Am dat tramvaiul 32, Rahova – Unirii, cutie de tablă şi circ cu durata unui serial de aproximativ 15 minute, pe trenul Personal 1663 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cutie mai mare, mai lungă şi mai interesantă, serialul fiind mai lung cu aproximativ o oră. Eu câştig la afacerea asta, deoarece nimic nu se compară cu imaginea navetiştilor zgomotoşi şi înfometaţi sexual, ori controlorii RATB care dau şpagă Naşului, şi dacă stau să mă gândesc, Naşu` e un alt personaj aparte.
O poveste demnă de cei 69 (!!!) de kilometri a avut loc acum puţin timp când am avut onoarea să stau lângă o duduie ce presta servicii de franţuzoaică, la facultate şi în particular. A nu se înţelege că făcea amor cu ţigarea-n gură sau că vorbea rârâit. Doar era francofonă.
Eu stăteam pe locul 66, cifră atât de obişnuită în viaţa mea încât nu mă mai miră cornul crescut în frunte. Franţuza era aşezată pe locul din faţă, astfel încât să am o imagine perfectă asupra comportamentului, port-jartierele rupte-n coate, fustei mini, maieul decoltat şi cele trei culori şterse din cap.

Prea ocupat cu muzica din căşti nu am dat atenţie comportamentului “turistei”, dar imediat ce a pornit o discuţie la telefon am fost nevoit să îmi împing căştile în creier. Proces fără un rezultat notabil:
“Da fatăăăă! Vin de la facultate! Am terminat! La limba franţuză fă ce dracu, hihi, mă cunoşti! Mie îmi place cu limbile! TU?! Eşti ok fă?! Hai că te ador! Je ta ime fă! Pierd semnalul p*****ş pe el de Vodafone…”

După ce a reuşit să atragă atenţia întregului vagon a început să ne uimească. În ultimele 20 de minute de drum a arătat cât de diferiţi sunt franco-românii faţă de francezi sau români. În primul rând franco-românii nu au jenă, bun-simţ, 7 ani acasă, 12 de liceu, şi 25,9 zile pe WC, loc numai bun de citit Codul Bunelor Maniere. Duduia era atât de je man fiş (mi se peşte) că nu o durea nici în basca de franţuză de ceilalţi. A început preludiul cu o uşoară descălţare erotico-tactilă, etalând ciorapii cu vedere la cartofi, apoi a continuat cu o scobeală insistentă la molari de unde au rezultat mai multe scuipături pe jos, iar în final, (cred) că încerca să îşi bage limba-n nas să vadă dacă poate, ori de foame. Oricum, Bon Hepatit!

Cu părere de rău (şi rău la stomac) a trebuit să cobor la Ploieşti Sud. Duduia a continuat drumul, poate până în Franţa. Niciodată nu voi uita această lecţie de spirit civic francofon, tipic românească, şi nici faptul că o Mademoiselle nu se poate scărpina în nas cu limba. Dacă vizitez Parisul e bine de ştiut.

Acum voi încerca să îmi conving prietena să abandoneze dorinţa de a viziona Shrek 3D, pentru că suntem mult mai câştigaţi la Şmen 6D.

Popularity: 11%