Mi-am călcat pe somn şi lene şi am decis să investesc timp în mersul la bibliotecă. Nu de alta, dar replica “se face Lucrarea de Licenţă singură că nu e proastă” nu funcţionează. Mi-am pus hainele de tocilar: breteluţe, cămaşă cu buline, ochelarii de chior şi cărare pe mijloc, pentru o cât mai bună impresie de intelectual. Am ieşit cu dreptul din casă şi am pornit în minunata expediţie culturală.
Am intrat în bibliotecă, m-am aşezat la un calculator, am deschis messenger-ul, facebook-ul şi apoi cărţile. Am început să citesc, să citesc, să citesc. Mă simţeam mai intelectual pe minut ce trecea. Eram mai plin de informaţie, mai stăpân pe licenţa care are să vină. Simţeam că lumea intelectuală îmi stă la picioare. Dar totul s-a năruit cât ai spune “headshot!”.
În faţa mea se întâmplau următoarele, spre amuzamentul meu:
Fascinat de această nouă metodă de studiu am decis să stau în contemplare. Am contemplat zeci de minute pe miniclip.com, solitaire şi alte jocuri de societate. “Dar până când?!” ar spune cei jigniţi de lipsa mea de decenţă la bibliotecă. Până mi se face foame. Aşa că am plecat acasă cu maţele cerşind, două highscor-uri la Solitaire şi patru pagini de licenţă. Mult? Puţin? Ce mai contează atunci când îţi place să înveţi?
Se pare că am devenit un cinefil serios în funcţia de “cel care vede filmele proaste”, şi am ales să mă uit/torturez/chinui cu şi la ultima producţie românească… dar de ce spun eu românească? Ultima bombă cu gaz a lui Sergiu Nicolaescu. Continuarea acestui text poate conţine glume şi cuvinte vulgare. Dacă vrei să îl citeşti e alegerea ta, dar spre binele tău, nu te uita la film. Nici măcar nu îl downloada de pe torrente/oDC. Acest film nu merită să fie piratat.
Deci aşa şi prin urmare, filmul este o flatulaţie artistică demnă de un pensionar care nu se mai satură de ego-ul său creativ. Pentru cinematografia românească, maestrul Sergiu Nicolaescu este precum personajul principal din filmul Saw care îşi continuă seria de crime şi după ce moare. Cam aşa şi Nicolaescu. După ce a “murit” ca regizor şi actor în perioada comunistă, reînvie în capitalism şi arată că pu… ăăă… poate.
Filmul “Poker” începe foarte prost. 4 puşti joacă poker în 1960 şi ceva. 3 din cei 4 copii joacă foarte prost. Povestea continuă în istorie unde cele 4 personaje se întâlnesc mereu la aceeaşi masă de Poker. Bineînţeles că apare şi Nicolaescu în filmul lui, altfel nu se putea. Apare exact în momentul lui de glorie, când îşi dovedeşte oportunismul: filmare de la Revoluţia din 1989 când juca rolul revoluţionarului la TV. De asemenea, filmul este presărat cu replici din capodoperele nicolaeşciene.
Povestea e penibilă. Nu îmi plac filmele cu clişee, dar la un moment dat mă rugam să văd un clişeu în “Poker”. Filmul este de o originalitate incredibil de proastă.
Actorii (şi am să fiu sincer), în ciuda talentului lor, au jucat execrabil. Mafiotul Mălăiele vorbeşte în scârbă şi nu deschide gura deloc, de trăieşti cu impresia că îi e ruşine cu filmul ăsta. Senatorul (nu ştiu numele actorului, e acela mai plinuţ), joacă mai prost ca… pasărea aia albastră din Avatar. E implicat în rol ca un copil de 6 ani. Şi ultimul personaj central, Doctorul (nu ştiu nici numele lui, dar am auzit că a jucat prin telenovele) e… acceptabil. Restul actorilor sunt… băi, parcă joacă în scârbă. Ori ei joacă prost (ceea ce nu accept pentru că sunt actori mari), ori scenariul este atât de slab (da!).
Mai sunt şi două prezenţe actoriceşti ce arată gândirea de geniu a lui Nicolaescu, regizor ce tinde spre original: ne-moldoveanca Jojo, care joacă prost rolul de asistentă TV… ăăă… curvă proastă, cel mai bun lucru la blondă fiind tunsoarea inghinală. Iar a doua prezenţă complet ne-originală este Bendeac (doamne, bine că apare 10 secunde), în rol de imitaţie de Gay cum e la “în puii mei!”. Am făcut şi o rimă.
Per ansamblu, filmul este prost. Per ne-ansamblu, filmul este şi mai prost. Cu toate astea, a avut un efect eficient asupra tractului meu digestiv, motiv pentru care îi mulţumesc lui Sergiu Nicolaescu: “Bravo Maestre. Ai reuşit un film cu efect de iaurt de prune cu bere! Eşti mare!”.
