Talent @ Numa' de bine.eu

Home design: Copilul care face pipi

January 16, 2012 Horhe No comments

Fiecare secol, generație și familie are propriul stil pentru decorarea cășii. Și în ciuda faptului că multe stiluri se bat cap în cap („anul ăsta se poartă stilul minimalist, dar păstrăm dulapul ăsta imens, cât blocul”), sunt câteva elemente de care îmi amintesc cu umor.

Mamaie avea patru mari calități de super-bunică: făcea niște prăjituri de te uitai la ele și îți creștea glicemia, fuma Carpați într-un mod absurd de amuzant, citea multe cărți și le povestea frumos, dar cel mai mare talent, realiza mileuri pentru orice și oricum. De la 13 Septembrie, până în sus pe Drumul Sării, apoi spre Ghencea și Rahova, faima ei între pensionare era egală cu faima AC/DC pe Terra. Era o „anarhistă” a stilului, o Salvador Dali a vremurilor, fiind în stare să combine elemente nemaivăzute pentru a da un plus de „vechi” oricărui obiect din casă. A realizat chiar și un mileu special pentru sistemul DVD Home Cinema, iar pe fiecare boxă, în colțurile sufrageriei, m-am trezit cu câte un mileu mic și stilizat. Mi-am luat câmpii, dar ce știu eu ce e aia „hom dizain”?

Dar înainte de asta a fost vremea fructelor de plastic. Intrai la om în casă și vedeai pe masa din sufragerie niște mere de un roșu orbitor, două banane galbene ca hepatita, struguri mov și o căpșună imensă. Întindeai mâna, și dacă nu te lovea bunica peste ea că îi stricai feng-shuiu`, te trezeai în gură cu o bucată lucioasă de plastic, fără gust, fără savoare. Până la urmă am scăpat și de acestea, jucând fotbal cu merele și arucând bumerange galbene pe geam.

Dar aici nu se oprește. Înainte de asta a fost perioada mobilierul imens, greu, întunecat, din pământ până în tavan, cu ușițe, uși, rafturi, oglinzi, rafturi în spatele oglinzilor, rafturi de sticlă, toate burdușite cu bibelouri, mileuri, tăcâmuri și farfurii. Într-un cuvânt: zestre. După rugăminți și zile de convingere, am reușit să scap de toate. Acum mă privește un perete mare, nu Pescarul Chinez, ori Albă ca Zăpada și cei 6½ pitici (unul dintre pitici a fost rănit în urma unui meci de fotbal cu portocala de plastic).

Dar zilele acestea mi-am amintit de una dintre cele mai dubioase obsesii ale decoratorului român: copilul care face pipi. Poate vă amintiți de plăcuța de plastic negru prinsă pe ușa de la toaletă, plăcuță ce arăta un copil ce face pipi la oliță? Asta nu e tot. Am văzut în case bătrânești tablouri cu prichindei ce fac pipi, pe diverse ziduri și din diferite unghiuri. Obsesia pentru micțiunea juvenilă nu se oprește aici pentru că există tapet cu prichindei în acțiune, vederi, cuverturi ș.a. Chiar acum câteva zile am găsit o lampă, cu o sculptură stilizată care, ghici ce semnifică? Copilul care face pipi.

Oare care este povestea din spatele acestui stil? Și oare câte alte stiluri am mai ratat?

Popularity: 6%

Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”

January 07, 2012 Horhe 1 Comment

550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.

Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:

Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.

Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.

Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.

Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.

Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?

Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.

Popularity: 11%

Bilanţ de facultate. Ep. 2

July 09, 2011 Horhe No comments

Am spus că revin cu episodul numărul 2 al subiectului “am terminat facultatea” şi îmi expun părerile de licenţiat.

De ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism? E o întrebare dificilă, mai ales dacă vrei să iei 10 la examene, dar ce faci cu 10 la jurnalism? Nu faci mare lucru nici cu licenţă/master, deci cu atât mai mult dacă ai 10 pe linie. În grupurile studenţeşti temele de discuţie referitoare la note sunt cam aşa:

- dacă lucrezi în domeniu eşti deja de 10;

- dacă nu lucrezi în domeniu, şi nu cunoşti nici măcar interiorul unei redacţii, dar ai 10 pe linie la facultate, o să îţi găseşti greu de muncă;

- dacă lucrezi şi ai şi 10 pe linie eşti prea de tot;

- dacă trei ani ai învăţat şi apoi ţi-ai găsit de muncă imediat eşti un neno… norocos;

Un ilustru filosof, Sergiu I, a propus spre discuţie la o bere o teorie imbatabilă: jurnalismul nu se învaţă. Ori ai papagal/ talent/ condei/ îţi place, ori face câte şcoli media şi-au făcut vedetele şi tot prost rămâi. Şi tind să îi dau dreptate. Mai ales acum când există atâtea “Media Academy” şi ies la prezentatoare de ştiri şi DJ de radio pe bandă, dar foarte puţini din ei lucrează în domeniu.

Şi dacă printre cititorii acestui blog sunt şi studenţi la jurnalism (anul I şi II) să îmi împărtăşesc puţin din experienţa de student: am lucrat şi căutat să lucrez în domeniu încă din liceu. Pentru că notele pot fi contestate (“tu eşti de la facultate particulară, lasă că ştim noi cum se dau notele la voi“), dar experienţa în domeniu nu poate să o conteste nimeni. Pe perioada studenţiei am trecut pe la facultate cât să aflu cum arată profesorii, ce dau la examene şi implicit la examene. Practic am făcut FR la Zi. Am trecut toate examenele de la 5 în sus (şi acum simt şampania în stomac după 5 la Geopolitică) şi la licenţă am luat 9 (8 scris, 10 oral). De ce? Pentru că atât la scrisă cât şi la oral profesorii vor să vadă că ai papagal şi condei, că te exprimi foarte cursiv şi corect, şi dacă bagi şi puţin “din experienţa proprie” te-ai scos.

Acum, dacă sunt bune sau nu sfaturile rămâne să vezi, dar cred că în domeniul ăsta se poate “mai uşor”. Şi nu asculta de fosilele din domeniu care te agasează cu mizerii precum “învaţă că notele de 10 definesc un jurnalist desăvârşit”. Dacă auzi vreodată prostia asta să îţi pui întrebarea “câţi redactori şefi/ editori/ DJ de radio/ moderatori TV/ etc au terminat jurnalismul şi câţi cu 10?”.

Numa’ de bine!

Popularity: 7%

Text cu efect lacrimogen

June 17, 2011 Horhe No comments

Acest text poate avea efecte tragi-comice şi îţi poate induce o oarecare stare de milă. Efectele adverse pot fi ireversibile şi există şanse să te apuci să îmi faci cadouri într-un mod inconştient. Dacă te încadrezi în tiparul prezentat, continuă să citeşti.

M-am născut într-o caniculară zi de vară, şi aşa cum am înţeles de la părinţi, medicii au declarat că sunt singura fiinţă de pe Terra ce a fost bătută de Soare în cap încă dinainte să se nască. Probabil de acolo mi se trage această constantă “coacere” la nivel neuronal. La naşterea mea planetele au fost aliniate în aşa hal încât se eclipsau toate între ele, iar adolescenta Carmen Harra a fost lovită de o putere parapsihocucu atât de puternică încât a realizat că menirea ei e să bată câmpii despre alte persoane.

În copilărie mi-am descoperit talentele motiv pentru care părinţii au declarat în repetate rânduri: “eşti… special…”. Găuri în pereţi, bijuterii aruncate pe geam, incendierea patului, (încercarea) paraşutismului cu umbrela şi multe altele mi-au adus titulatura de “STAI DRACE!”. Mai târziu, la şcoală, am descoperit că pe mine matematica şi desenul nu mă vor descoperii niciodată, în schimb eram olimpic la pauze. Problemele existenţiale au continuat şi la 14 ani, când din cauza unui exces de păr am întâmpinat probleme în a trece la profa de fizică. Concluzia de geniu a fost că un chiul pe zi mă poate ajuta. “Eşti… special…”, zise mama.

