Scoala @ Numa' de bine.eu

Şcoala de vedete, Gaudeamus Sugitur!

November 24, 2010 Horhe No comments

Am văzut că treaba cu Fabrica de Vedete by Monica Columbeanu prinde contur. Bine, nu se înscrie lumea ca la Spiru Haret, dar până la această oră, cu ocazia unui concurs, tot au aplicat 80-90 de fafaştoace care se visează actriţe, prezentatoare de emisiuni şi manechine. Ca idola lor. De exemplu, o scurtă trecere în revistă:

- Gabriela din Galaţi s-a înscris la concurs cu o poză în ulei de măsline, cu botul la vedere şi ochelari de soare în casă. Tânăra vrea să fie model şi a încercat la o agenţie din Galaţi, dar nu a fost o rampă de lansare pentru ea. Probabil a încercat în perioada când Galaţiul era sub ape, şi rampa plutea pe la etajul 2;

- Aniela de Nicăieri. Tânăra nu a scris de unde este, dar are o poză în care stă cu picioarele pe pereţi, încălţaţă. Dacă nu intră la Fabrica de Talente şi nu face rost de bani ca să revopsească pereţii murdăriţi o altoieşte mămica de îşi pierde tot respectul în Moni;

- Liviu e atât de vedetă încât, în talentul lui, nu a observat că e un concurs de fete. Dar să fie primit, mai ales că băiatul a terminat o facultate. Deci ultima şcoală absolvită nu e Şcoala de Şoferi;

- Luminiţa de 12 ani şi 5 luni vrea să fie vedetă şi face parte din corul şcolii. Nu vreau să o dezamăgesc, dar vârsta e bună pentru ambiţii, în schimb corul e bun numai pentru corişti. Dacă vrea să ajungă asistentă TV sau ceva în domeniu să se axeze pe cVrul cartierului;

Am ajuns, precum profesorii, să îmi fie dor de generaţia anterioară. Aşa şi mie îmi este dor de divele generaţiei trecute: Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Bârlădeanu, etc. La acele vremuri nu prea mă dădeau pe spate, una fiind lăudăroasă, cealaltă falsă şi ultima făţarnică. Dar generaţia actuală nu se compară cu ele. De bine de rău, cele 3 (nu ştiu sigur de Bârlădeanu) au făcut o facultate, un gigibigi. Monica Columbeanu, Vârciuleasa, Bahmuţeanca şi care mai inundă televiziunile acum nu sunt decât tristul prezent al divelor autohtone. În unele cazuri chiar prea multe tone.

Viitorul sună şi mai prost, şi cel mai probabil sub îndrumarea Ilustrei Profesoare Magma cum Dracu` Monica Columbeanu by Iri, vedete ca Buruiană, Roxana Nemeş şi compania vor ajunge dive. Şi acum vreau să fiu sincer, nu mă afectează cu nimic divele şi vedetele astea, dar am impresia că mai uşor îşi găsesc ele de muncă în domeniul media decât oricine altcineva. Şi aici e deja o problemă…

La final, vă las vouă ocazia să răspundeţi la întrebările Examenului Final al Fabricii de Talent by Moni:

a) Ce aţi învăţat de la Moni?

b) Ce perversiune aţi deprins de la Iri?

c) Câtă chimie plastică aţi prins de la Bianca Drăguşanu?

d) Ce părere aveţi de cursul “Estetica Urâtului” ţinut cu Adelina Pestriţu?

e) Unde este cuvântul “talent” în propoziţia: “Liviu Vârciu n-are!“?

f) A cui soră este Ramona Gabor?

g) Cine este Ilinca Vandici?

Baftă.

Popularity: 7%

Săptămâna asta:

September 13, 2010 Horhe No comments

Ne bucurăm că a început şcoala!

Cine nu se bucură printre dinţi (&/%#”&/%!!!) ca majoritatea elevilor, înseamnă că a terminat şcoala de mult şi nu îi mai interesează de profesori, teme, Moromeţii, Baltagul, radicali, anul când a fost inaugurat Târgul de Floci (sec. XV), imaturitatea şcolărească, maturitatea nimănui, beri, vodkă, fete, băieşi, flori, elasticul, fotbal, chiuluri, absenţe nemotivate, tocilari, chiuluri în masă, statul pe masă, înjuratul profesorilor, înjuratul în general, restul.

