Poveste @ Numa' de bine.eu

Povestea Celui cât Trei Purceluşi şi Personalităţile de Aur!

January 05, 2011 Horhe 1 Comment

Dragi copilaşi, băieţei şi fetiţe, în această seară (ori dimineaţă dacă munciţi de la vârsta asta, şi staţi pe bloguri) am să vă spun povestea Celui cât 3 Purceluşi şi Personalităţile de Aur.

A fost odată ca niciodată, că dacă nu era să fie aveam buletinele de vot mai subţiri şi poezii mai puţine, un Purceluş cât trei purceluşi. Şi el avea trei personalităţi, de aur, care se schimbau în funcţie de cum bătea/sufla vântul.

Cu mulţi ani înainte, Purceluşul avea personalitate artistică, şi o ducea foarte bine. Avea o casă din fîn, moale şi confortabilă, lux pe care îl întreţinea cu o serie de poezii şi laude bine plasate. De la codiţa învârtoşată mai jos. Acolo. Problema este că a sosit vremea schimbării şi Purceluşul a trebuit să se lepede de hăinuţa cu chipul Favoritului, de poeziile lăudăroase şi de pupat codiţa. A lăsat în bătaia vântului schimbării până şi căsuţa de fîn.

A purces agresiv spre un nou val şi a adoptat o altă personalitate: capitalistă. S-a mutat în casă nouă, de lemn, cu vedere la Cotroceni. De acolo a aşteptat şi a tot aşteptat…

Într-un final a trebuit să se mute din nou. Un nou val de schimbare l-a forţat să îşi schimbe atât personalitatea cât şi casa. A ales să se mute într-o casă din: cărămidă, beton, lemn, B.C.A., fier beton, etc. Constucţia îi reflecta personalitatea complexă.

După mulţi ani de huzurit, şi sperat că va ajunge să aibe căsuţa mare şi frumoasă de la Cotroceni, Lupul cel Rău al Justiţiei a venit să îi sufle căsuţa frumoasă. Purceluşul a reacţionat agresiv şi a aruncat cu un pahar de apă pe Lup. Dar Lupul nu era Vrăitoarea cea Rea din “Vrăjitorul din Oz”, aşa că a supravieţuit. Atunci, Purceluşul a încercat să îl atace verbal pe Lup cu o serie precisă de insulte şi caracterizări, dar cum Lupul avea Şcoala Vieţii nu a păţit nimic.

Nervos de îi ieşea şoricu` prin pantaloni, Purceluşul a apelat la o ultimă tactică de apărare. A aruncat cascheta Lupului pe jos, iar apoi şi-a legat cârnaţii de casă.

Am încălecat pe ea de treabă şi până la această oră nu ştiu ce s-a întâmplat…

Morala? Porc să fii, noroc că eşti.

Popularity: 3%

Marţi, după Crăciun e WebSideStory.

December 27, 2010 Horhe No comments

`Nea Traian Băsescu ne-a rugat să susţinem producţia românească de orice, aşa că am hotărât să abandonez pentru o scurtă perioadă cinematografie sârbească (de excepţie) şi să mă avânt în meandrele ultimelor filme româneşti. Aşa că începem, azi, luni, cu:

Marţi, după Crăciun.

Din câte am auzi şi acest film a fost premiat cu tot felul de Bursuci de Aur, dar din nou nu sunt impresionat. Exceptând cadrele lungi de nuditate, povestea e simpluţă, personajele slab conturate, şi pentru numele lui Big Bang, tot filmul e static şi pare făcut cu o singură cameră. Se mai aude şi prost.

Filmul începe cu un cur şi se termină ca un cur (îmi cer scuze pentru limbajul licenţios, dar asta văd, asta spun). Amanta lui X îşi plimbă vaginul prin faţa camerei timp de 5 minute şi nu se întâmplă absolut nimic. Amanta se pupă cu infidelul de zici că sug Ciupa Ciups şi vorbesc verzi şi uscate. Apoi se ridică masculul din pat şi ne strică brandul de ţară: la următorul sondaj despre mărimea penisurilor o să ieşim pe ultimele locuri lângă chinezi şi mongoli. Atât de mică e situaţia prezentată în film.

Bărbatul fuge apoi la fumea lui, şi amanta rămâne cu goliciunea umflată. Ştie de soţie, dar e tânără şi îi place sportul extrem. Până aproape de final, când infidelul se hotărăşte să îi spună soţiei de aventură, se bat câmpii cu graţie şi mai apare “mândria aia naţională” de penis în cadru de două ori.

