Poveste @ Numa' de bine.eu

Ce rufe au fost spălate în public anul acesta?

December 30, 2011 Horhe No comments

Problema nu e că se spală rufe, ci faptul că mulți oameni atârnă izmenele ude ale vedetelor încă de la prima oră, prin tramvaie, autobuze sau acasă la o cafea. Dar cum nu sunt aici să judec nivelul de izmeneală al fiecăruia, hai să ne clătim ochii cu, sper eu naiv, ultimele izmeneli până la Apocalipsă.

Divorțul Moni vs. Iri. Gata! Toată lumea zicea că Moni o să sta cu Iri până când moartea o să o despartă de cel din urmă, dar uite că fata și-a dat seama că relația nu mergea. Unde dragoste nu e, rămâi doar cu genți de pus în cap. Și Iri să nu se plângă. A rămas cu un copil care să ducă mai departe numele de Columbeanu și a făcut mult sex în fund. În fundu` curții, casei, bucătăriei, etc.

Divorțul OaPepe. Cei doi erau într-un con de umbră în timpul căsniciei. Nu prea îi mai băga lumea în seamă, așa că au gândit o tactică de marketing: divorțează și se relansează. D-aia tot anul 2011 am avut parte de Oana și Pepe din plin. Poate în 2012 se împacă și mai tăiem niște nimeni de pe listă.

Cearta dintre Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Ambele sunt neinteresante, și nu mai sunt băgate în seamă, dar se ceartă ca două babe nebune, despărțite de un gard de țară. Povestea nu mai e interesantă de mult, dar încă e mediatizată de tabloide.

Acestea fiind zise, cele trei de mai sus sunt cele mai importante scandaluri din 2011, și singurele pe care am avut răbdare să le citesc.

Popularity: 8%

Povețe creștine: Nașterea lui Iisus

December 25, 2011 Horhe No comments

Dragi credincioși, în această minunată perioadă a anului o să vă spun povestea nașterii lui Iisus. Așa că stați comozi la masă, între alcool și fripturi, și savurați:

Se făcea că era anul 0. Ca și în 2000, 2001 și 2011, toți nebunii își dădeau cu părerea și credeau că vine Sfârșitul Lumii. Dar nu avea să se întâmple nimic special până prin decembrie…

În Nazareth trăia un tâmplar, Iosif, și o tânără fecioară, Maria, cei doi fiind mai târziu Cuplul anului, făcând Nunta anului, și cum era de așteptat Copilul anului. Puțin mai târziu a apărut și Botezul anului. De aici tradiția tabloidelor.

Într-o zi Maria îi spune lui Iosif că a vizitat-o un înger, așa cum ne vizitează pe noi popa la Stropitoare. Nu știi de unde apare, dar te trezești cu el în casă, cu o căldare cu apă și un pămătuf. Îngerul a anunțat-o pe Maria că a fost aleasă în urma unei selecții riguroase, și o să îl nască pe Iisus, Fiul Domnului. Iosif nu a comentat pentru că și-a dat seama că nu trebuie să plătească pensie alimentară.

Povestea începe să se complice. Prin decembrie, împăratului roman Cezar Augustus i se făcuse de referendum pe banii oamenilor. O inițiativă în dorul lerului, oricum evreii și țiganii se declarau romani. Doar ungurii își recunoșteau etnia. Auzind de acestea, Maria și Iosif au decis să plece spre Bethlehem. Călătoria a durat multe zile.

Ajunși în Bethlehem, Maria și-a dat seama că Iosif nu făcuse rezervare și nu aveau unde să se cazeze. Auzind cearta celor doi, o femeie binevoitoare a hotărât să îi primească în umilul ei grajd, printre animale. Acolo Iosif și-a demonstrat talentul de home designer - tâmplar și a amenanjat o iesle, o cameră de zi și un living spațios, cei drept cu puțin ajutor de la Ikea. În acel loc superb, într-o seară de 24 decembrie, anul 0, s-a născut Iisus.

Între timp, de undeva de departe veniseră și niște magi, aceștia fiind ghidați de Steaua. Pe drum s-au oprit la Carrefour și au cumpărat niște cârnați, ulei și tigăi, toate la ofertă, cadou pentru părinții lui Iisus. Cât Iisus se juca cu ciobanii cântăcioși Bănică, Hrușcă și Fuego, în celălalt colț al grajdului Fecioara Maria (își schimbase numele pentru recensământ) împodobea bradul pentru venirea lui Moș Crăciun. De aici inspirația pentru piesa „Împodobește mama bradul!”. Între timp Iosif pârlea un porc și dădea de băut pentru că are băiat.