P.S. – dedic tuturor celor care de astăzi au început rutina, “Wake me up when Şcoala ends”.

Popularity: 3%

Poziţia mea în Abeceradu`List!

August 19, 2010 Horhe 8 Comments

Săptămâna asta am pierdut câţiva ani şi poziţii în Topul “Nu-Vreau-Să-Stau-La-Şcoală-Ze-List”. După cum bine se vede, poziţia de tânăr geniu anticipa viitorul, care nu este. Doresc să menţionez, la aproape mulţi ani de atunci, că sub Abecedar aveam revista SexyLiceanca!.

După atâţia ani sunt la fel de expresiv cu stiloul în mână… păcat că nu ştiu să îl folosesc.

Secretul căderii mele în top este următorul:

- 2 sandvich-uri de la mama dimineaţa;

- bătăile cu colega de bancă;

- fotbalul din spatele blocului;

- găurile date în pereţi cu un briceag;

- compunerea unor sonete şi sonate, plus studierea pianului cu coadă de cal la vârsta de 2 ani;

- 3 romane de poezii publicate pâna la 4 ani;

- bălăceli în nămol;

Numa` de bine! Bunăăăăăăăăăăăăăăăăăăă ziuaaaaaaaaaaaaaaa, doamnaaaaaaaaaaaaaaaa!

Popularity: 4%

Ce Lena mea?!

June 07, 2010 Horhe 12 Comments

După Eurovision a pornit o întreagă isterie împotriva câştigătoarei, Lena. Cică piesa ei e copiată. Cui îi mai pasă? După atâta industrie muzicală românească, sunt imun la xerox-uri. Şi până la urmă şi o copie e bună dacă este interpretată magistral. Şi da, Lena cântă bine. Am şi câteva motive pentru care sunt de părere că piesa Lenuţei e bună:

1. Piesa ei e dansabilă – are ritm (unul simplu, dar bun) şi poţi să dansezi pe aşa ceva. Cine poate dansa pe piesa “Playing with fire!”? Nu se poate, decât dacă vrei să faci impresie de unul singur.

2. Ce dacă pronunţă stâlcit unele cuvinte în engleză? E ca şi cum nu ai asculta Bob Marley pentru că nu pronunţă cuvintele în engleză aşa cum ai învăţat tu la şcoală.

3. E mai “umană”. De mult (dacă nu dintotdeauna) Eurovisionul nu mai e un concurs de talent. E un competiţie ce premiază cea mai simpatică piesă. Şi hai să fim serioşi, de câte ori ai asculta o piesă cu triluri de privighetoare ca ale lui Trăistariu sau Paula Seling?

4. Piesa e veselă. Lena zâmbeşte când o cântă deci ea e fericită de melodioara ei cu “lăv, lăv, lăv”. Pe când Paula Seling era îmbrăcată ca de la Sex-Shop, ceea ce nu e tocmai rău (dacă mă înţelege cineva), şi Ovi era crispat ca la nuntă.

La o scurtă reamintire nu îmi pot aduce aminte de o piesă calmă-tristă-seriosă, câştigătoare de Eurovision. Numai piesele vesele câştigă. Şi cu părere de rău, România până acum a avut numai piese… de locul 3 maxim.

P.S. – cine are ceva cu Lena să fugă până la nemţi să fure câteva merţane. Să-i lovim unde-i doare!

Popularity: 6%

Tamagochi, sau: Cum să ştergi la fund un pixel

December 24, 2009 Horhe 9 Comments

Era o nebunie. O isterie. Nu interesa pe nimeni că balonul e rotund şi că bătaia e masculină. Toţi ne băteam în animale Tamagochi. Care are mai multe? Care e mai curat? Care e mai fericit? Care se c*c* mai mult şi care a ajuns la o mărime impresionantă?

Da, poţi spune că era un joc prostesc, dar ai avut? Eu am avut mai multe, spre nefericirea sponsorilor principali, părinţii. Parcă aveam 7-8 ani şi cea mai burgheză colegă de clasă a apărut la şcoală cu o chinezărie roz, care mânca, se plimba stânga-dreapta pe micuţul ecran şi făcea mult turkish delight.

