Roz @ Numa' de bine.eu

Tag Archives: roz

Un stafilococ în gât şi un şut un fund…

September 28, 2011 Horhe No comments

… nu sunt tocmai paşi înainte. Dar să vă spun de ce nu prea am mai scris p-aici.

A venit toamna, septembrie, schimbări bruşte de temperaturi, gecuţe subţiri, fete îmbrăcate elegant (vorbim altădată de asta) şi, bineînţeles, durerile mele în gât. Putem spune că e o metaforă a începerii noului an şcolar. Pe unii îi doare în cot, pe mine mereu în gât. De, ce să îi faci, natura a decis că merit două amigdale cu orice septembrie la PMS şi o ipohondrie anuală, clar în septembrie.

Anii ce au trecut m-au purtat pe la nenumăraţi medici, spitale, policlinici. “Dacă îţi scoţi amigdalele îţi pierzi vocea”, “dacă le scoţi nu păţeşti nimic”, “dacă le scoţi îţi mai creşte un picior”, “dacă le scoţi te angajează la Pro TV”. Din lac în puţ de fiecare dată. Problema este că anul ăsta sunt decis să fac ceva cu ele. E clar că nu ne putem înţelege, în ciuda faptului că ne dăm like-uri pe Facebook. Continuarea acestui text poate fi privită ca o piesă de teatru, în mai multe acte. Vă rog să vă aşezaţi pe scaun, să închideţi telefoanele şi să savuraţi:

Actul 1. La medicul de familie

- Săr’na, doresc şi eu o trimitere la ORL. Mă doare în gât. Din nou.

- Bine. Poftim.

Actul 2. La ORL-istul policlinicii (scenă cu decor complex)

Nu e. E în mijlocul programului şi babele de pe holuri m-au anunţat că e la o altă doctoriţă de 45 de minute. Le cred, că d-aia sunt babe. Într-un final apare şi constată tristă că sunt singurul “client”. Probabil se aştepta la o coadă ca la pâine. Uite o femeie care acasă nu e iubită.

- Ce ai?

- Mă doare în gât. Probabil de la amigdale. Vreau să fac nişte analize şi să rezolv problema.

- Să mă uit… Da. Ai amigdalele cam umflate, văd în nas şi o deviaţie de sept. Poftim să faci analize.

Îmi scrie pe o ciornă “nişte chestii” în doctoreză şi mă trimite la parter.

Acolo mi se spune că sunt angajat, deci plătesc contribuţie policlinicii, deci pot face analize gratis. M-am bucurat. Economiseam 70 de lei. Dar trebuia să mă întorc la ORL-ist, să îi cer să îmi dea analizele pe foaie d-aia roz.

- Săr’na. Mi-au spus că… bla bla… bla bla…

- Nu se poate. Foile roz se dau în funcţie de medic şi eu nu am. Şi nu am avut timp să le iau de la X loc. Vezi la medicul de familie.

Cobor un etaj.

- Săr’na, vin de la ORL-ist, care a zis să mă duc la analize, care de la analize înapoi la ORL, şi acum aici. Deci?

- Nu se poate. Te duci la el că e obligat şi bla bla bla!

Încep să mă enervez. Înapoi la ORL-ist. Îi spun ce ştiu. Mă trimite înapoi la medicul de familie. Deja fac ca Mircea Badea. E grav.

- Domnule Bonea, v-am spus că nu la noi! Ce nu înţelegeţi?!

- Nu înţeleg de ce plătesc contribuţie policlinicii? Ca să fac jogging între cabinete? Să îmi dea cineva foaia aia roz să termin bâlciul.

Foaia roz soseşte cu completarea că “vai ce rău sunt” că “am fost servit mereu” şi alte mironosiţisme. Păi da, că tata, în bunătatea lui, catadicsea să ofere câte 50 de lei pentru o trimitere. În schimb eu, probabil fiul lui George Copos, dar înfiat de nişte oameni darnici, sunt de o zgârcenie anti-şpagă groaznică.

Actul 3. După analize. Peste tot.

Fac analizele şi trei zile revin să le citească ORL-ista. E în timpul programului, dar nu e ea… tipic? Poate. Mă duc din nou la medicul de familie, cu intenţia să mai primesc o trimitere, la spital la Panduri. Doctoriţa şi asistenta se ofuschează că după cum le-am tratat ultima dată, nu merit, că nu am adeverinţe “la zi”, că câr că mâr! Şi mă invită să îmi schimb medicul de familie, după ce termin cu gâtul. Nu-i nimic. Mă mut! Şpagă tot nu vă dau! HAHA! Să vă stea în gât!

Pauză…

Poză de familie. Amigdalele mele. Revelion 2009.

Popularity: 15%

Săptămâna asta sărbătorim:

April 20, 2010 Horhe No comments

Buzele roz!

De ce? Pentru că:

- se poate;

- ies în evidenţă;

- poartă multe fete care vor să fie originale şi unice, motiv pentru care le încurajăm să se păstreze la fel de unice şi origine în cluburi;

- e roz;

- e sărbătoare internaţională impusă de normele Numa`deBine;

- cui nu îi plac buzele roz?;

- căutăm mereu motive de sărbătoare;

Să ridicăm paharul de apă plată şi să închinăm în cinstea Buzelor Roz! Noroc şi la mai multe!

Popularity: 3%

Sugativa.