La ora 12:01, Moș Crăciun și-a parcat tirul Coca-Cola pe străzile Bethlehem-ului și a început să împartă jucării. Iisus nu a primit nimic pentru că oricum le avea pe toate.

Asta este adevărata poveste a Crăciunului!

Popularity: 11%

MAMĂ, UNDE EŞTI? BATE-MĂ DE VREI, DA’ VINO SĂ MĂ IEI!

December 24, 2011 Stancu No comments

Când eram eu mică, să fi fost prin clasa a III-a, o fetiţă nouă venise la noi în clasă. S-a întâmplat chiar să fie colega mea de bancă. Era haioasa tare şi când zâmbea avea dinţi de veveriţă.

Vă aşteptaţi probabil să vă spun mai departe cum colegii cei mai răi au început să facă glume pe seama ei sau să-i transforme în calvar venitul la şcoală. Eh, bun, şi asta cred ca s-a întâmplat, dar probabil destul de puţin, căci pe atunci copiii nu stiau să se inspire de pe 9gag. De fapt, fata asta, Ancuţa, a devenit mai curând subiect de discuţii dintr-acelea în care puştii îşi rod unghiile şi, murdari de cerneală pe la gură, emit tot felul de păreri ciudate şi inspirate din desene animate.

Pai Ancuţa, care avea de mult timp probleme cu vederea, a lipsit o bucată de vreme de la şcoală pentru a-şi face o operaţie. Bineînţeles că aflând asta, fiecare deştept din clasă a analizat problema: cum că i-ar fi scos ochiul şi l-ar fi spălat cu o soluţie specială, cum că.. Nuuuu! de fapt, i-ar fi prins pleoapele cu nişte cleştişori şi medicii au început să-şi afunde degetele prin irisul ei şi tot aşa…

Ancuţa s-a întors după vreo două săptămâni teafără şi purtând ochelari. Glume clasice: „aragaz cu patru ochi”, „fund de sifon”, „ochelarista”, „biciclista”. Atunci, mama m-a învăţat pe mine că NU, nu-i frumos să râd de oamenii cu ochelari pentru că, sărăcuţii de ei, au probleme.

Înţeles, ţinut minte, aplicat! Numa’ că, de ceva timp încoace văd pe stradă tot mai mulţi şi mai multe purtând ochelari. Ochelari dintr-ăia mari, de tocilar idiot din filmele americane zise comedie. În prima fază m-am înduioşat, ba m-am speriat un pic gândind ca, vai!, 80% din tinerii români au probleme cu vederea! Eram gata gata sa protestez în faţa Ministerului Educaţiei pentru ca merele în şcoli să fie înlocuite cu morcovi! Până când, într-o zi, în metrou, stând lângă o tipă cu astfel de ochelari, am tras cu ochiul printr-un colţ de lentilă. Diferenţă 0! Mi-am zis „Mamă, să vezi că avem aceleaşi dioptrii!”. Da’ nu! Hai s-o scurtez: ochelarii erau „fake”. Şi la ea, şi la restul alora de care am zis mai devreme şi cică e în trend să îi porţi şi să arăţi ca un tăntălău…

No, bun! Păi am făcut eu aşa o analogie scurtă: ochelari (arh.)=probleme cu vederea; ochelari (neol.)=hipster, cool, mişto. Atunci, daca un defect închipuit şi treaba asta te face să arăţi mai bine, ce-ar fi să extindem fenomenul? Eu ma gândesc să încep cu nişte cârje că, zău, am o pereche de blugi cu care ar veni beton de tooooot! Sau măcar să mă şchiopătez un pic ca faldurile fustei mele să „pice” mai fain în bătaia vântului..

Saaaaaaau, nu, nu! Ştiu! Am o bluza „jmecheră”, doar cu o mânecă şi celălalt umăr gol – ce-ar fi să îmi pun în ghips mâna aia care rămâne neacoperită, huh?

Asta e! Nu-i mishto, băi ochelaristule?

Popularity: 12%

Aventurile Super Băiatului Obişnuit!

