Rock @ Numa' de bine.eu

Home design: Copilul care face pipi

January 16, 2012 Horhe No comments

Fiecare secol, generație și familie are propriul stil pentru decorarea cășii. Și în ciuda faptului că multe stiluri se bat cap în cap („anul ăsta se poartă stilul minimalist, dar păstrăm dulapul ăsta imens, cât blocul”), sunt câteva elemente de care îmi amintesc cu umor.

Mamaie avea patru mari calități de super-bunică: făcea niște prăjituri de te uitai la ele și îți creștea glicemia, fuma Carpați într-un mod absurd de amuzant, citea multe cărți și le povestea frumos, dar cel mai mare talent, realiza mileuri pentru orice și oricum. De la 13 Septembrie, până în sus pe Drumul Sării, apoi spre Ghencea și Rahova, faima ei între pensionare era egală cu faima AC/DC pe Terra. Era o „anarhistă” a stilului, o Salvador Dali a vremurilor, fiind în stare să combine elemente nemaivăzute pentru a da un plus de „vechi” oricărui obiect din casă. A realizat chiar și un mileu special pentru sistemul DVD Home Cinema, iar pe fiecare boxă, în colțurile sufrageriei, m-am trezit cu câte un mileu mic și stilizat. Mi-am luat câmpii, dar ce știu eu ce e aia „hom dizain”?

Dar înainte de asta a fost vremea fructelor de plastic. Intrai la om în casă și vedeai pe masa din sufragerie niște mere de un roșu orbitor, două banane galbene ca hepatita, struguri mov și o căpșună imensă. Întindeai mâna, și dacă nu te lovea bunica peste ea că îi stricai feng-shuiu`, te trezeai în gură cu o bucată lucioasă de plastic, fără gust, fără savoare. Până la urmă am scăpat și de acestea, jucând fotbal cu merele și arucând bumerange galbene pe geam.

Dar aici nu se oprește. Înainte de asta a fost perioada mobilierul imens, greu, întunecat, din pământ până în tavan, cu ușițe, uși, rafturi, oglinzi, rafturi în spatele oglinzilor, rafturi de sticlă, toate burdușite cu bibelouri, mileuri, tăcâmuri și farfurii. Într-un cuvânt: zestre. După rugăminți și zile de convingere, am reușit să scap de toate. Acum mă privește un perete mare, nu Pescarul Chinez, ori Albă ca Zăpada și cei 6½ pitici (unul dintre pitici a fost rănit în urma unui meci de fotbal cu portocala de plastic).

Dar zilele acestea mi-am amintit de una dintre cele mai dubioase obsesii ale decoratorului român: copilul care face pipi. Poate vă amintiți de plăcuța de plastic negru prinsă pe ușa de la toaletă, plăcuță ce arăta un copil ce face pipi la oliță? Asta nu e tot. Am văzut în case bătrânești tablouri cu prichindei ce fac pipi, pe diverse ziduri și din diferite unghiuri. Obsesia pentru micțiunea juvenilă nu se oprește aici pentru că există tapet cu prichindei în acțiune, vederi, cuverturi ș.a. Chiar acum câteva zile am găsit o lampă, cu o sculptură stilizată care, ghici ce semnifică? Copilul care face pipi.

Oare care este povestea din spatele acestui stil? Și oare câte alte stiluri am mai ratat?

Popularity: 6%

Povețe creștine: Botezul lui Iisus

January 06, 2012 Horhe No comments

Iubiți frați de cruce, stați frumos la coadă la apă sfințită, și citiți pe smartphone-uri povestea Bobotezei:

Se făcea că era anul 30. Și Iisus avea, cum e firesc, 30 de ani. O vârstă frumoasă, până la care acesta a adunat experiență de viață, a învățat și s-a plimbat. Presupunem. Nu știm prea multe despre toate acestea, deoarece Biblia nu acordă atenție unui număr semnificativ de ani din viața lui Iisus, dar noi suntem siguri că având puterea de a face apa în vin nu a trăit în plictiseală și singurătate.

Deci cum spuneam, Iisus împlinise 30 de ani, vârstă la care a decis să își aleagă religia și să se boteze. Iisus avea o mamă cool, pe Fecioara Maria, care credea că nu trebuie să îți scufunzi copilul în apă când habar nu are ce e religia, ci trebuie să îl lași să își aleagă singur drumul spiritual. Când a crescut i-a zis: „Te-am lăsat să vezi ce religie îți place, dar mamă, nu te băga cu rastafarienii, că aia fumează mult. Și nu-i frumos să stai toată ziua cu jointu`-n gură”. Așa că Iisus a hotărât să se boteze pe 6 ianuarie, pe un ger de înghețase și apa Iordanului.