La liceu am continua seria surprizelor şi puterile mele speciale erau deja la un alt nivel. Eram singura persoană care putea fi (în Argentin) “la înălţime” sub masă. Toate astea se datorau unei influenţe astrologice de gradul 5% alcool şi gravitaţiei. Prea greu de luptat.

Şi aşa am ajuns astăzi. Încă mă descopăr şi mă surprind zilnic. Am capacitatea să mă îmbrac total haotic şi fără noimă, să îmi promit bicicletă de 3 ani (încă fără rezultat), să stric şi să repar laptopul cu puterea privirii şi să mănânc între mult şi enorm. Deţin două recorduri nerecunoscute internaţional, o pizza mare în 4:36 de minute, şi un bol de paste în 10:12 minute. 32 de mici cu muştar şi pâine şi numeroase ciorbe în Vama Veche. “Sunt… special…”, zice lumea.

De asemenea, deţin puterea de a deţine un mp3 ce are un singur buton pentru toate funcţiile. Dacă apeşi pe Play de sus în jos îl deschizi, de la stânga la dreapta (şi mai apăsat) măreşti volumul, iar de jos în jos (foarte apăsat) schimbi piesa. Dacă îi dau un pumn se stinge.

Scopul acestui text este de a spune că… “sunt… special…”. Şi m-am întors din concediu.

Popularity: 5%

Să pupăm în fond drapelul, să câştige ciorăpelul

April 26, 2011 Horhe No comments

Gata, am încheiat şi un capitol important al televiziunii: “Românii au talent!”. Nu mai contează că vor avea loc alte sezoane. Ăsta mi-a ajuns, oricum am impresia că am pierdut prea mult timp la TV încercând să suport trasul de timp al lui Smiley şi Bartoş. Mi-a ajuns şi Mihai Petre, acest N-am-Cuvinte al Pro-ului, cât despre Andra şi pielea ei de găină nici atât. Am ajuns să nu mai suport carnea de găină pentru că de câte ori mă uit în farfurie văd cum îmi râde copanul. În continuare despre Andi Moisescu nu am ce să spun. De rău.

Finala s-a încheiat aşa cum mulţi din anturajul meu nu credeau. Ciorapărul a câştigat şi talentele, alea cu talent, au plecat acasă cu mâna-n buzunare şi cu speranţa că poate în scurt timp îi bagă cineva în seamă. Mă bucur pentru Ţuţu că a câştigat pentru că vrea să îşi renoveze apartamentul şi are multe puştoaice de scos în oraş. Cât despre cariera lui muzicală? Oare o să îl ia Puya sub aripă? Ori BUG Mafia? Oare o să ajungă el “Eminem” de România, aşa cum spunea Andra? Bine, Andra în cultura ei muzicală, nu ştie că Eminem o cam hulea pe “mami” şi într-una din piese îi săpa mormântul. Dar ţi se face pielea de găină.

Ţuţu a câştigat pentru că a ştiut cum. A fost golănaşul ciorăpaşul cu suflet de aur, lovit în aripă şi învelit în tricolor. Ceilalţi nu au avut nici măcar 10% din ambiţia de a câştiga pe care a avut-o Adelina să ţină cu ei. Aseară se frământa lângă mine că “ăla e bun”, “ba ăsta e bun”, “Ţuţu e varză”, “ăştia sunt buni”, dar nu a ieşit cum vroia ea. Tânăra soprană nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală. Asta e clar. Tânărul contratenor nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală şi mai presus de orice, pentru curocefali, Ianis e un băiat fără testicole, doar pentru că are vocea subţire. Mă rog. Bine că au românii ouă bune, masculine, numai bune de ciocnit în sezonul ăsta luminat. Tânărul din Ploieşti nu a câştigat pentru că probabil e ţigan. De ce să nu luăm în considerare latura rasistă din moment ce ţiganul a avut voce şi patriotul a avut steaguri? Mai departe nu am văzut, dar am auzit că toţi au fost buni.

