Tag Archives: proasta

Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”

giulia1.1

550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.

Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:

Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.

 

 

Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.

 

 

Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.

 

 

Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.

 

Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea  că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?

 

Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.

Popularity: 11%

Hamude şi Papleacă

Papleacă e, aşa cum spune şi numele, un trist la 28 de ani, cu burtă de IT-ist, cearcăne de gamer şi chelie înzăpezită de mătreaţă. Nu prea iese din casă, şi când o face, se plimbă singur prin parc, vorbeşte cu amicii de WoW şi CS, iar la ocazii se cinsteşte cu o şaorma. Azi Papleacă huzureşte pe banii de bigudiuri primiţi de la mă-sa. Îşi cumpără o îngheţată la cornet şi se desfată cu o şaorma.

Se aşează la rând cu privirea în pământ şi aşteaptă să îi vină rândul.  Spune cu voce şoptită ce doreşte şi se retrage 5 metri în faţa şaormeriei, loc de unde măsoară speriat tot ce se întâmplă în jurul lui. Îmi vine rândul să spun ce doresc, dar mă surprinde Hamude care se teleportează în faţa mea la rând. Îi comunic faptul că a ratat coada şi mă uit lung şi inexpresiv la el. Îmi evită privirea şi se uită la Proasta lui. Fata e ruptă de lume şi îl freacă la melodie pe Hamude să îi cumpere şaorma cu “d-ăia prăjiţi… cârnaţi”. “Fă ejt proastă?” îi răspunde iubitul, de unde deduc faptul că ea e Proasta.

Hamude îmi evită privirea şi îl întreabă autoritar pe Papleacă care dintre noi doi a fost la coadă. Continui să îl privesc şi să îi caut ochii, dar se fereşte. Proasta saliva pe tejghea cu gândul la cârnaţii din şaorma. Papleacă, martor la întreaga scenă se pierde. Îşi linge spasmatic îngheţata şi bâjbâie câteva scuze penibile în faţa unui Hamude de maxim 19 ani.

Nu ştiu că eu nu eram atent…ăăă…nu ştiu… ăăă… tu… cred!”. Zâmbesc. Hamude devine iritat de răspunsul sacadat. Papleacă se pierde şi parcă îl aud cum îşi strânge vezica. E linişte şi nu mă grăbesc. Pot să îi ofer locul meu în faţă, mai ales  că Proasta lui pare ieşită pentru prima dată din casă… dar azi nu am chef. Apropo, aţi observat că prietenele cocalarilor sunt din specia Pupăză Bahmuţenciană?

După secunde bune de linişte, în care eu nu îmi iau ochii de pe Hamude, Papleacă transpiră sub privirile nervoase ale cocalarului şi carnea se strică-n ţeapă, Proasta rosteşte: “el e dragă în faţă… noi suntem după“. Hamude se întoarce nervos spre ea, dornic să îi mute falca aşa cum o face de câte ori o iubeşte, pierde echipa lui de fotbal sau nu are altă ocupaţie. Se abţine dar o bate din priviri.

Papleacă îşi primeşte şaorma şi fuge ca  o fetiţă spre casă. În seara asta doarme cu lumina aprinsă. Eu îmi servesc şaorma la o masă lângă Hamude şi Proasta. Îi privesc arogant şi cercetător. Fac analize istorice şi psihologice. El o iubeşte cu “fă!”.

Să-mi fie de bine.

P.S. – Morala? Numărul mare de Papleacă tradiţionali a dus la creşterea numărului de Cocalari. Ştiinţă.

P.S. 2 – Şaorma de la Dineş e de toată jena.

Popularity: 6%

Ş-am venit din Spania.

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Dragă colegă,

Acest text îţi este închinat, chiar dacă nu ştiu cine eşti, de unde eşti, cum arăţi, de ce arăţi. Tot ce ştiu despre tine este că te intitulezi Alexia şi că eşti împotriva mesajului dat de mine pe grupul facultăţii, din care cu onoare pentru mine, faci parte:

Acest mesaj l-am dat săptămâna trecută pe grupul facultăţii, şi messenger, când isteria grevei generale a cuprins toată ţara şi ne aşteptam să ajungem la examene pe jos… din provincie sau Bucureşti:
“Dragi colegi, dacă greva se extinde, şi nu o să avem cum să ne deplasăm până la examen, vorbesc mai ales în numele celor care  lucrează sau locuiesc în provincie, vorbim cu unii profesori să decalăm câteva examene cu o săptămână?”.