Dis de dimineață Iisus a ajuns pe malul Iordanului, unde Ioan, cunoscut prin cartier ca Botezătorul, scufunda niște copilași într-o cristelniță pentru spălarea păcatului strămoșesc. Îi băga cu capul în apă regulamentar, ca să nu facă șoc apneic de la primul contact cu creștinismul. Văzându-l pe Iisus la coadă, Ioan și-a amintit că are o datorie la Maria și a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”. A zâmbit lung spre Iisus și i-a făcut semn să sară peste persoanele de la coadă și să intre în față. Iisus a sărit, și a aterizat în picioare după un triplu șurub și o țucahara pe spate. 10!

„Cum vrei să te botez fiule? Am cristelnița cam mică pentru tine. Și de ce nu ai venit să te botezi când erai copil? Păi tu nu știi ce au spus babele din sat pentru că nu te-ai botezat? Au zis că ești din familie de rockeri!”, îi zise pe un ton dur Ioan Botezătorul. „Măcar dacă era apa caldă în cristelniță, ori Evian, da așa… Hai să mă botezi în râu. Cică băile în ape înghețate fac bine la inimă”. Și atunci, Ioan Botezătorul și Iisus intrară în apele reci ale Iordanului de li se micșoră pulsul ca la chinezi. Îl scufundă de trei ori sub apă, dar la ultima scufundare lui Iisus îi intră puțină apă în ochi. Când să deschidă ochii, totul era în ceață, și i se părea că sunt numai porumbei albi pe cer. „Nu mai bâzâii, că îți trece până te însori!”, îi spuse amuzat Ioan Botezătorul. „Acum hai pe mal să ne jucăm Prinde Crucea. Și dacă vrei, stai și tu la coadă pentru puțină apă sfântă de sărbători, ori să atingi crucea de gheață. Am pregătit câteva momente de dezmăț, așa ca pentru după de Revelion”, îi zise Ioan în timp ce îl invita la petrecerea ad-hoc.

Și distracția a continuam până seara. Ioan a rugat un alt preot să arunce în apă, dintr-o barcă, o cruce de lemn, și toți au înotat până la ea în apele reci, dar Iisus știa stilul fluture și a ajuns primul. Apoi au stat la coadă pentru apă sfințită în butoaie, și au privit cu orele la crucea de gheață. Spre seară unii au plecat cu Ursul, dar Iisus avea treabă dimineață, așa că a plecat cu ultimul autobuz.

Asta este adevărata poveste a botezului lui Iisus.

Popularity: 10%

Justin Bieber va concerta în Slobozia!

January 02, 2012 Horhe 3 Comments

Anul 2012 se anunță foarte important pentru melomanii din România. Red Hot Chili Peppers, Black Sabbath și Justin Bieber sunt numele care au provocat adevărate isterii în pub-uri, forum-uri și grădinițe. Se știu deja toate detaliile despre Red Hot Chili Peppers, și aproape nici un detaliu despre Black Sabbath, dar în premieră am aflat tot ce trebuie să știi despre concertul lui Justin Bieber.

Canadianul a fost invitat de primăria din Slobozia să susțină un concert de șapte piese în sala de sport a școlii numărul 2. La eveniment și-a anunțat prezența primarul, prefectul, soția primarului și profesorii, aceștia având locuri rezervate în secțiunea VIP, lângă spaliere. Elevii și fanii din tot restul țării pot cumpăra bilete la celelalte trei zone destinate concertului: pe parchetul din sală, pe băncile de lemn de pe marginea sălii și afară în fața școlii.

Solistul a dat deja o declarație de presă și a spus că pentru concertul din România a pregătit ceva cu totul special. Înainte să urce pe scenă canadianul, atmosfera o să fie întreținută de Niculina Stoican, iar pe întreg parcursul concertului lui Bieber, trupa de dans a școlii va realiza coregrafie piesei „Dragostea din tei” a trupei O-Zone.

Pentru rezervări și sesiuni de autografe prin fax: ndb@numadebine.eu

Popularity: 16%

Hrușcă și-a schimbat religia!