Acum fiecare o să se întoarcă la ale lui. Pro-ul se pregăteşte de al doilea sezon, dar sunt curios câţi se vor mai uita, după decepţia de acum, Ianis o să se întoarcă la Bacău, şi fie ca ‘mniezoul Raţional să îl ajute, copila să plece acum cât nu e prea legată de ţară, iar restul. Să încerce şi ei peste tot. Poate pică. Cât despre Ţuţu, ar fi mai mare ruşinea pentru Pro şi votanţii lui, să nu ajungă mare raper. Oricum voce nu are, şi despre părinţi morţi nu poţi să cânţi prea mult, cum nici despre femei bătute (Paraziţii), blocuri gri (Puya) şi jmecheria de cartier (BUG Mafia). Dar să se bucure de bani că a muncit şi el.

Acum se poate supăra oricine pe mine, dar sfânto-patriotismul ăsta mie nu îmi place, şi ca să vedeţi că nu e numai “specific românesc”, am să vă spun că şi în Anglia, unde Razy Gogonea face valuri după dansul lui genial, există curocefali. Mulţi frustraţi au văzut că Razy e ţigan, şomer, imigrant, etc., numai talentat nu are.

Anglia a avut o finală cu Susan Boyle şi nişte dansatori. Au câştigat ceilalţi, dar Susan a făcut istorie. Poate aşa o să se întâmple şi la noi.

Popularity: 7%

Romeo Fantastik, o comoară naţională.

April 11, 2011 Horhe No comments

Sunt sătul de ignoranţa cu care românii trec pe lângă valorile, puţine, pe care le primim în sfânta noastră ţărişoară. Bunul ‘mniezo nu ne-a ajutat cu foarte multe (doar râu, ram, resurse, oameni de afaceri, moguli, sportivi, biserici, munţi, vin, tradiţii, litoral, inteligenţă nativă pentru bijnis, ş.a.m.d.) dar din când în când ne mai dă câte o “mană cerească”, o bucăţică umană de talent, un suflet bun şi un prooroc al bunului gust.

Românii îşi amintesc de marile valori abia când ele dispar dintre noi, vezi cazul lui Emil Cioran, Brucan, etc., dar cât acestea trăiesc nu primesc nici o urmă de recunoştinţă materială, ori spirituală.

Astăzi am să vă vorbesc despre un iluminat ce stă la umbra ignoranţei românilor: Romeo Fantastik.

Un studiu recent arată faptul că 79% din elevii din România cred că Eminescu a fost fotbalist şi Romeo Fantastik manelist. Cum putem să trăim într-o ţară cu un asemenea nivel al inculturii? Atâta ignoranţă şi lipsă de respect. Până când?

Conform datelor furnizate de Wikipedia, Romeo Fantastik s-a născut. Trăieşti în România din ziua facerii şi istoricii se chinuie să demonstreze că şi-a adus aportul la societate încă de mic. Romeo Fantastik nu este un om de cultura ca oricare altul. O simplă căutare pe net a numelui acestuia îţi va scoate la iveală adevărate creaţii artistice: “Meneaito”, “Huo! Să moară Boc!” şi “Bombe blonde!”. Toate acestea au rămas în analele istorice şi ale posturilor MTV, VH1, Taraf TV şi Travel and Peeing.

De-a lungul istorie Romeo Fantastik a vrut să exploreze toate tainele omenirii şi a încercat să ajute pe toată lumea. Atunci când un artist, în general străin, se afla în impas şi “nu prindea la români”, Romeo Fantastik îi adapta piesa pentru piaţa locală, de exemplu: piesa “We no speak americano” a devenit “Sunt vagabond”. Această idee originală de “copy-cover-paste” îi aduce şi astăzi aplauze pe marile scene din lume, iar artişti consacraţi precum Lady Gaga şi Jay Z vor să colaboreze cu Romeo Fantastik pentru piese precum “Alehandro Vagaboando” şi “Pe la noi pe la coteţ”.