Eu vă urez ne-vizionare plăcută şi nu uitaţi, sunt aici pentru ca voi să nu vizionaţi filmele proaste.
P.S. – Jojo apare goală încă din primele minute ale filmului, ca nu cumva să schimbi repede.
P.S.2 – Filmul se vrea o comedie, dar e… “un fleac“.
…
Următorul film al lui Sergiu Nicolaescu (cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la prima peliculă nicolaeşciană) se va intitula Solitaire şi va dezbate problemele menstruale ale unei taximetriste din Emoroizii de Jos. O poveste cu sare, piper, FBI, vidanjori şi… SERGIU NICOLAESCU!
Au mai fost isterii internautice prin România, dar nici una nu o egalează pe cea de acum. A fost vremea lui Travian, lui Wow, GTA şi chiar Solitaire, dar nici un joc nu a dus la un asemenea flux de mass-uri pe messenger. De fapt nu este “un singur” joc. Sunt mai multe dar cu aceeaşi temă: eşti un fermier.
Şi dă-i şi luptă cu click-urile să-ţi crească producţia de ovine, caprine, porcine, poate şi recolta. Dă-i să fie. Rupe tastele pe hi5, facebook şi oriunde mai poţi să creşti ceva electronic.
Pe mine nu mă deranjează avalanşa de fermieri, că vorba aia, avem cu ce, dar se blochează computerul când vine avalanşa de mesaja de genul: “salut, am crescut cu sudoarea frunţii nişte cafea românească. Dai un click să-mi crească producţia?“, sau “salut. Eu şi cu porcul meu vrem să fim mai mulţi. Dă şi tu un click!“.
Dacă am prieteni care joacă acest tip de Tamagochi, şi citesc aceste rânduri, le spun cu mâna pe tastatură că eu sunt român şi vreau să moară ferma vecinului ca să am linişte pe messenger.
Ca orice cetăţean al acestei patrii, la un anumit moment al existenţei am nevoie de diploma de bacaloreat. De unde procur dihania palidă? De la secretariatul liceului. Liceu care nu a fost un cimitir, ci mai degrabă un împinge-tava-cu-alcool. Dar distracţia începe în poarta liceului.
“Oare mai lucrează secretarele?”. Aia grasă şi colega ei slabă (ce amuzant sună), care se întreceau în rezultate la solitaire. Poate nu… Big Bang ajută!
ŢEAPĂ! E vineri. Uşa e închisă. Ieri Adelina a fost dată afară când a încercat să afle ceva informaţii pentru mine. Secretara a spus că “ajunge cu atâtea întrebari”. O cred. Eram conştient că o trimit pe drumul de pierzanie al neuronilor şi răbdării. Acum este rândul meu. După scări apare secretara. Slaba! Sunt mort!
” CE VREI!”. A spune “ce doreşti” e deja perimat. A urla este la modă. “Sărut mâna (chiar dacă nu trebuia, am spus-o şi pe asta), diploma de Bac. Am vorbit cu directorul şi”.
” ŞI CE!? NU ÎŢI DAU NIMIC! EU PLEC LA MINISTER!”. Eu nu cedez, doar vin de la Ploieşti pentru diplomă. “Am vorbit cu directorul şi a spus să vin azi”. Chiar a spus. “Nu durează nici 2 minute!”.
“SĂ TE ÎNTORCI LUNI DUPĂ DIPLOMĂ!”. Să mă întorc o… doamne apără şi păzeşte! Îmi venea să îl pun pe Tibby pe ea. Tibby blogărul.
FEMEIE, “diploma vă rog. Am plecat de la muncă pentru ea. Am nevoie urgent”. “BINE! DAR CE AI FĂCUT UN AN!?”. “Am muncit…”. “AHAAAAAA!!! DECI VREI SĂ ZICI CĂ EU NU MUNCESC, DA!?”… Linişte.
Căuta isterică şi din când în când mai arunca un decibel. Eu sunt calm din fire, dar aşa îmi venea să îi dau mucu la solitaire. A găsit în cele din urmă diplomă. Sunt chiar eu. Şi nu e nimic greşit pe ea. Mă mir că diploma e bună, pentru că îmi confirmă faptul că ea a muncit la diplome. Vaca, nu a putut să îmi treacă 10,25 la română. Nu mai spun nimic. Înşfac diploma şi sar pe geam. Arunc o grenadă înapoi pe geam, strig “SPINNEN GRENADEN!” şi mă bucur cu sânge rece la imaginea horror. Din ea ţâşneau cărţi de joc digitale.
La dreapta statuii lui Nichita Stănescu se va afla un monument: ” Eroul Necunoscut Bonea George! Un războinic visător împotriva hoardelor de caprine, ovine şi cabaline din spatele birourilor!”.
Loading ...