November 13, 2007 Horhe No comments

De mic observ, si de cand eram mic ma deranja. Dar acum am invatat destule cuvinte ca sa pot exprima ce vad.
E vorba despre aceste sugative, aspiratoare sociale, capabile de orice frecare pentru orice ridicare. De exemplu, se ia una bucata de don`soara pink (se extind, chiar si don`sori pink), si li se cere sa atinga un nivel. Se considera incapabili (recunoasterea e primul pas), si astfel se folosesc de tertipuri spre a atrage atentia.
Ca protectie se mai considera si una bucata caniche, cu gura mare, capabil sa latre incurajator pentru stapana roz. E un fel de sugativa stapanei, provocandui o continua liposuctie (chiar e nevoie la suncile cu volanase).
Se ia la fel una bucata persoana cu functie, si la pachet n in 1 oameni de duzina. Se incepe procesul de zaharizire. Se doreste bagare in seama? Raspunde prima la orice (prost sau bine) si se scuza penibil la orice raspuns gresit (“Ah ma gandeam la cu totul altceva” si frectii de duzina), iar daca prin minune raspunsul este corect urmeaza o divinizare personala, la care se adauga si nas pe sus si rasini…de brazi.
Urmeaza pasul doi. Rasul isteric. Ne este inaintata o gluma proasta, iar sugativa roz isi incepe numarul cu un ras isteric, demn de filmele de groaza (“Vai ce gluma buna HAHAHA! Nu ma pot abtine HAHAHAH” si scena continua pana la lacrimi…ale mele).
Al treilea pas, si ultimul, este acela de a fi mereu in fata, mereu pregatit cu complimente, majoritatea depasite pentru nivelul discutiei (“Si aoleu ce super-mega-misto-trendy-flendy sunteti. Un etalon al tinerei generatii, un amfitrion al cunoasterii!” si lipa lipa ca pe inghetata).
Din duzina se aude o voce: “Dar…”, si este retezat cu un scurt “Nu e adevarat!”, si apoi iar vocea puncteaza nervoasa “Ai par pe limba de la atata lins? Mai avem si noi ceva de spus”. Don`soara Pinsi cu canichi-ul se simt ofensati si isi intorc nasurile in cealalta directie a dispret. Injura birjareste si fac gesturi de dame usoare…si nu in greutate.
La final, specimenul doreste sa fie apreciat si in grupul de duzina, astfel ca incepe sa apostrofeze fundul care l-a masat atata timp. In functie de I.Q.-ul grupul, reuseste sau nu.
Constat cu tristete, ca acestor sugative li se alatura zilnic alte si alte persoane.
Concluzia? Nu stiu care e, dar sunt sigur ca obezitatea nu mai e o problema (cel putin in Romania) cu asa liposuctie. America e mult in urma noastra.

Popularity: 1%

My pink “lady”.

October 31, 2007 Horhe 4 Comments

E ea. Imbracata numai in roz din cap pana in picioare. Obsedata de roz si viseaza totul in roz. Arata ca o bomboana dintr-un brad daramat de kitch. Imaginea bombastica o face sa sara si in ochi orbilor. Si nu se opreste aici.
Are mersul gratios, precum o gaina beata pe cioburi sparte. Calca suav, printre mortii parfumului ei din Europa. Angro-ul. In urma ei, dara de parfum roz, imi produce eczeme si caderi masive de par. Merge in rasini.
Se apropie de mine si se uita adanc in ochii mei. Eu ma uit adanc in golul din creierul ei, tapetat cu roz, si ma gandesc ca sunt prea tanar sa mor in chinuri vizuale. Imi sopteste la ureche, intr-o engleza stricata, ceva ce cu greu am inteles, neintelegand daca e “love you” sau “f*ck you”. Ii apreciez delicatetea verbala, si o imping cu o scarba plina de recunostinta, sperand sa cada pe scari. Bineinteles roz.
Isi scoate telefonul (roz daca mai are rost), si porneste pickup-ul doldora de manele. Ii spun ca nu apreciez genul, si o rog sa isi bage castile…in ureche. Se uita scarbita la mine, imi rade in nas, si da mai tare. Incepe sa miste suncile, cu o gratie groteasca, pe ritmul manelelor. Danseaza senzual pe o melodie dedicata unei “mame” moarte. Ii apreciez inca odata gusturile, si o felicit pentru recitalul de zile mari (deja ziua se scurgea efemer pe langa mine).
O rog sa imi spuna ceva despre ea. Imi povesteste despre obiceiurile ei scabroase si cum aprecieaza oamenii mai inteligenti ca ea. Am realizat ca iubeste pe toata lumea. Isi prezinta trecutul, si o ascult cu acelasi interes. Zero.
Imi spune ca e virgina si ca atunci cand va fi mare vrea sa fie tot virgina. Imi spun ca e ceva ce se castiga in timp. Vrea pace mondiala, dar e de o vanitate si ura de neinteles. Uraste tot ce nu e al ei. Si iubeste, bineinteles, rozul.
O rog sa isi coboare tricoul mai jos. Ii vad burta aplecata peste slit. Si ea vede ce am mancat in dimineata aceea. Ma ia de mana, ma iau de Soarta. Ma strange de mana, ma strang de gat.
Vorbeste ca o birjareasa. Nu ma atrage deloc, dar imi da de gandit ca undeva in lume sunt peste 1 miliard de femei mai atragatoare. Ea e doar un exemplu prost. Ma uit tandru in ochii ei si ii spun ca imi provoaca dureri pe retina si creierul mi se netezeste daca o mai ascult mult. Polueaza totul, deci polutie peste tot in jurul ei. Ii multumesc in genunchi ca pleaca. Sau eram daramat de acelasi miros.
Ea e “doamna” mea in roz. Femeia care prin gabarit, imi umple ziua, si prin prostie, o face mai usoara.
Morala?