November 08, 2011 Horhe 2 Comments

Se află printre noi. Poartă un costum care nu atrage atenţia şi se pierde în mulţimea de personaje. În viaţa de zi cu zi este un simplu om îmbrăcat în costum de Scooby Doo, dar când o infracţiune are loc se transformă în Super Băiatul Obişnuit!

Venit de pe planeta Rahova, de unde părinţii l-au trimit la muncă, timidul şi simplul băiat în costum de Scooby Doo nu iese cu nimic în evidenţă. Lucrează pentru o multicorporaţie şi are o viaţă socială foarte activă pe Facebook. Este cunoscut pentru politeţe şi calm. Dar pentru publicul larg este cunoscut ca Super Băiatul Obişnuit, eroul unei generaţii, un vigilanti al secolului XXI, un exemplu de urmat. Este un student, este un salariat… NU! Este Super Băiatul Obişnuit!

1. Episodul 1. De ce nu e asta un desen?

Poate vă întrebaţi de ce Super Băiatul Obişnuit nu este făcut sub formă de desen animat. Răspunsul ar fi simplu: pentru că S.B.O. este unul dintre cei mai slabi desenatori posibil. Vorbim aici de un om care se afla pe punctul de a rămâne de două ori repetent la desen. Dar de ce? De ce un om care aruncă gunoiul la coş şi strânge mizeria după câine este atât de slab la desen? Pentru că se luptă cu incompetenţa şi obtuzitatea unora şi nu are timp să facă un cocoş colorat. Dar povestea a început aşa…

… Era anul 2002 şi micuţul S.B.O. încă nu îşi descoperise puterile. Era un copil mic într-un costum mic de Scooby Doo. Tot ce ştia era să Super Mănânce, dar avea să descopere că este Super Imun la Critică şi Super Praf la Desen. Profesoara lui de desen din clasa a VI-a, Madam Cucu, avea să îl ajute să afle acest secret teribil.

- Astăzi o să învăţăm să colorăm un cocoş în mai multe nuanţe de roşu. Aveţi în faţă conturul, voi trebuie doar să nu depăşiţi linia.

Dar S.B.O. suferea de daltonism în stare mutantă şi percepea doar maro. Aşa că dintr-o Super Mişcare de Lehamite a făcut tot cocoşul maro. Şi iarba. Gardul. Cerul. Din punct de vedere artistic, pictura era un dirty paint renascentist. Dar profesoara nu a apreciat revoluţionara perspectivă artistică aşa că mama lui S.B.O. a fost chemată la şcoală. Ce nu ştia Madam Cucu era că mama lui S.B.O. nu dădea doi bani pe talentul de Tonitza al progeniturii. Aşa că situaţia a rămas în coadă de cocoş, şi de atunci S.B.O. nu mai pune mâna pe peniţă, aceasta fiind un fel de kriptonită pentru celelalte fiinţe.

Până la episodul următor, când S.B.O. va salva lumea şi propria coadă, nu uitaţi, Super Băiatul Obişnuit este printre noi. Dacă aveţi nevoie de ajutor sunaţi la 112.

Popularity: 5%

Filmul celor n-jpe moraluri

October 20, 2011 Horhe No comments

Atipic, încep prezentarea filmului “Win Win” cu finalul. Adică morala. Problema e că filmul ăsta are nu una, nu două, ci mai multe moraluri. Şi eu am descoperit doar patru, dar mai sunt foarte multe. În ordinea explicaţiilor ar fi următoarele:

Adulţii greşesc. Şi cel mai dificil pentru ei este să admită că greşesc în faţa tinerilor. Şi dacă admit tot e un capăt de ţară şi totul devine o dramă şi o conspiraţie.

Părinţii nu trebuiesc iubiţi necondiţionat. O regulă stupidă spune că trebuie să îţi iubeşti părinţii. Indiferent. Ceea ce este o prostie fără margine. Copiii abandonaţi nu trebuie să facă sacrificiul de a-şi adora părinţii doar aşa, de decalogul cuiva.

Uneori să minţi e bine. Mereu spunem că e rău să minţi. Dar toţi minţim uneori cu scopul de a face un bine. Filmul ăsta arată că uneori, cu sacrificii, o minciună e binevenită.

Munca nu e ruşinoasă. Poate un avocat să fie barman? Poate un avocat să fie barman ca un al doilea loc de muncă? Da. Atunci unde e problema. Te sacrifici pentru familie.