Romeo Fantastik nu şi-a dedicat timpul doar primei pasiuni, muzica. Acesta a citit foarte mult şi a urmat calea spirituală a Marilor Revoluţionari ai Lumii. Piesa “Huo! Să moară Boc!” este o creaţie muzicală ce reflectă dorinţa anti-sistem şi pro ajutor social, teorie socio-politică promovată în mai multe piese de Romeo Fantastik. Nu în cele din urmă, Romeo Fantastik a realizat mai multe videoclipuri şi documentare, fiind mentor al fraţilor Moga şi Bear Grylls.

Romeo Fantastik s-a implicat şi în campanii umanitare. Ştiai că atunci când pe facebook cineva postează un mesaj de sinucidere, compania Facebook îl trimite pe Romeo Fantastik la uşa sinucigaşului? În 97% din cazuri oameni au hotărât că nu merită să mori când poţi să trăieşti şi să râzi de aşa ceva. Nu în ultimul rând, Romeo Fantastik ţine şedinţe de calmare spirituală la web-cam pe contul lui de messenger.

De asemenea, noile dosare scoase la iveală de FBI atestă ceea ce ştiam cu toţii. În navele extraterestre căzute la Roswell se aflau mai multe postere şi CD-uri cu Romeo Fantastik.

În încheiere vreau să vă spun că Romeo Fantastik a semnat un contract de 856.000 de euro cu Ministerului Turismului din România, pentru a cânta pe plajele din Bulgaria. Aparent, această mişcare de marketing ajută turismul românesc.

Aşa că, dragi români, să nu ne uităm valorile.

Pictura “Artistul se priveşte”, în ulei Floriol.

Popularity: 21%

Dă-te-n sângele meu de actor!

March 18, 2011 Horhe No comments

Mie îmi plac oamenii care ştiu să se aprecieze. Aia care fac “banking” cu propria persoană şi ştiu să se vândă. Nu de alta, dar de multe ori am simţit că “mă dau” pe gratis. Aşa că oamenii ce prezintă calităţi au verde din partea mea la a se lăuda. Bine, şi modestia e bună, dar pot spune că mă consider prea modest ca să vă spun cât de grozav sunt.

De exemplu, imi place, până la nebunie cu râs inclus, ce a scris domnişoara despre ea la un casting al postului Antena 1:

Ce frecţii cu “sunt studentă la actorie, învâţ de mă omor şi bla bla“, ce “am fost educată de mică în sfântul spirit actoricesc”, ce… mă înţelegi! Omule, când simţi actoria că îţi colcăie prin sânge şi se dă “cap în cap” cu globulele albe, e clar! Eşti făcut pentru… asistentă TV.

Acum să nu fiu maliţios, poate domnişoara are talent, poate în sânge chiar are actoria, dar mesajul ei nu e din ciclul “Sunt bun dar nu mă vede nimeni”?

Tu ce ai în sânge?

Popularity: 9%

Eu are Talent!

March 08, 2011 Horhe 1 Comment

Pro TV a lansat o aplicaţie pentru facebook, aplicaţie care îţi face poza de profil să arate cam aşa:
Da, ştiu, situaţia e tragică!

Oricum, pentru că este o adevărată isterie cu “Românii au Talent”, m-am hotărât să îmi arăt şi eu talentul, nu de alta dar e Femeie Day aşa că… să impresionez şi eu ca un mascul feroce.

Popularity: 12%

Ce se întâmplă pe aicişea?

February 23, 2011 Horhe No comments

Am adunat zilele acestea numai ştiri una şi unu pentru voi. Deci se face că e cam aşa:

- Evenimentul Zilei a publicat un material despre PreaLegionarele funduri bisericeşti, cum fac ei karaoke pe piese închinate “Căp’tanului” şi cum se salută (un fel de hi5, dar mai nazi). Are rost să mai vorbim de morala creştină?

- De acum încolo poţi să suni la 1363 şi să “Spui ce te doare”. Am spus “ce te doare”, nu “unde te doare”!