Alexia, draga mea colegă, am aflat că tu nu vrei acest lucru. Ai fost chiar virulentă pe messenger, în a arăta câta durerea de pix ai tu pentru colegi.  Pentru că tu ai două facultăţi, eşti o studentă de succes şi vei face tot posibilul să ajungi la examen, chiar dacă nu circulă RATB, Metrorex ori CFR. Nu ştiu sigur, dar mă bucur pentru tine dacă ai maşină personală, şi chiar una capabilă să zboare ca să te poţi paraşuta la facultate. Tu chiar eşti împotriva gestului cerut de mine, fiind convinsă că ascensiunea ta carieristică poate ajunge într-un impas dacă dai o mână de ajutor unor colegi de facultate, ce mai târziu îţi vor ajunge colegi la muncă.

Scumpa mea colegă, posesoare de aparat de teleportare, şi viitoare purtătoare de 2 diplome, te rog înţelege că sunt oameni pe planeta asta, nefericiţi cu duhul, lipsiţi de vlaga ta culturală şi pasiunea de a ajunge pe jos de la Crăcăienii de Sus la facultate.

Cu toate că acum e prea târziu să îţi mai cer ceva, doar nu mai există grevă şi ne permitem toţi o sesiune decentă, îţi urez în viaţă numa` de bine. Să ai baftă la examene, să ajungi o ziaristă (şi ce altceva mai înveţi la a doua facultate) respectabilă, să te siliconezi bine înainte de 25 de ani, să primeşti un post de cuier la Dan Capatos în emisiune, sau dacă eşti o fire matinală, un post de proastă la Neaţa cu Oţil şi Dani. Dacă televiziunea nu te pasionează, poate arăţi ca un dihor cu sâni şi se sparg televizoarele (repet, nu ştiu cine eşti), îţi doresc să ajungi mare editorialistă pe monden şi să nu dormi noaptea de grija menstruaţiei Oanei Zăvoranu, ori de heterosexualismul lui Bote.

Dacă vrei să ajungi în radio, atunci situaţia e şi mai bună. Eu personal îmi doresc ca în ultimul an de facultate să am 13  restanţe şi cu ultimii bani pe anul 2011 să merg cu maşina la facultate. Atunci sper să te aud la Radio Poplaca spunând cât îi mulţumeşti  lui ţie şi numai ţie că ai ajuns unde eşti, înconjurată de oameni răi şi fără suflet, fără două facultăţi, maşină la scară, benzină în ea, ambiţii ş.a.

Dacă nici astea nu te satisfac, află că din jurnalism poţi face multe: Radu Baron te poate scoate cântăreaţă, o telenovelă te poate face actriţă, un Iri te poate face doamnă ori un mahăr te poate face VIPă.

Alexia, tu poţi ajunge orice, şi sunt fericit pentru tine, iar acum, când cel mai probabil tu înveţi în tandem pentru ambele facultăţi, eu mă retrag în mediocritate, convins că voi ajunge un nimeni, dar fericit că am făcut cel mai bun scor la Solitaire.

Te pupă colegul tău, şi colectivul de navetişti din facultate,

Eu.

Popularity: 15%

15 + 2 = 18!

Moşule, dacă vrei să îmi aduci un cadou, aşa NU! Te rog. Nu am fost aşa de rău…

E frumoasă, e senzuală, e LOREDANA!, dar aşteaptă să vorbească!

E o fată fâşneaţă (nivel maxim al intelectului, imediat după “Einstein” şi “Mensa”), şi de meserie fotomodel şi dansatoare în club. E o meserie.

Arată foarte bine. E tencuită, solarizată şi botoxată. E un dezmăţ feminin!

Şocant, prin secunda 50 fenomenul VORBEŞTE!

Citeşte continuarea pe NEBUNII DE LA RADIO.RO

Popularity: 4%

Funcţionara pubică

Ca orice cetăţean al acestei patrii, la un anumit moment al existenţei am nevoie de diploma de bacaloreat. De unde procur dihania palidă? De la secretariatul liceului. Liceu care nu a fost un cimitir, ci mai degrabă un împinge-tava-cu-alcool. Dar distracţia începe în poarta liceului.

“Oare mai lucrează secretarele?”. Aia grasă şi colega ei slabă (ce amuzant sună), care se întreceau în rezultate la solitaire. Poate nu… Big Bang ajută!

ŢEAPĂ! E vineri. Uşa e închisă. Ieri Adelina a fost dată afară când a încercat să afle ceva informaţii pentru mine. Secretara a spus că “ajunge cu atâtea întrebari”. O cred. Eram conştient că o trimit pe drumul de pierzanie al neuronilor şi răbdării. Acum este rândul meu. După scări apare secretara. Slaba! Sunt mort!

” CE VREI!”. A spune “ce doreşti” e deja perimat. A urla este la modă. “Sărut mâna (chiar dacă nu trebuia, am spus-o şi pe asta), diploma de Bac. Am vorbit cu directorul şi”.