“Win Win” e genul de film care îi arată adultului că nu trebuie să ai un idol în cei mai în vârstă, şi că undeva este un puşti de n ori mai cerebral şi matur ca toţi idolii tăi. Povestea se învârte în jurul unui avocat ce îşi riscă cariera pentru un câştig în plus. Nu o riscă aşa cum se face în România, dar pentru un orăşel din New Jersey, ce face el e destul de imoral. În peisaj apare un puşti de 16 ani care vorbeşte puţin şi face puţin. Cu o atitudine de rebel, dar o morală puternică, le demonstrează tuturor din gesturi ce trebuie făcut în viaţă. Plus că puştiul e zeu la wrestling (sportul, nu teatrul în izmene).

Filmul nu doar că merită văzut, dar şi asimilat. E bun. Cum îmi dau seama când un film e bun rău? Nu apare în cinematograf. Nici măcar 3D.

P.S. – ghici cine e mama alcoolică şi drogată a puştiului minune? Hai ghici?! Cine ar putea juca bine rolul unei mame nebune, drogate şi imorale? Rose din “Doi bărbaţi şi jumătate”. Nu că e gândit tot filmul?

Popularity: 4%

Dacă plângi după o fată, să fie memorabil!

October 10, 2011 Horhe 2 Comments

Prima dată când plângi după o fată trebuie să fie memorabil. Altfel uiţi repede, nu are nici un farmec şi să nu uităm că “Şi băieţii plâng câteodată”. Poate că te-a părăsit ea, te-a înşelat, ai înşelat-o tu şi îţi pare rău, ori precum în cazul meu, au intervenit păriţii. Dar acum să nu credeţi că am părinţi demni de operele shakespeariene. În ciuda faptului că am pierdut două lucruri în urma acestui eveniment, poveste începe cam aşa:

Cred că aveam vreo 11 ani şi în locul restaurantului de la parter s-au instalat nişte penticostali/evanghelişti care puneau în fiecare seară filme la un proiector vechi precum cel din searialul M.A.S.H., iar ziua ne băteau la uşă şi ne întrebau dacă “l-am găsit pe Iisus?” şi dacă vrem să venim la ora 20:00 să vedem filmul cu Iisus. O bună ocazie să merg la “cinema” şi să scape mama de mine pentru câteva ore, oricum eram la 1 minut de casă şi ştia unde sunt. “Şi nu poţi să păţeşti nimic cu nişte oameni credincioşi”. Să îi spui asta lui Papa Benedict şi preotului de la Tanacu. Dar asta e altă poveste.

Nu mai ştiu cum se numeşte, dar o să îi spunem Y pentru că sună feminin. Y avea cam 14 ani, păr roşcovan, puţin mai durdulie şi şase degete la o mână, dar nu mai ţin minte care. Şi Y mă plăcea pe mine, în detrimentul celorlalţi de vârsta ei, pentru că eram amuzant. În prima seară când ne-am întâlnit am dat din mine cele mai bune glume până am ajuns să fiu luat de gât şi să devin protejatul ei. Ceilalţi erau geloşi, dar nu se puteau pune cu mine. Eram mic, slab, pletos şi amuzant. Calităţi pentru care fetele adoră pudelii. Nu cred că mai e nevoie să vă spun că filmul nu mai conta. Stăteam sprijiniţi unul pe celălat şi ne uitam cum îl crucifică pe Iisus. Dar nu prea ne interesa asta. Preferam să facem animale din degete în lumina proiectorului şi să râdem de cei mari care se pupau în umbra “cinematografului”.

În a doua seară relaţia avansase. Iisus era tot acolo pe ecran, de la botez până la crucificare, şi noi în primul rând (a se observa că invers proporţional cu vârsta e şi poziţia ta cu o fată în cinema <<mic-în faţă>><<mare-în spate>>). Ne-am ţinut de mână şi din când în când ne mai întrebam ce ne place să facem în timpul liber. Dacă asta nu e relaţie, eu nu ştiu ce e. Dar totul avea să se termine mai repede decât ar putea spune evangheliştii “Iisus vine! Pocăiţi-vă!”.