Într-un final am observat că şi nevasta soţului e sexy, dar purta ca proasta ochelari de vedere cu 5 mărimi mai mari. Femeie, ai bani, pune-ţi lentile de contact să îţi vadă mascului sânii.

Filmul se termină prost, ca majoritatea filmelor noi româneşti. Fără final conturat, fără morală, fără nimic… O puţă de film.

WebSideStory

Am încercat să o conving pe Adelina că un bucătar, şi scriitor, nu poate să facă filme. E prea mult chiar şi pentru însuşi Dan Chişu. Până la urmă m-am încumetat să mă uit singur la film, şi am rezistat doar 10 minute.

O puştoaică pare că vrea să se sinucidă. Bun, să fie la ea acolo. O mamă proastă se scapă la nervi că fata ei nu e fata ei şi… Stop. Aici am oprit filmul. Atât de multă falsitate în actul actoricesc încât nu cred că o să apară ceva mai târziu. Îmi cer scuze în faţa domnului profesor Oreste, dar nu am mai avut răbdare să văd filmul până acolo unde se poartă el ca un Mircea Badea.

Cam asta cu filmul bucătarului futăcios de femei dive. E de tot Chişu.

Vizionare numa` de bine!

Popularity: 4%

Scufiţu` Albastru şi Mama Gabi.

October 04, 2010 Horhe 2 Comments

Am fost odată, ca niciodată, pe când românii îşi construiau case din găleţile electorale şi Oprescu intra în GuiţBook pentru cel mai lung salam Marean-Vanghelie Măcelarul, Scufiţu` Albastru.

Scăpat din zgarda cu care eram ţinut de calorifer, am pus într-un coşuleţ mai multe produse etnobotanice: Scorţişoară, Ciuboţica-Cucului, Gura-Leului, Salvie, şi alte bălării, cu gândul să le vând bunicuţelor din Gara de Sud.

Pe drum, cum mergeam eu cu peruca albastră-n vânt, era să fiu lovit pe trecerea de pietoni de Cocalarul cel Rău, din Bemve-ul cel Eco. Acesta a coborât nervos la mine şi mi-a cântat:

“Să moară dujmanii mei,

Azorică şi Grivei!

Vezi Scufiţ pe unde mergi,

Te apostez de nu te vezi!”

Speriat şi tulburat de versurile pline de încărcătură emoţională, am aruncat coşuleţul cu produse etno spre Cocalarul cel Rău şi am fugit spre prima librărie. Acesta, calic precum o maşină 2.2 Turbo, a început să îmi fumeze verdeţurile.

Supărat, cu bretonul în ochi, am plecat spre Mama Gabi. Ajuns în dreptul casei am început să simt ceva ezoteric în mine. De fapt, era mocheta cu Răpirea din Serai, udă din cauza fântânii arteziene dintre grajduri. Am întaintat spre uşă şi printr-un geam mic am zărit în parcarea de la subsol Bemve-ul Cocalarului cel Rău. Mama Gabi păţise ceva rău…

Coca cel Rău se drogase aşa rău că intrase argintul viu în el. Pe drum a oprit la Mama Gabi, ca să îl vindece de “neiubeală şi probleme la pat” şi au intrat amândoi în transă pe ritmul manelelor de la CD-Playerul maşinii.

Precum în povestea originală, mi-am băgat picioarele în ea de situaţie, am furat două lambriuri cu pietre Jvarovschi şi două televizoare LCD ca să îmi scot banii pe etnobotanice.

The numa` de bine!

Popularity: 4%

O noapte cu Pamela. Zgâlţâitor!

September 21, 2010 Horhe 2 Comments

Doamnelor şi domnilor, am hotărât că e momentul să spun şi eu pe blog ce minciuni nu au apărut în tabloide. E vorba de întâlnirea mea cu Pamela Anderson, noaptea nebună de amor şi cum a plecat în mijlocul nopţii după pufuleţi şi nu a mai revenit.

Totul a început săptămâna trecută când am aflat că femeia visurilor mele, împreună cu sânii ei, o să vină la Bucureşti pentru o petrecere cu fumei. Am rugat-o pe mami să îmi dea 550 de Euro ca să intru la Party dar a zis că nu îmi dă banii pentru că nu am mâncat legumele din ciorbă. Până la urmă tata a înţeles că sunt un caz irecuperabil şi a hotărât să îmi sponsorizeze pasiunea. Avea o singură dorinţă: să vin devreme acasă şi sănătos.

