Tag Archives: spania

Lucruri de făcut în viață

Mi-am propus multe în viață, dar am o listă pe care vreau neapărat să o bifez până la 35 de ani: să particip la un triatlon, să merg cu bicicleta până în Vamă, să particip la un concurs de mâncat pizza, să scriu o carte, și cel mai recent țel adăugat pe listă, să merg pe jos mult. Ultima idee nu îmi venea dacă nu exista un film atât de inspirațional precum The Way.

The Way e genul de film pe care nu trebuie să îl ratezi pentru simplul fapt că nu prea o să îl vezi la cinema, și nici nu cred că o să fie premiat la Oscar. Atât de bun este.

Daniel, un american aventurier fără șanse de vindecare, moare în prima lui zi de pelerinaj spre Santiago de Compostela. Un pelerinaj lung de aproximativ 800 de km, început în Pirineii francezi. Tatăl lui vine în Europa pentru a lua trupul fiului și are parte de o revelație atunci când se hotărăște să parcurgă traseul pe care fiul său nu a mai ajuns. Și pleacă la drum cu echipamentul fiului și o cutie cu cenușa acestuia, cenușă ce o împarte pe drum.

Povestea e simplă, moralizatoare și hilară de multe ori, filmul fiind lipsit de acel clișeu religios. Pelerinajul nu are ca scop religia, mulți dintre cei care îl fac fiind pur și simplu în căutarea unei aventuri sau evadări. Pe drum, Thomas, tatăl lui Daniel, întâlnește oameni foarte diferiți: Joost din Amsterdam, un olandez petrecăreț, mai mereu drogat, ușor indiscret, dar politicos; Sarah, o canadiancă cu multe probleme în viață, printre care un fost soț violent și un avort nedorit; și Jack „din Irlanda”, un scriitor țâfnos, arogant și pedant care nu intră în biserici pentru că „de unde vine el bisericile au provocat multe lacrimi”.

Filmul are un final fericit, și nu doar pentru că Thomas descoperă pasiunea fiului, dar și pentru că îți dai seama că greșești atunci când îți faci impresii greșite despre o etnie/nație: americani – atotcunoscători, olandezi – drogați, irlandezi – cu nasul pe sus, țigani – hoți.

Îl recomand din căldura unei camere de octombrie.

Popularity: 6%

Alina Vidican-Borcea seamănă izbitor cu o bombă şi-o petardă!

Liberţâţea titra acum câteva zile că “Alina Borcea seamănă izbitor cu o bombă din Argentina”. Şi da, nu pun la îndoială investigaţia jurnalistică a celor de la Liberţâţea. Alina Borcea seamănă cu una din bombele din Argentina, asemănare explicată şi de psihologul Hanibal Dumitraşcu: “Genul acesta de bombe se află peste tot. Avem bombe în Franţa, Germania, Spania, dar şi în România. În ultimul timp am putut observa o migraţie a bombelor din România spre Spania şi Italia, dar asta nu ne îngrijorează pe noi ca naţie deoarece suntem o fabrică imensă de produs bombe. Spr deosebire de chinezi, care în fiecare an ne aprovizionează cu periculoasele petarde, noi ne putem lăuda cu bombe în întreaga lume. Alina Vidican este un exemplu, dar în Liberţâţea întâlnim exemple în fiecare zi”.

De asemenea, Cristi Borcea a oferit un interviu în exclusivitate de la şaormeria lui din Miami: “Alina e cea mai bombă, asta e clar, dar trebuie să recunosc faptul că seamănă puţin cu prima mea iubire, o petardă din Valea Boului, de la mine de acasă. Îmi plac genul ăsta de femei, care au ceva în comun dar totuşi sunt unice. Aia era petardă, Alina e bombă, poate dau şi de o atomică, hăhăhă. Hai că mi-a curs şi zeamă de şaorma pe tricou d-atâta râs!”.

Acestea fiind zise, din punct de vedere militar putem spune că suntem peste Spania, Italia, Franţa şi Republica Moldova.

O recunoşti pe Alina Vidican? Dacă da, mai lasă tabloidele şi pune mâna pe o carte!

P.S. – Liberţâţea a împlinit pe 4 noiembrie 2011 fabuloasa cifră de 7.000 de ziare publicate. Să aplaudăm în şoaptă publicaţia care pune punctul pe “i” în cuvântul: IncalIfIcabIl de IncompetentI jurnalIstIc!

Popularity: 5%

Cântă Shorika!

Sharika Shorika Shakira va concerta în această seară (sâmbătă, 7 mai 2011) la Bucureşti, prilej de mare isterie muzicală. Cântăcioasa a solicitat pentru acest concert următoarele:

- bani, că vorba aia “fani fani, dar muzica-i pe bani… mulţi”;

- bere românească: Robema, Fulbier şi Stejar ca să se pună-n cap repede;

- fructe româneşti, culese de români, de la turci, spanioli şi greci;

- mâncare vegetariană: tradiţionala ceafă de porc român;

- prosoape albe şi negre. La Piaţa Rahova era terminat stocul de prosoape alba-neagra;

- mobilier de colecţie toamnă-iarnă;

- perne cu păr de puf pubian de gâscă;

- două măsuţe din lemn indian de Sheesham deschide-te;

- oglindă marocană, pentru că în oglinda românească arată ca o spărgătoare de seminţe;

Popularity: 8%

Ş-am venit din Spania.

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Amigos, find tu amor perfecto near Ploieşti!

Pentru cei ce îşi caută jumătatea, iubirea şi sprijinul la bătrâneţe, am găsit spam-ul perfect. Nu trebuie să îl căutaţi. Vă apare el pe ecran când nu aveţi chef, dar în subconştient vreţi o jumătate.

Are totuşi câteva probleme, ce vă pot enerva în timp ce urcaţi pe scară spre Julieta:

1. e “near Ploieşti”, aşa că pentru un consătean ca mine ce nu ştie decât Shaorma-Radio-Casă, e greu să îţi dai seama unde e “Near” ăsta.

2. nu sunt tocmai bombele sexy la care ai sperat toată viaţa. Cu mici excepţii toate au feţe de casnice… cine nu are faţă de casnică mai bine nu avea faţă deloc.

3. pentru aţi pune dragostea la încercare, doamnele îşi mută cuibul pe hartă. Dacă nu asta, atunci înseamnă că abordează domnii în funcţie de cetăţenie: dacă eşti din Spania, ne vedem la casa din VEST, pentru că are carpeta cu toreadorul şi taurul pe perete. Dacă eşti din Asia, ne vedem la casa de 1,60 m din SUD (poză).

Eu vă urez amorezare plăcută şi nu vă faceţi griji: Acest spam nu vă spune toată povestea!

Popularity: 3%