Ne-am propus deja să avem o întâlnire. Unde altundeva dacă nu la “cinema”, în a treia seară de răstignire mesianică. În primul rând, noi doi, încă o seară. Ăsta clar e primul date. Dar astrele, planetele, probabil Dumnezeul creştin-ortodox şi notele de la şcoală aveau să se opună. De fapt ultimele erau motivul. Al n-jpelea 4 la matematică a enervat-o pe mama şi a spus “Gata cu filmul în seara asta! Stai acasă!”. Am încercat să îi explic faptul că mă văd cu o fată, roşcată, mai mare cu trei ani (fetish?), şase degete la o mână (fetish?), şi că o să iau mereu 4 la matematică. De asta a reuşit să se convingă singură până am terminat liceul. Dar a zis “nu şi nu!”. Şi uite aşa mama se împotrivea iubirii sincere şi se punea zid între mine şi Y, între mine şi o altă crucificare mesianică. Mă gândesc şi acum că Y a stat şi a aşteptat, iar când a văzut că nu mai vin a spus ceva ce mă doare şi acum dacă aud: “e ca toţi ceilalţi!”. În seara aia am plâns pentru prima dată după o fată, după o întâlnire, un film cu Iisus, o seară gratis de cinema.

Dacă ai şase degete la o mână, ştii că portarul Tafarel apăra mai bine după ce “l-a găsit pe Iisus” şi citeşti textul ăsta, să ştii că mama a fost de vină.

…

Înainte să înceapă filmul cu Iisus era mereu un teaser de 10-15 minute în care ne erau prezentaţi oameni celebri care după ce au devenit credincioşi au ajuns să fie mai buni în domeniul lor. Un astfel de exemplu era portarul brazilian Tafarel. Montajul video îl arăta ca pe o epavă sportivă până să meargă la biserică. După iluminare a devenit marele portar care a făcut istorie. Aşa spunea, colorat pe peretele alb, în film. Iar în aceea seară l-am întrebat pe tata:

- E adevărat că Tafarel era varză până să creadă în Dumnezeu?

- Ce? Ce dracu’ vă învaţă ăia acolo?

Popularity: 6%

Lucruri nebuneşti pe care le faci când iubeşti

September 14, 2011 Horhe No comments

Atunci când eşti îndrăgostit eşti în stare de multe lucruri. Ajungi să cânţi pe stradă fără motiv, ţipi, măzgăleşti pereţi, dansezi şi lista poate continua. Din dragoste renunţi la hobby-uri pe care ea nu le acceptă, îţi schimbi garderoba (cică hainele mototolite şi de pe jos nu se mai poartă) şi câteva idealuri (gata! nu mă mai fac paraşutist).

Din dragoste renunţi la multe. Dar cel mai trist e când renunţi la zeci de minute bune, şi nici măcar pentru Ea, cât pentru un film. În general Ea alege filme romantice, siropoase, girl-ish şi visătoare. Nu mă deranjează. Uneori sunt bune şi astea, şi da, “A walk to remember” e un film foarte bun. Şi “Leap year”. Pentru că are un soundtrack frumos şi pe alocuri se aud şi Flogging Molly.

Dar ne întoarcem la ale noastre. După ce mi-am pierdut singur, de capul meu, o oră jumate la Poker, am hotărât, mai mult la presiunea ei, să acordăm o oră jumătate noului Bună, ce faci? Mare greşeală, mult timp pierdut când puteam să ne uităm pe pereţi.

“De ce tot oftezi? De ce te tot foieşti? Ce nu îţi place? Ok, opreşte filmul că văd că nu mai rezişti!”. Asta a spus Adelina timp de 30 de minute, timp în care făceam tot posibilul să mă relaxez la film. Dar nimic. Am apreciat faptul că e printre singurele filme româneşti făcute cu mai mult de o cameră de filmat. Cadre inteligente, frumoase, imagine superbă, sunet extraordinar. Dar atât. Şi povestea e simpatică, doar că, un personaj băgat aiurea în scenariu a stricat tot.

Actorii sunt buni, dar nu de film. Cel puţin personajele principale sunt ok, dar lipsite de naturaleţe în faţa camerei. Şi cam atât.

Până la urmă filmul a fost atât de bun şi pentru ea că a adormit după 30 de minute. Oricum, de la acest text încolo va fi o mare presiune pe mine să aleg un film bun. Bun aşa, ne întoarcem la Poveste din Bronx. Şi dacă vrea film românesc, Actorul şi sălbaticii. Nu cred că se poate mai bine.

Popularity: 10%

Choy Lee Fut vs. Hanna

July 18, 2011 Horhe No comments

Titlul pare demn de o luptă din jocul Street Fighter, dar tot ce vei lectura mai jos se bazează pe un studiu amplu şi complet obiectiv.

