Tag Archives: serbia

Dacă ai sânge de cinefil în tine, te provoc!

Până de curând îmi plăceau filmele sârbeşti la nebunie. Vizionam şi câte două pe zi, pentru că îmi aminteau de filmele bune pe care le făceau românii înainte de ’89. Pentru sârbi tată, comedia te face să râzi cu lacrimi, drama e mai dramă ca “Titanicu’” şi tot aşa.

Dar până într-o frumoasă zi când am hotărât că e momentul să văd şi un film horror produs de vecinii sârbi. Doamne ce greşeală fatală. Nu am să comentez filmul, dar pot să vă spun doar atât: nici Hollywoodu’ Bollywood-ului nu face un film mai de groază ca “A Serbian Film”. Fără monstruleţi, OZN-uri, morţi cu chef de plimbări, şi alte prostii de genul. Nu. Un film horror trebuie să te atingă la latura umană. Şi în cazul filmului de faţă, horror-ul este sexul. Ştiu că remarca asta a sunat ca şi cum ar fi scris-o Patriarhul, dar nu.

Regizorul acestui film, şi scenaristul, cel mai probabil sunt doi nebuni. Dar nu nebuni cum vezi în staţia de autobuz. Nu! Ăştia au fost crescuţi în pădure de o haită de lupi obsedaţi sexual, pentru că astfel nu îmi imaginez de unde atâta inspiraţie. Oricum, eu după ce am văzut filmul ăsta m-am uitat cu frică două săptămâni în chiloţi. Niciodată nu se ştie…

Îţi recomand filmul din următoarele motive:

- pentru că eşti cinefil şi TREBUIE să vezi orice;

- eşti pasionat de filme horror, dar vrei maxim!

- să nu fiu singurul nefericit ce a vizionat filmul ăsta. Hai să fim toţi speriaţi de sex;

P.S. – te provoc să îmi spui după ce vezi filmul că “mda… slăbuţ!”

Popularity: 8%

Supă de fier, piure de pui, pat verde…

… sau cam aşa ceva. Săptămâna asta o să încerc să postez din spital, Municipal pentru cei care vor să îmi aducă prăjituri, pizza, paste, bere neagră şi laude.

Nu, nu e ceva grav, nu vă grăbiţi cu portocalele, bananele şi “arăţi minunat… te prinde movul în obraji”. O insignifiantă şi enervantă problemă la stomac.

Sper în aceste frumoase zile să am parte de următoarele:

- internet fire-less. Dacă nu, măcar pastile să aibe spitalul;

- colegi de salon cu păreri politice diametral opuse şi virulente;

- asistente cum vezi în filmele lui Titus Steel (am auzit asta la un amic);

- doctor;

- mâncare d-aia multă şi bună. Serios, îmi place mâncarea de spital. Te căleşte pentru Apocalipsă;

- somn;

- filme sârbeşti, chinezeşti şi desene animate;

Concediu medical numa` de bine!

Popularity: 4%

Am fost pe Maracana din Serbia…

… dar îmi era ruşine să recunosc. Da. Am fost şi eu în Serbia, şi nu în public, ci pe teren. În primul 11. Răzvan a fost impresionat de mine la antrenament. Când a văzut cu ce viteză fac incursiuni spre cutia de pizza a zis “eşti bun puştiule! Te fac centru… de răcoritoare.”

Eram pregătit de meci. Aveam două beri la bord (şi cine mă cunoaşte ştie că după două beri sunt PartyMan), şi mâncasem şi pastramă cu ceapă şi mămăligă ca să pot face faza defensivă. Eram chiar fericit că am fost remarcat după după atâtea meciuri cu greutate în Liga Călare Sătească.

Şi a început meciul. Nu am prins startul meciului pentru că eram undeva la margine vorbeam cu o sârboaică blondă. Drăguţă, dar mi-am dat seama că nu mă iubea ci mă trata ca pe o bucată de carne. Nu era îndrăgostită de sufletul meu ci de maşina mea, Dacia Q8 RX Z9. Eu vreau altceva.

Citeşte tot textul pe: NEBUNII DE LA RADIO!

ROMANIA - ITALIA - EURO 2008 - SUPORTERI

Popularity: 1%