December 27, 2011 Horhe No comments

În ciuda faptului că la casele de pariuri Hrușcă era trecut ca favorit pe viață în tabăra „românilor creștini, aleși ai lui `mniezo”, inventatorul brandului ler a schimbat taberele.

Adepții mbomboismului (Congo) i-au prezentat canado-românului o ofertă de nerefuzat: colinde indiferent de anotimp, plus 5 concerte anuale prin video-chat direct din Canada. Se pare că adepții Creatorului Vomei (Bombo este creatorul vomei în religia mbomboistă) au înțeles care este scopul marketingului și într-un final au ajuns la concluzia că nici Lady Gaga nu poate să o lălăie atâția ani cu cinci piese, precum Maestrul Hrușcă. Plus că Hrușcă adună anual mii de adepți ai creștinismului într-o sală unde le spune aceleași lucruri. Bomboiștii au nevoie de mai mulți adepți, și ei fiind pregătiți să ridice o Catedrală a Bombonirii Neamului pe Muntele Mangengenge.

Hrușcă a cugetat puțin, dar intens, până să semneze, motivând decizia finală prin faptul că oricum în România vine maxim două săptămâni pe an, deci poate strecura lerul românesc între sărbătorile congoleze de circumcizie (Mukanda) și festivalul literar de Lingala.

Congolezii sunt extaziați și abia așteaptă primul concert, afișele fiind deja lipite pe stâlpi, copaci, zebre și elefanți. De fapt, toți africanii îl iubesc pe Hrușcă și i se adresează pe Facebook cu numele de „Kubwa nyeupe mmiliki ler”, adică „Marele Alb Posesor de Ler”.

Ștefan Bănică Jr. și Fuego au declarat că se gândesc și ei să schimbe religia pentru că lumea nu mai vine la concert ca în alți ani, și impertinenți, românii le cer să compună alte piese. Bănică lucrează la o piesă rock n`roll pentru Zeul Mbaba Mwanna Waresa, iar Fuego se ajută de google translate pentru „Împodobește mama baobabul”.

Popularity: 12%

Cine aţi vrea să vă cânte zilnic de azi până la Paşte?

December 26, 2011 Horhe 1 Comment

Ne pregătim să punem punct unui alt an inundat de cântăcioși care se tot repetă. Așa că am selectat pentru voi o scurtă listă cu artiștii de care nu ne mai săturăm și pe care am vrea să îi ascultăm cât îi anul de lung. Vrem să ajungem în așa hal încât peste afișul concertului lui Demis Roussos să apară altul cu… da, Demis Roussos. Dar voi stabiliți cine vă place de nu vă săturați. În coloana din dreapta puteți alege:

- rock n`roll băneșcian;

- ler canadian;

- Paul Surugiu (ghici ciupercă!);

- Scorpions, care sunt într-un continuu turneu de retragere;

- Demis Roussos, care este;

Care să fie?

Popularity: 5%

Giulia: „Copilului meu nu îi place muzica mea”

November 23, 2011 Horhe No comments

Surprinzător, dar în ciuda faptului că încă nu a născut, cântăreața Giulia nu se mai înțelege cu propriul copil. Acesta reacționează violent ori de câte ori aude piesele mamei.

Ultima astfel de întâmplare, pe care artista a catalogat-o ca „prima” pentru a da bine la audiență, a avut loc în direct la Pro FM. Exact când a început să cânte piesa mamei, copilul nu a mai rezistat și a început să lovească cu picioarele, moment simțit și de audiență. Un bărbat aflat la volan în zona Arcului de Triumf a reclamat faptul că a primit un picior în burtă în timp ce făcea o depășire neregulamentară. Vinovat este copilul Giuliei.

Solista a declarat că nu știe ce să mai facă, deoarece oricum nu știe să facă altceva, și nu crede că o să se înțeleagă cu propriul copil. „Nu știu ce e cu el. Poate a ascultat pe ascuns ceva muzică bună, dar eu sigur nu i-am dat să asculte ceva calitativ. Oricum, e deja mare, și îmi e greu să îl mai obișnuiesc cu hit-urile mele. Poate peste ani o să mă apuc de alt stil. Se mai poartă stilul rock?”.

Întrebați de tabloide, doctorii au declarat că Giulia își supune copilul unui stres imens. „Este groaznic pentru cel mic să știe că mama lui a cântat în trupa Candy, dar durerea este cu atât mai mare în momentul în care trebuie să fie mereu prezent când mama lui muncește”.