Recent am vizionat filmul Hanna. Acela cu puştoaica de 14 ani, mutantă şi bătăuşă. Tot recent am vizionat şi filmul Choy Lee Fut. Genul de asiatic ce merge pe pereţi şi te bate cu unghia de la picior. E clar că ambele personaje îl bat pe Bruce Lee, Van Damme şi Chuck Noris cu capul legat la spate, dar care e mai bun dintre ei doi?

Voi face un studiu exact cum fac oamenii de ştiinţă de pe Discovery când vor să afle cine câştigă o luptă dintre un Brusturel de câmpie şi Bivolul de ţară. Scenariul este următorul:

Hanna şi Choy Lee Fut sunt colegi de clasă. Într-o zi, Choy Lee Fut nu îşi face tema la mate şi îi spune Hannei:

- Băi, aseară mi-a murit bunica. Îmi dai şi mie tema la mate?

- Nu. Că bunica ta moare de patru ori pe săptămână şi oricum eu mă chinui să învâţ ca să pot lua un 6 la Bac. Prostule!

- Fă da eşti dintr-ălea? Tocilara dreacu!

- Ce mi-ai zis? Bă săracule! Te sparg! Acum, tu cu mine, în faţa Cancelariei!

- Bine.

… 5 secunde mai târziu, în faţa Cancelariei. În public Spider-Man, Wolverine şi mulţi alţii…

Hanna se apropie de Choy Lee Fut şi încearcă să îl seducă, dar nu ştie cum pentru că a copilărit în pădure. Choy Lee Fut îşi dă seama de lipsa de feminitate a Hannei şi îi dă un upercut cu limba. Da, chinezii pot face asta. Hanna se enervează. Scoate un cuţit şi se apropie ameninţător de Lee Fut, care urcă pe tavan şi de acolo planează în poziţia Cocorul Tocilar spre Hanna. În tot acest timp paznicii BGS nu intervin pentru că abordau două liceence mai dezvoltate.

Hanna aruncă cuţitul după Lee Fut şi îi taie unghia mică de la piciorul stâng. Acesta se dezechilibrează în aer şi cade. Hanna se apropie de el şi îl ea în braţe. Te aştepţi ca în orice secundă să îi rupă gâtul, dar Lee Fut mai are un as în mâneca. Îi place lupta corp la corp, aşa că o pipăie pe Hanna. Cei doi se despart şi continuă lupta din priviri.

Tensiunea creşte şi camerele video din liceu au venit să filmeze singure lupta. E o filmare mai amplă şi detaliată ca filmele scumpe. În cele din urmă cei doi încep să alerge unul spre celălat şi să urle. E clar că urmează o ciocnire frontală. Şi aleargă… şi aleargă… şi aleargă… BUF! Hanna se împiedică de rotula lui Lee Fut şi cade. Acesta o vede pe jos şi se apropie să o ridice. Aceasta simte gestul lui mărinimos şi decide că “Lee Fut nu e aşa rău… e chiar simpatic. Măcar nu e ca ţăranul de Choy Lee Vasile care vine tot anul şcolar în trening”. Între cei doi are loc o scânteie…

Şi de atunci Hanna îi face temele lui Choy Lee Fut. Aşa e când eşti tânăr şi te îndrăgosteşti.

Popularity: 11%

.Eu şi Maşina de tuns fermecată

April 19, 2011 Horhe No comments

Viaţa fiecăruia e o poveste. Unele persoane au doar o punguţă cu doi bani, în timp ce unii găsesc merele de aur. Mulţi ajung pe lângă vrăjitorul de lângă Oz, iar alţii se mulţumesc să fie doar personaje secundare în legende. Eu mi-am jucat propria poveste, intitulată: “.Eu şi Maşina de tuns fermecată”. De asemenea, povestea are şi morală + tutorial de tuns părul. Toate incluse.

A fost odată, peste mări şi ţări, în vastul regat cu numărul 5, patronat de Jumătate-de-Vanghelie-Şchiop-pe-Jumătate-de-Primărie-Coruptă, ca mai acum două zile, când .Eu se juca cu Fifa 2007 în ţărâna lui de laptop şi o idee de 3 milioane de euro îi surâse. “Îmi amintesc că Tata Împărat mi-a spus în copilărie pilda <<de ai vrea la cap să te tunzi, maşina de tuns la baie o găseşti>>”. Atunci, .Eu a hotărât să traverseze Pădurea Hainelor Aruncate pe Jos, să se lupte cu Monstrul Lene, cu Zmeul TrendSetter şi cu Prinţesa-Cea-Bună-Care-Nu-Vrea-Freză-Tâmpită-Pe-.Eu, şi a ajuns cu brio în baia casei. Acolo, pe laviţa aurită, stătea plină de praf şi acoperită de istorie şi pilde, Maşina de tuns fermecată. Strălucea rugina pe ea ca părul nespălat de la naştere, iar cablul lipit cu scotch avea urme de sânge, semn că şi alţi viteji au încercat să se tundă singuri.