” ŞI CE!? NU ÎŢI DAU NIMIC! EU PLEC LA MINISTER!”. Eu nu cedez, doar vin de la Ploieşti pentru diplomă. “Am vorbit cu directorul şi a spus să vin azi”. Chiar a spus. “Nu durează nici 2 minute!”.

“SĂ TE ÎNTORCI LUNI DUPĂ DIPLOMĂ!”. Să mă întorc o… doamne apără şi păzeşte! Îmi venea să îl pun pe Tibby pe ea. Tibby blogărul.

FEMEIE, “diploma vă rog. Am plecat de la muncă pentru ea. Am nevoie urgent”. “BINE! DAR CE AI FĂCUT UN AN!?”. “Am muncit…”. “AHAAAAAA!!! DECI VREI SĂ ZICI CĂ EU NU MUNCESC, DA!?”… Linişte.

Căuta isterică şi din când în când mai arunca un decibel. Eu sunt calm din fire, dar aşa îmi venea să îi dau mucu la solitaire. A găsit în cele din urmă diplomă. Sunt chiar eu. Şi nu e nimic greşit pe ea. Mă mir că diploma e bună, pentru că îmi confirmă faptul că ea a muncit la diplome. Vaca, nu a putut să îmi treacă 10,25 la română. Nu mai spun nimic. Înşfac diploma şi sar pe geam. Arunc o grenadă înapoi pe geam, strig “SPINNEN GRENADEN!” şi mă bucur cu sânge rece la imaginea horror. Din ea ţâşneau cărţi de joc digitale.

La dreapta statuii lui Nichita Stănescu se va afla un monument: ” Eroul Necunoscut Bonea George! Un războinic visător împotriva hoardelor de caprine, ovine şi cabaline din spatele birourilor!”.

Image Hosted by ImageShack.us

Popularity: 1%

My pink “lady”.

E ea. Imbracata numai in roz din cap pana in picioare. Obsedata de roz si viseaza totul in roz. Arata ca o bomboana dintr-un brad daramat de kitch. Imaginea bombastica o face sa sara si in ochi orbilor. Si nu se opreste aici.
Are mersul gratios, precum o gaina beata pe cioburi sparte. Calca suav, printre mortii parfumului ei din Europa. Angro-ul. In urma ei, dara de parfum roz, imi produce eczeme si caderi masive de par. Merge in rasini.
Se apropie de mine si se uita adanc in ochii mei. Eu ma uit adanc in golul din creierul ei, tapetat cu roz, si ma gandesc ca sunt prea tanar sa mor in chinuri vizuale. Imi sopteste la ureche, intr-o engleza stricata, ceva ce cu greu am inteles, neintelegand daca e “love you” sau “f*ck you”. Ii apreciez delicatetea verbala, si o imping cu o scarba plina de recunostinta, sperand sa cada pe scari. Bineinteles roz.
Isi scoate telefonul (roz daca mai are rost), si porneste pickup-ul doldora de manele. Ii spun ca nu apreciez genul, si o rog sa isi bage castile…in ureche. Se uita scarbita la mine, imi rade in nas, si da mai tare. Incepe sa miste suncile, cu o gratie groteasca, pe ritmul manelelor. Danseaza senzual pe o melodie dedicata unei “mame” moarte. Ii apreciez inca odata gusturile, si o felicit pentru recitalul de zile mari (deja ziua se scurgea efemer pe langa mine).
O rog sa imi spuna ceva despre ea. Imi povesteste despre obiceiurile ei scabroase si cum aprecieaza oamenii mai inteligenti ca ea. Am realizat ca iubeste pe toata lumea. Isi prezinta trecutul, si o ascult cu acelasi interes. Zero.
Imi spune ca e virgina si ca atunci cand va fi mare vrea sa fie tot virgina. Imi spun ca e ceva ce se castiga in timp. Vrea pace mondiala, dar e de o vanitate si ura de neinteles. Uraste tot ce nu e al ei. Si iubeste, bineinteles, rozul.
O rog sa isi coboare tricoul mai jos. Ii vad burta aplecata peste slit. Si ea vede ce am mancat in dimineata aceea. Ma ia de mana, ma iau de Soarta. Ma strange de mana, ma strang de gat.
Vorbeste ca o birjareasa. Nu ma atrage deloc, dar imi da de gandit ca undeva in lume sunt peste 1 miliard de femei mai atragatoare. Ea e doar un exemplu prost. Ma uit tandru in ochii ei si ii spun ca imi provoaca dureri pe retina si creierul mi se netezeste daca o mai ascult mult. Polueaza totul, deci polutie peste tot in jurul ei. Ii multumesc in genunchi ca pleaca. Sau eram daramat de acelasi miros.
Ea e “doamna” mea in roz. Femeia care prin gabarit, imi umple ziua, si prin prostie, o face mai usoara.
Morala?

Popularity: 1%