Popularity: 13%

Woodstock ’69 vs. BORstock ’11

November 02, 2011 Horhe No comments

A mai trecut un an, un festival, o pupătoare. Şi-au dat coade pline de iubire, au tăvălit portofele pe raclă şi au blestemat în stânga şi dreapta proasta organizare. A mai trecut un festival BORstock, şi mai mult ca niciodată, a semănat şi nu prea cu vestitul Woodstock. Să analizăm situaţia.

În ’69 s-au adunat sute de mii de oameni care credeau în ceva: pace, iubire, LSD, marijuana. În 2011 s-au aliniat sute de oameni care cred în: mântuire, haine sfinţite de raclă, câştig la loto, spor în casă şi sănătate. Evenimentul de atunci a blocat un întreg stat şi au migrat mai mulţi americani spre un câmp din estul SUA mai abitir ca românii spre Spania acum 4-5 ani. Moaşteningul de anul acesta a dus la un blocaj de neam prost al drumului dinspre Rahova spre Unirii, o coadă pe un trotuar, şi un şir de WC-uri ecologice pe celălalt.

Generaţia Woodstock a trecut printr-o spiritualizare indusă de muzică şi droguri, visători şi delăsători (acum serios, când dracu’ a încetat un război în urma unui festival rock?). Cum “religia este opiumul popoarelor“, putem spune că şi pelerinii erau drogaţi, visători şi de asemenea delăsători (când a avut loc o schimbare benefică în România în urma unui pelerinaj în masă?).

Muzică a fost din belşug în ambele cazuri. În ’69 se auzea cam prost şi se mai electrocutau cântăreţii din cauza instalaţiilor, dar acordurile lor tot sunau mai bine ca lălăiturile actuale din staţii moderne de amplificare. Şi în ambele cazuri au fost obiecte handmade: hippyoţii împărţeau brăţări “ale iubirii”, creştini vând cruciuliţe ale kitsch-ului. Cu leduri. Pe atunci pruncii erau chinuiţi cu zgomotul puternic şi atmosfera pestilenţială. Azi cei mici sunt chinuiţi vizual şi psihic de babe “posedate” şi să nu mai vorbim de epuizarea fizică impusă de un părinte imoral.

Într-un final, s-au terminat toate. Toţi au plecat acasă şi au lăsat în urmă un câmp murdar şi nămolos. Florile din parcul Unirii au fost distruse, gunoaiele lăsate pe lângă copaci.

Războaie mai sunt, dar Woodstock nu mai e. Ţara o duce încă prost, dar BORstock mai e. Istoria nu e dreaptă.

Popularity: 12%

Felicitări. L-aţi făcut pe Hitler plictisitor!

October 31, 2011 Horhe No comments

Când a apărut prima versiune amuzantă a secvenţei cu Hitler din filmul Der Untergang a fost amuzant. Cred că am şi plâns de râs. Cred că prima variantă era cu Dacia Sandero, ori Duster. Apoi a apărut şi varianta cu eşecul liceenilor la bac, versiune mult mai amuzantă. Dar AJUNGE! Sunt atâtea versiuni acum că a devenit deja plictisitor şi stupid. Cine nu are inspiraţie să facă ceva legat de un eveniment, ia repede secvenţa din film, îi pune o subtitrare şi gata. Acum, de câte ori văd o nouă variantă de Der Untergang îmi aduc aminte de singurul film care nu te plictiseşte niciodată: Benny Lava.

Nu e Hitler amuzant şi nici interesant ca fiinţă umană (dacă nu eşti de acord cu mine înseamnă că trebuie să mergi la un psihiatru evreu), dar acum nici măcar 0,000001% din umorul situaţiei din film nu mai e amuzant.

Repetiţia e mama plictiselii.

Popularity: 6%

Halloweenu’ bagă spaima-n românism!

October 31, 2011 Horhe No comments

Gabriel Cotabiţă a declarat că este împotriva sărbătorii americăneşti intitulată Halloween. Acesta a mai menţionat că nu o să sărbătorească Halloween-ul pentru că nu este românesc, de parcă îi păsa cuiva în ce Scufiţă Roşie o să se îmbrace Cotabiţă. Pe viitor, dacă tot este atât de patriot, Cotabiţă poate renunţa şi la muzica rock, aceasta fiind de altă provenienţă. De asemenea, acesta poate renunţa şi la fotbal, hainele scumpe şi străine şi maşina care sigur nu e Dacia 1300. Bag mâna în foc de faptul că nu posedă un telefon mobil românesc (exista, AllView) şi nici nu îşi face mereu vacanţele la băi şi pe litoral. De acum încolo, dacă tot îl dă patriotismul afară din grupul oamenilor care pur şi simplu vor să se distreze, ar putea să se mute într-o casă românească de chirpici, să “conducă” o căruţă şi să cânte toată ziua la bucium.