Ajuns înapoi în camera lui, .Eu a băgat Maşina de tuns în priză, dar şi-a dat seama că are două mâini, şi nici una din ea nu e dreapta sau stânga. Aşa că a chemat ajutoare. Prinţesa-Cea-Bună-Care-Nu-Vrea-Freză-Tâmpită-Pe-.Eu a hotărât să îl ajute pe senil, dar munca ei minunată (doar citeşte povestea) nu a fost satisfăcătoare pentru .Eu. Imediat ce a rămas singur, .Eu a pus mâna pe Maşina de tuns şi a mai tăiat câteva şuviţe. Dar nici asta nu era de ajuns pentru un look trendy fucking cool. Aşa că a chemat întăriri, de la însuşi Tata Împărat. Echipat cu îndemânare, răbdare şi taina cicălirii, Tata Împărat a purces în a tunde… şi a tunde… şi a tot tuns până nu a mai rămas nimic pe partea stângă a tânărului .Eu.

De atunci şi până acum 5 minute, Mama Împărăteasă tot râde de .Eu, iar Prinţesa-Cea-Bună-Care-Nu-Vrea-Freză-Tâmpită-Pe-.Eu confecţionează pungi de hârtie cu vechiul chip al lui .Eu.

Şi-am încălecat în pat/ Iar am freză de…

Popularity: 7%

pe Tron 3D!

January 10, 2011 Horhe No comments

Ce se întâmplă atunci când duci obsedatul de Chicken Invaders la film 3D? Ce păţeşte fiinţă umană, conectată la laptop cu tub catodic, atunci când vede cinematograful? Ce se întâmplă în creierul umanoidului, adept al SH-urilor, atunci când vede ţoalele din Mall? Acesta poate fi un răspuns:

“Hai la 3D. Te rog!”. “HAI LA 3D! TE ROOOOG!”. “3D! ACUM!”. JPoc! AUUUUuuu! Aceasta este scurta, dar emoţionanta poveste a procesului de convingere, proces iniţiat de Adelina. Aşa că am purces în integrarea absolută, am intrat în lumea bună, adică la Mall. AFI, sau a nu fi, nu?

Am rezervat două bilete la Tron 3D, pentru că, zice lumea, nu mai găseşti bilete/locuri bune pe ultima sută de oră. Aşa este. Când am ajuns la Mall era o coadă lungă şi trainică, de zici că împărţea Vanghelie telefoane şi salam. Am intrat în sală, ne-am aşezat pe locurile ultracentrale şi mi-am pus ochelarii 3D, curăţaţi de băiatul de la intrare cu Gingko Biloba şi Aloe Vera. Am intrat aşa repede în 3D că nu mai vedeam paharul cu suc, şi pipăiam scaunul, iar triunghiuleţele de tortilla le înmuiam în aer. Aşa-i la cinema cu Neanderthalu`.

A început nebunia! WOW, mamă şi să mor io! Cum venea scrisul spre mine! Ce nebunie, ce ferie! Dezmăţ! Cât de adevărat îşi putea suge degetele copilul de lângă mine. Curat 3D, mon cher-icule! Dar vai, în ce hal de 3D putea să vorbească unul la telefon în timpul filmului! Nu-i adevărat. Ce geniu cinematografic a putut include în film un român care să înjure pe fundal? Mijto frate!

Despre film? Numa` de bine. Poveste frumoasă, efecte interesante, dar nu spectaculoase, şi fumei în latex. Deci scoate milionul la încasări.

La final nu ştiam de ce e supărata Adelina. Se pare că dacă mai aşteptam o oră mergeam la Tron 3D IMAX. Şi noi am fost la un biet 3D. Cică la IMAX se aşează regizorul lângă tine şi te întreabă: “mai vrei cremă UV pentru arsurile de la armele laser?”.

Popularity: 5%