Am ajuns acasă şi am ţipat din uşă: “Vreau şi eu Tamagochi!!!”. Mama mai mult ca sigur că nu ştia ce e porcăria, dar dacă progenitura vrea, te poţi opune? Aşa că am făcut un sprint până la Piaţa Rahova, centrul cultural al chinezăriilor, de unde m-am aprovizionat cu una bucată jucărie. Cei drept ieftină. Nu îmi permiteam un Tamagochi complex. Al meu nu creştea. Doar mânca şi se defeca. Bun şi aşa.

Nu am fost senzaţia clasei, dar măcar eram în trend. Oricum jucăria a pierit trist, scufundată în WC-ul şcolii de un coleg de clasă ofticos. Nu-i nimic, are mama bani. Şi a tot avut până şi-a dat seama că pe portofelul ei se ridică un imperiu de Tamagochi-uri stricate sau pierdute prin casă. Ultimul animal era totuşi mai avansat. Era colorat, puteam să aleg ce animal e, şi procesul de hrănire era mai complex. Nu mai mânca doar pătrăţele negre.

A murit şi ultimul, pentru că am fost prea indiferent să îl mai hrănesc. Eram prea preocupat să mă joc “bătăi” pe telefonul mobil.

tamagochi1

Popularity: 64%

Eşti român sau păgân!? Şi di rahat băi!

December 23, 2009 Horhe 3 Comments

Spotul campaniei pentru promovarea educaţiei religioase în şcolile din Republica Moldova.

Vaaaaiiii. Ce lamentabil. Ce trist! Ce penibil! Nu ştiu care e constituţia Moldovei, dar oare când vor apărea şi în ţărişoara noastră laică astfel de clipuri TV? Ca să se întrebe copii de 9-10 ani:

“Mami, eu nu vreau să fiu păgân şi să mă pedepsească dumniezo să ajung în iad. Uaaaa!”

Uite deja o idee pentru viitoarea campanie din România: Religia în şcoală. Bagă frica-n copil!

Popularity: 1%

Cartea lui Moş Crăciun

September 15, 2009 Horhe No comments

Astăzi, între durerile de rinichi şi fuga până la şcoala generală, am rememorat un episod important al copilăriei mele. Înainte să povestesc episodul vreau să spun că e o plăcere să reîntâlneşti învăţătoarea, şi cred că este singura persoană care te poate descrie cu o precizie de 99%. Doamna Lupu Gabriela este recunoscută pe plan internaţional pentru excursiile senzaţionale şi îi mulţumesc pentru susţinere.

În jurul vârstei de 7-8 ani ştiam deja că Moşul nu există, dar îmi plăcea să mă mint singur. În acel an îmi doream din toată inima un TIR de jucărie, tata fiind un idol-şofer pentru mine. Spre nefericirea mea, de atunci, părinţii mei au avut bani doar de o carte de legende, necesară temelor şi studiului. Ca un copil prost ce eram am început să plâng şi să mă văicăresc. Eu vroiam TIR-ul. Parcă şi acum îmi amintesc feţele părinţilor mei, trişti şi ei pentru că nu puteau să îmi cumpere un rahat de TIR de jucărie (dar scump precum unul adevărat). La aproape 12 ani de la acel episod, le mulţumesc în scris lor pentru că acel cadou a fost mai eficient decât orice. Şi sunt mult mai fericit că nu mi-au cumpărat niciodată TIR-ul. Spre “drama” lor, în liceu am cheltuit salarii întregi la Gaudeamus.

De ce mi-am amintit de asta? Deoarece azi, când învăţătoarea a vrut să facă o poză cu mine, elevii de clasa a II-a mi-au dat clasă în ceea ce ţine de telefonie mobilă. Şi mulţi alţi copii vor telefoane. Dacă aş fi părintele tuturor le-aş cumpăra cărţi. Satisfacţia e mai mare. Din păcate mulţi părinţi sunt la fel de seci şi coloraţi la exterior precum telefoanele copiilor lor.

Mulţumesc.

P.S.- Am avut onoarea să îl întâlnesc pe “nepotul doamnei Neacşu”. Trebuie să recunosc, îmi doresc să ajungă un punkist/rocker rebel şi să îi demonstreze bunicii lui că “nu contează cât de lung ai părul”.