Relaţia mea cu Pamela Anderson a început într-o minunată seară de decembrie. Îngheţam în faţa televizorului, când, de nicăieri, ca o nălucă, apare Pamela. Alerga spre CEVA într-un costum de baie roşu… şi era totul foarte lent. Atunci am simţit chemarea dragostei. Din acel moment am ştiut că eu cu ea suntem suflete pereche. Doar că sufletul ei e mai mare ca al meu… şi mai bătrân, dar siliconul bătrân face amorul nebun. Zicea bunica.

Până de curând aveam 264 de poze cu Pamela în telefonul mobil şi mai multe postere cu ea: în cameră, în baie, la muncă, în maşină, în lift, pe scări şi din nou la baie. Pamela era totul pentru mine.

Am ajuns entuziasmat la petrecerea cu fumei şi Pamela unde am fost captivat din prima de Ea. Româncele din sală mi se păreau ieftine şi de duzină, dar Pam radia şi ocupa toată sala. Era peste tot. M-am aşezat între doi baştani burtoşi. Licitaţia pentru 15 minute cu Pamela a început de la 1.000 de euro. Nimeni nu se arunca cu mai mulţi bani, parcă nu vroiau să stea 15 minute cu Pam. Într-un moment de rătăcire emoţională am ridicat mâna dreaptă. Vroiam să văd dacă miros la subraţ, dar oamenii au înţeles că o vreau eu pe Pamela. “Una bucată Pamela Anderson, cu silicon uşor folosit, la băiatul timid şi păros din colţ… O dată, de două ori, de trei ori. Îmbulinat!”. Am rămas mască. Licitasem pentru 15 minute de Pamela cu doar 3 lei şi un bilet RATB. Şi un telefon Nokia 1100 în buzunarul de la piept.

Împins de la spate de public, am urcat pe scenă unde am făcut primul contact vizual cu sânii Pamelei. Eu de fapt îi căutam ochii. Ne-am aşezat la masă şi am conversat pentru 15 minute. Ce-i drept ea a vorbit mai mult, eu fiind preocupat să îmi şterg balele de admiraţie. Pamela a fost impresionată de aptitudinile mele de ascultător, mai ales că nu ştiu limba engleză, şi a hotărât să îmi ofere un masaj eroic în camera ei de hotel. În drum spre cameră ne-am întâlnit şi cu Loredana Groza care vroia să cânte un duet cu Pam. I-am explicat Pamelei că Loredana cântă cum tricotează Lady Gaga, dar probabil nu a înţeles limba română şi a spus un “yes, of course, why not? We sing, we good, we playback!”.

Ajuns în camera de hotel am hotărât să fac puţină conversaţie, dar am început prost de tot. Imediat ce am deschis gura şi am început să îi spun de pasiunile mele, adică Ea, Pam a suferit o indigestie şi a trebuit să plece la buda turcească de pe holul hotelului. Şit!

Când a revenit eu eram deja epuizat de emoţie. Nici ea nu cred că era prea energică. Aşa că a lăsat o hârtie de 10 Dolari pe noptieră şi a plecat… auzeam prin somn ceva gen “I… eat… pufuleţi…”.

Acestea fiind zise, aştept să îmi apară poza în tabloide. Te pup Pamelo, şi data viitoare o să îţi aduc nişte scobutil.

Popularity: 4%

Hamude şi Papleacă

September 14, 2010 Horhe No comments

Papleacă e, aşa cum spune şi numele, un trist la 28 de ani, cu burtă de IT-ist, cearcăne de gamer şi chelie înzăpezită de mătreaţă. Nu prea iese din casă, şi când o face, se plimbă singur prin parc, vorbeşte cu amicii de WoW şi CS, iar la ocazii se cinsteşte cu o şaorma. Azi Papleacă huzureşte pe banii de bigudiuri primiţi de la mă-sa. Îşi cumpără o îngheţată la cornet şi se desfată cu o şaorma.

