlor. Icsulescu.

cfr

Popularity: 2%

Spaima seminţelor

Pe peronul 8 în gară. Vântul îmi zburătăcea cârlionţii iar soarele îmi intra în ochi şi mă făcea să privesc încruntat. Aveam o bere la bord, şi două sandvisuri cu salam, ceea ce însemna că respiraţia mea numai a gheaţă nu era. Dar te puteam îngheţa.

Mă plimbam agale pe peron cu parpalacul în mână şi admiram… persoanele: “ea merge până la Ploieşti… ea coboară la Iaşi…ea la  Băicoi… ea nu mai are rost să coboare…” şi tot aşa. Trenul deja întârzia 20 de minute. Dar nu face nimic. Pe criza asta mulţumim lui dumniezo că mai vine.

Pe peron, în dreapta mea, o tânără. Vârstă greu de definit, 19-20 de ani, rubicondă, cu geanta atârnată de antebraţ, cu buzele rose şi cu ochii conturaţi până la tocirea creionului. Era… era dezmăţul vizual de care avea nevoie Gara de Nord pentru a arăta bună de UE. Gara. Se întoarce către mine şi mă fixează cu privirea. Cad pradă senzualităţii ei de baltă şi precum Ielele, aud cântece în cap: “la inimă m-ai ars, dar nu am să te las…“. Îmi zâmbeşte. Îmi curge salivă din gură.

Trenul vine. Urc în vagonul 3 (cifră magică) şi mă aşez la numărul 33 (cifră la fel de magică, adică 3 + 3 = am dat de dracu`). Cine  se aşează în faţa mea? Ea. Numai ea. Se ploşteşte pe scaunul din faţă, iar prietena ei alături. Îmi face ochi dulci. Bine că nu sunt diabetic. Ne fixăm cu privirea. Ea îmi zâmbeşte cu ochii, eu încerc să mă concentrez asupra Academiei Caţavencu (de fapt mă holbam în ziarul Liberţâţea). Printr-o mişcare suavă scoate din geantă o hârtie A4. E clar, îmi va scrie o poezie… sunt fleaşcă de emoţie. Îşi plimbă hârtie printre degete până se taie de vreo trei ori. Sângele ei e albastru. Bea mult spirt prin pâine.

Încet… încet… face din hârtie un con. Eram stupefiat şi siderat de ce vedeam. Aşteptam ca din moment în moment să deschidă conul şi în el să scrie “TE IUBESC!”. Dar nu… din geantă mai scoate ceva. O pungă mare de seminţe. O desface graţioasă prin procedeul trage-şi-împrăştie-jumate şi se apucă de masticat.

O vedeam de la un metru cum îşi aruncă sămânţa în gură şi cum mitraliază conul. Eram înnebunit de plăcere. Vroiam mai mult. Ea scuipă în continuare, eu îmi muşc buzele. Ea scuipă şi pe jos, eu îmi ling buzele a poftă. Ea scuipă pe mâini, piept (era şi greu de nimerit…) şi pe prietena ei, mie îmi vine să mă tăvălesc pe jos de plăcere. Dar nu aveam loc de cerşetori.

Mai vreau…

Da…

Ya…

Fick me…

Fick me…

Ya…

Naturlich…

Ya…

Spinnen grenade!

……….

Ca orice poveste de dragoste, întotdeaună există un zgârcit care nu a plătit decât pentru jumătate din drum. Nu-i nimic. Se va întoarce ea la Mall la Bucurieşti. Iubirea noastră-i marfă. CFR MARFĂ!

P.S. – Această poveste este un pamflet care poate fi sau nu adevărat, dar totul este imaginaţie pură bazată pe fapte reale.

tren

Popularity: 1%