Sunt mulţi români care nu sărbătoresc Halloween-ul, şi cred că destui nu o fac din aceleaşi motive pentru nu o fac nici eu: e bătaie de cap să cauţi costum şi să te prosteşti toată seara că eşti speriat de bombe. Câţi dintre voi, totuşi, nu vă bucuraţi de o petrecere, indiferent de motiv? Vezi dom’le, nu ne supărăm că de Paşte petrecem cu manele la biserică, dar ne deranjează puţină bânţuială în club, costumaţi în… ce te duce capul. Unde erau plăieşii patriei. Şi ce mă mai bucur de faptul că nu împrumutăm nimic de la străini (toleranţa, bunul simţ, seriozitatea, etc.) pentru că noi suntem patrioţi şi dacă e prost, e prostul nostru!

Cotabiţă face parte din grupul de români pe care îi consider Yeti mioritici, nişte reduşi sociali, care vor să se joace cu iPhone-ul sub fusta tradiţională a mamei. Sunt trei metode să îţi dai seama cine e un Yeti în România: cei care spun “dom’le, asta e România!” când văd ceva în neregulă şi nu intervin; speriaţii de societate care trăiesc mereu cu teama că “ne vede lumea/vecinii/rudele”; şi cei care refuză multe obiceiuri bune din străinătate pentru simplul fapt că nu sunt româneşti.

Ce e românesc?

Cotabiţă, ultimul rulment al românismului!

Popularity: 5%

Parisul e mai frumos când plouă

October 28, 2011 Horhe No comments

Nu ştiu dacă ăsta e titlul potrivit, dar mai am o variantă: “Era mai bine în trecut”. Cel puţin astea sunt singurele variante care îţi vin în minte după ce vezi filmul “Midnight in Paris”. E o regulă pe care cred că am descoperit-o. Dacă vrei să vezi un film romantic, să fie bun, şi nu suporţi altă limbă exceptând engleza, trebuie să cauţi filme cu Paris, filmate în Franţa, cu doi-trei actori franceji. O să fie, precum în cazul de faţă, cu un actor american pe care nu îl apreciez (luând în calcul celelalte filme), dar ambientul şi atmosfera o să te facă să uiţi de jocul actoricesc şi grosolonia de a vorbi atâta engleză în Paris. Au şi eu mândria lor.

Gil vine tocmai din California la Paris, cu logodnica, pentru a-şi da seama că nici o vilă dinn Malibu nu poate fi mai fascinantă ca Parisul (zi şi noapte). E mirajul ăla care îi atrage pe toţi pseudo-artiştii. Să meargă toţi la Mecca literaturii şi să calce pe urmele idolilor literari, aşa cum un chitarist începător se chinuie la cover-urile legendelor rock. De asemenea, Gil îşi dă seama că nici logodnica lui nu e muza lui, dar asta e partea siropoasă a filmului şi te las să o savurezi fără să-ţi spun nimic.

Gil e atât de norocos încât numai un scenarist bun putea să gândească o asemenea poveste. Întoarcerea în timp, în epoca pe care ţi-o doreşti, cu oamenii pe care îi adori, în atmosfera după care tânjeşti. Dali, Hemingway, Fitzgerald, Cole Porter, etc. Ăştia sunt oamenii pe care eroul filmului vroia să îi cunoască. Şi vă spun sincer, îmi place Salvador Dali (la Ploieşti aveam Geopoliticus Child deasupra televizorului, pentru că era… o nebunie) dar după ce am văzut filmul ăsta vreau să cunosc mai multe despre Omul Salvador Dali. Şi acelaţi lucru şi în cazul lui Hemingway.

Filmul e bun. E atât de bun încât merită să îl vezi de fiecare dată când simţi că eşti mai aproape de o lume precum cea din Melancholia. Ajută. Chiar e un tratament pentru urechi, ochi şi inspiraţie. Acum ştiu sigur cum va arăta finalul cărţii mele, dacă ma hotărăsc la un moment dat să scriu una.