Se aşează la rând cu privirea în pământ şi aşteaptă să îi vină rândul. Spune cu voce şoptită ce doreşte şi se retrage 5 metri în faţa şaormeriei, loc de unde măsoară speriat tot ce se întâmplă în jurul lui. Îmi vine rândul să spun ce doresc, dar mă surprinde Hamude care se teleportează în faţa mea la rând. Îi comunic faptul că a ratat coada şi mă uit lung şi inexpresiv la el. Îmi evită privirea şi se uită la Proasta lui. Fata e ruptă de lume şi îl freacă la melodie pe Hamude să îi cumpere şaorma cu “d-ăia prăjiţi… cârnaţi”. “Fă ejt proastă?” îi răspunde iubitul, de unde deduc faptul că ea e Proasta.

Hamude îmi evită privirea şi îl întreabă autoritar pe Papleacă care dintre noi doi a fost la coadă. Continui să îl privesc şi să îi caut ochii, dar se fereşte. Proasta saliva pe tejghea cu gândul la cârnaţii din şaorma. Papleacă, martor la întreaga scenă se pierde. Îşi linge spasmatic îngheţata şi bâjbâie câteva scuze penibile în faţa unui Hamude de maxim 19 ani.

“Nu ştiu că eu nu eram atent…ăăă…nu ştiu… ăăă… tu… cred!”. Zâmbesc. Hamude devine iritat de răspunsul sacadat. Papleacă se pierde şi parcă îl aud cum îşi strânge vezica. E linişte şi nu mă grăbesc. Pot să îi ofer locul meu în faţă, mai ales că Proasta lui pare ieşită pentru prima dată din casă… dar azi nu am chef. Apropo, aţi observat că prietenele cocalarilor sunt din specia Pupăză Bahmuţenciană?

După secunde bune de linişte, în care eu nu îmi iau ochii de pe Hamude, Papleacă transpiră sub privirile nervoase ale cocalarului şi carnea se strică-n ţeapă, Proasta rosteşte: “el e dragă în faţă… noi suntem după“. Hamude se întoarce nervos spre ea, dornic să îi mute falca aşa cum o face de câte ori o iubeşte, pierde echipa lui de fotbal sau nu are altă ocupaţie. Se abţine dar o bate din priviri.

Papleacă îşi primeşte şaorma şi fuge ca o fetiţă spre casă. În seara asta doarme cu lumina aprinsă. Eu îmi servesc şaorma la o masă lângă Hamude şi Proasta. Îi privesc arogant şi cercetător. Fac analize istorice şi psihologice. El o iubeşte cu “fă!”.

Să-mi fie de bine.

P.S. – Morala? Numărul mare de Papleacă tradiţionali a dus la creşterea numărului de Cocalari. Ştiinţă.

P.S. 2 – Şaorma de la Dineş e de toată jena.

Popularity: 3%

Aseară am dormit toată noaptea…

August 25, 2010 Horhe 2 Comments

Se făcea cândva demult, ieri, pe la orele 12 că mi se închideau ochii. Aşa că am purces spre pat, unde deja eram, am închis lăptuca, televizorul, pick-up-ul şi ondulatorul de păr. Era momentul să fac ceea ce fetele numesc “nani”, iar în unele zone i se spune “să dorm ca porcul”.

30 de minute mai târziu, un SMS buclucaş mă trezeşte din visare. Soneria SMS-ului nu se potriveşte cu alarma, dar ce mai contează.

Mă ridic din pat, trag budigăii pe mine, mă spăl pe dinţi şi mă apuc să îmi fac pachetul pentru muncă. Mă uit la ceas, şi el la mine. El îmi spune că este 12:30, eu ştiu că mă minte şi văd 06:00. Îmi scot jumătate din frigider pe masă, încep să îmi tai pâine, să ung, să aşez bucăţi prin ea, spăl legume… când îl văd pe tata buimac de somn şi zarva pe care o fac eu când gătesc… un sandvich. Dar e Johnny Sandvich, Perfecţiune Absolută!

- Ce faci la ora asta?

- Pachetul nu se vede.

- Păi e 12 noaptea!

- E… cum aşa?! Uite ceasul sus…

- Da. E 12… fiule… te simţi bine?!

- Hm… da… mă duc să mă culc.

Dimineaţă am luat-o de la capăt…

Vă rog nu mai îmi daţi mesaje noaptea, nu de alta dar poate vă treziţi cu mine la uşă să vin să vă iau la muncă, ori ajung la Ploieşti cu noaptea în cap şi le aştept pe ştiriste…

Prietenul meu imaginar crede că ai o problemă dacă îmi dai mesaje aşa târziu!

