Românii se duc în Bulgaria pentru că nisipul e curat (chiar dacă am auzit că şi acolo se sting ţigările în nisip), că nu sunt alge, mâncarea-i bună şi totul e ieftin. Dar mai presus de orice, am auzit că românii merg la bulgari pentru că se poartă bine cu tine. Exceptând momentele când te mai lasă fără maşină personală, relaţia turist-gazdă e aproape de perfecţiune. Aşa zice lumea. Eu…
… am privit cu scepticism Bulgaria. Ce-i drept ador Balatonul (Ungaria, mai scump, mai departe, mai frumos), şi când vine vorba de munţi, ori la noi, ori mult mai departe. Dar am zis că pentru două zile de munte, somn, mâncare multă şi un pahar de şampanie, Buşteni e numai bună. Cu greu am găsit cazare pentru că tot românul a plecat în concediu de Sântămărie, dar într-un final, cu noroc şi baie în cameră, am găsit în Buşteni, Casa Frida. Am rezervat luni şi am anunţat că vineri la ora 10 voi fi aproape de staţiune, la volanul maşinii. Ca să ştie gazda.
Până vineri am hotărât să nu mai iau maşina. Mi se acrise de condus după experienţa Bucureşti-Vama Veche-Bucureşti şi mai am cupoane de CFR. Aşa că am hotărât să plecăm cu trenul. Aşa că vineri dimineaţă, la ora 9:30 îmi sun gazda să o anunţ că nu vin cu maşina şi că ajung mai târziu, pe la ora 14. Ca să ştie…
- Alo. Sărut mâna. George din Bucureşti. Am făcut o rezervare luni…
- Aoleuuuu…
- Staţi calmă. Nu am ajuns încă. Nu mai vin cu maşina. O să ajung pe la 14. Sper că nu aţi ieşit deja la strada principală.
- Nu. Dar nu mai am rezervarea.
- Cum aşa?
- Păi am şi uitat de d-voastră şi cineva şi-a prelungit şederea… am uitat… dar vă rezolv eu… în 30 de minute vă găsesc pe alături. Nici o problemă. Revin repede cu un telefon.
Am plecat la gară (deci 30 de minute din Rahova) şi nu am primit nici un telefon. Am hotărât că dacă nu vreau să îmi stric mie şi Adelinei weekendul să găsesc cazare atunci. Cu ajutorul lui Vlad am dat aproximativ 10 telefoane, şi am găsit într-un singur loc, Poiana Ţapului. Am acceptat pentru că nu aveam de ales. Era chiar singura opţiune.
Ne-am urcat în tren şi uitasem de Frida şi nesimţirea gazdei. Cu cinci minute înainte să coborâm din tren primesc un telefon:
- Alo. Aici Frida. V-am găsit cazare! (la 3 ore după cele “30 de minute”)
- Da? Unde?
- Păi vin nişte oameni acum la mine, şi dacă nu vor să stea împreună vă bag la mine în vilă… dacă nu alături. Vorbesc cu ei şi în funcţie de ce zic ei vă sun.
- Chiar vă rog.
Nesimţirea de a nu ţine cont de rezervarea mea e una, dar să fiu şi la mâna altor turişti e deja…
Am refuzat să mai comunic cu Frida, deja eram la cazarea noastră, şi într-un final, tot răul spre bine.
Frida, sper să mai ai turişti când am să mai îmi fac eu rezervare la tine.
Popularity: 8%