Popularity: 4%

Franţuzoaica din tren

July 07, 2010 Horhe 10 Comments

Am dat tramvaiul 32, Rahova – Unirii, cutie de tablă şi circ cu durata unui serial de aproximativ 15 minute, pe trenul Personal 1663 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cutie mai mare, mai lungă şi mai interesantă, serialul fiind mai lung cu aproximativ o oră. Eu câştig la afacerea asta, deoarece nimic nu se compară cu imaginea navetiştilor zgomotoşi şi înfometaţi sexual, ori controlorii RATB care dau şpagă Naşului, şi dacă stau să mă gândesc, Naşu` e un alt personaj aparte.
O poveste demnă de cei 69 (!!!) de kilometri a avut loc acum puţin timp când am avut onoarea să stau lângă o duduie ce presta servicii de franţuzoaică, la facultate şi în particular. A nu se înţelege că făcea amor cu ţigarea-n gură sau că vorbea rârâit. Doar era francofonă.
Eu stăteam pe locul 66, cifră atât de obişnuită în viaţa mea încât nu mă mai miră cornul crescut în frunte. Franţuza era aşezată pe locul din faţă, astfel încât să am o imagine perfectă asupra comportamentului, port-jartierele rupte-n coate, fustei mini, maieul decoltat şi cele trei culori şterse din cap.

Prea ocupat cu muzica din căşti nu am dat atenţie comportamentului “turistei”, dar imediat ce a pornit o discuţie la telefon am fost nevoit să îmi împing căştile în creier. Proces fără un rezultat notabil:
“Da fatăăăă! Vin de la facultate! Am terminat! La limba franţuză fă ce dracu, hihi, mă cunoşti! Mie îmi place cu limbile! TU?! Eşti ok fă?! Hai că te ador! Je ta ime fă! Pierd semnalul p*****ş pe el de Vodafone…”

După ce a reuşit să atragă atenţia întregului vagon a început să ne uimească. În ultimele 20 de minute de drum a arătat cât de diferiţi sunt franco-românii faţă de francezi sau români. În primul rând franco-românii nu au jenă, bun-simţ, 7 ani acasă, 12 de liceu, şi 25,9 zile pe WC, loc numai bun de citit Codul Bunelor Maniere. Duduia era atât de je man fiş (mi se peşte) că nu o durea nici în basca de franţuză de ceilalţi. A început preludiul cu o uşoară descălţare erotico-tactilă, etalând ciorapii cu vedere la cartofi, apoi a continuat cu o scobeală insistentă la molari de unde au rezultat mai multe scuipături pe jos, iar în final, (cred) că încerca să îşi bage limba-n nas să vadă dacă poate, ori de foame. Oricum, Bon Hepatit!

Cu părere de rău (şi rău la stomac) a trebuit să cobor la Ploieşti Sud. Duduia a continuat drumul, poate până în Franţa. Niciodată nu voi uita această lecţie de spirit civic francofon, tipic românească, şi nici faptul că o Mademoiselle nu se poate scărpina în nas cu limba. Dacă vizitez Parisul e bine de ştiut.

Acum voi încerca să îmi conving prietena să abandoneze dorinţa de a viziona Shrek 3D, pentru că suntem mult mai câştigaţi la Şmen 6D.

Popularity: 6%

Eu când vreau să…

May 31, 2010 Horhe 2 Comments

… lungesc filmul, băi trag de cadre până îmi dau oamenii un urs ca premiu. Dar nu un urs adevărat. Cam aşa pot descrie filmul românesc “Eu când vreau să fluier, fluier”. Nu e un film rău, în comparaţie cu Poker este o capodoperă cinematografică, dar îi lipseşte sarea şi piperul. Apreciez că filmul nu are nici o legătură cu fostul regim, nu de alta, dar m-am săturat de trendul ăsta de a face filme despre viaţa din comunism. Mai rămâne să facă şi Nicolaescu unul, ca să arate ce greu făcea el filme în Epoca de Aur când era preferatul conducătorilor iubiţi.

Filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” ar fi un scurt metraj simpatic dacă nu ar avea cadre statice şi plictisitoare lungi de n-jpe minute. Şi apropo, jur că nu am văzut în nici un film atâta ceafă de actor câtă am văzut în această producţie. Pur şi simplu, scenele de urmărire ale actorului principal sunt nelimitate. Cum de nu m-am gândit să îi număr negii de pe ceafă…

Povestea e simplă, simpatică, dar lungită pâna la plictisitor. Un puşcăriaş se enervează că mă-sa vrea să plece în Italia cu fratele lui mai mic şi face tot posibilul să nu se întâmple asta: bate un poliţist, ţine ostatică o studentă, o pune pe mămica lui să jure că nu pleacă în Italia cu fratele (puterea jurământului e ridicată la rang de promisiune supremă), scoate ostatica la o cafea, mai stă ceva ani la puşcărie. Chiar aşa se termină filmul. Se predă pe o şosea. Punct.

Filmul nu excelează în materie de multe lucruri, dar cred că a primit premiul (cred…) pentru că ilustrează foarte bine viaţa puşcăriaşilor din România.

Din partea mea vă recomand “Eu când vreau să fluier, fluier”, dar doar dacă vreţi să vă uitaţi la “Poker”. Mai bine…

Popularity: 5%

De ce nu mă mai iubeşti?

January 06, 2010 Horhe 3 Comments

Credeam că relaţia nostră nu o să se schimbe niciodată. Aveam luni bune de când ne priveam în ochi, şi visam la mai mult. Vroiam mai mult. Ne vedeam zilnic şi vorbeam puţin, dar asta pentru că ne înţelegeam din gesturi. Aveam acel ceva ce puţine cupluri au. Eu întindeam mâna şi ea ştia ce să îmi dea. Simţea în fiecare zi ce vreau şi întotdeauna ştia de ce am nevoie. Relaţia noastră era… ieftină, eu fiind sărac şi ea indiferentă la bani.

Pot spune că relaţia noastră costa mărunt. O relaţie de 1 leu pe zi. Ea ştia asta şi în fiecare zi când ne vedeam îmi zâmbea sinceră. Parcă spunea: “nu am nevoie de mai mult, atâta face dragostea mea”.

Dar acum, nimic nu mai e la fel, totul e schimbat şi am fost şocat să văd cu ochii mei, cum în inima ei e altcineva. Şi nu e doar unul… mai mulţi.

Vin înainte şi după mine şi îi arată tot iubire. Poate că ei dau mult mai mult, 2-3 lei, dar eu credeam că…

Şi totul s-a schimbat brusc. Am intrat pe uşă, am întins mâna, şi am spus: “vreau două”. Ma privit rece, fără sentimente. A pus două pâini pe masă şi a vorbit din vârful buzelor: “mai vrei ceva?”… Ca de fiecare dată, da, o pungă. Ştiam că pentru mine are… şi pe gratis. Dar acum nu:

- 20 de bani!

DE CE! După tot ce a fost între noi?!

Puteam să îi mai spun, “asta e pungă? Nu ţine nici aerul!”, dar durerea era prea mare. Durerea de a mă căuta de mărunt…

punga

Popularity: 2%

Eleganta.

January 29, 2008 Horhe No comments

Zona Ferentari. Statia de 139, Valtoarei. Ora 18:00.
Afara e frig, air eu sunt imbracat pe cat posibil de elegant, tocmai plecand de la o intalnire foarte importanta pentru mine. Afara se inserase deja si frigul incepea sa fie din ce in ce mai patrunzator.
In statie 2 fete cu varste apropiate discutau zgomotos: “Taci fa dracu ca tu nu stii nimic! Iti arat eu cum se face treaba! Proasta esti fa!”.
Cele 2 “dive” sunt imbracate de gala. Lanturile de aur le troneaza la gat, gecile cu puf le acopera parul blond, vopsit cu sila a 3000 mia oara, blugii le strang picioarele iar botinele aurii lumineaza trotuarul ca un felinar pe moarte.
Vin spre mine. E clar. Am facut ceva, m-am uitat la ele si cred ca am ceva cu ele sau cine stie.
“-Baiatu`! Ce faci? Bei un suc cu noi?”. E clar vor sa ma fure, sa ma duca in Italia, Jermania, Spania. Si eu eram imbracat de gala pentru un asemenea drum.
Am refuzat oferta politicos. A urmat o serie de discutii din care am dedus ca fetele erau chiar interesate sa bea un suc cu mine. Poate faceau si cinste. Dar am refuzat. Nu ma simteam in largul meu.
Cand sa dau sa plec una dintre ele ii spune celeilalte zgomotos “Hai fa ca asta e dala elegant!”.
A fost cel mai frumos compliment spus vreodata. Multumesc