- PSD cere sancţionarea TVR-ului pentru că şi-a permis să facă o emisiune, în ziua în care a murit Păunescu, despre cât de “poet mediocru” era Ăl Mare. Foarte rar se întâmplă să merite TVR-ul banii pe taxa radio/tv, şi atunci nu e de acord câte un partid care pupă morţii-n… Big Bang fereşte!

- Daniela Gyorfi a născut. O altă fătare banală cu iz de “naştere fenomenală”.

- OTV întreabă: “Credeţi că Bogdan Mitu a fost pus de poliţie în apă?”. Da. Poliţiştii nu mai aveau cretă, pentru a trasa conturul în jurul cadavrului, aşa că l-au aruncat în apă şi au zis “să îi văd eu pe scafandrii cum desenează pe fundul apei?!”.

- În metrou a apărut o reclamă la Cosmote: “Ţii în mână cea mai tare cartelă” (citez din memorie). Pe criza asta nu era mai simplu doar “o ţii în mână”?

- Puştiul de 15 ani de la Românii au talent a fost descoperit de organizatori anul trecut când s-a filmat emisiunea. Cum se face că de Revelion, PROu’ a ales să promoveze Vârciurile?

- Un primar PDL doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă. Şi? Sunt români care au poza Elenei Udrea la WC, pe pereţii vestiarului de la muncă, în Dacia 1300, în portofel etc…

Ce zile pline cu numa’ de bine!

Popularity: 5%

Ce Tortilea mea?

December 29, 2010 Horhe 1 Comment

Doamnelor şi domnilor, cum nu ştiu să cânt colinde, procesul de a face curăţenie îmi provoacă dureri inter-cotale cruciale şi şompingul e sinucidere curat-murdară, am decis să vă împărtăşesc unul din puţinele mele talente: bucătăreala.

De asemenea, nu ştiu să gătesc foarte multe lucruri, dar mă pricep de minune să prepar sandvich-uri, cartofi prăjiţi, supe la plic, conserve şi alte plastice la pungă. Dar, pentru dumneavoastră, în această frumoasă seară de decembrie, cu ocaziunea Revelionul care e pe vine, vă prezint soluţia cea mai bună de a avea mâncare pe masă şi nimeni să nu se atingă de ea. Pentru a ţine mai mult.

Tortilla Trotilla

Cum toţi mănâncă mămăligă, cârnaţi, caltaboş, tobă şi alte de genul, tu sigur o să vrei să ieşi din anonimat. Chiar dacă nu faci Revelionul la Burj Al Kebab cu Ţânţăreanu, vrei să dezguşti şi tu din bucatele lui. Aşa că eu îţi arăt cum să pregăteşti o Tortilla Mexicană, dar cu d-alde noastre, româneşti.

Pentru început se dă afară din casă toată familia, pentru că nimeni întreg la minte nu o să fie de acord să găteşti o asemenea bombă. Cu toţi banii din casă se cumpără următoarele:

- aproximativ multă carne tocată.

- ardei iute.

- încă două sortimente de ardei iute.

- boia iute.

- lipie de şaorma (că nu ştiu unde găsesc în România lipie specială pentru tortilla).

- măsline şi ciuperci.

- roşii.

- busuioc, oregano, sare şi piper.

Într-o oală se pune ulei de măsline. Aproximativ un deget, că e scump. Se toarnă roşiile bătute măr în oală şi se presează până iese toată zeama din ele. Se încălzesc până fac bulbuci de nervi…

Între timp, într-o altă oală amesteci carnea tocată cu toate mirodeniile din casă. Torni ca disperatul boia, sare, oregano, piper şi ardei iute peste carne. Faci toate astea până stomacul începe să urle de frică. Se amestecă bine şi se aruncă peste roşii.

Se amestecă în dujmănie şi se gustă din când în când. Dacă ţi se aprinde gura dinainte să guşti e semn că mai trebuie să pui roşii sau apă. Se amestecă în continuare. La final pui măslinele şi ciupercile. Trebuia să le pui de la început, dar ai uitat ca şi mine. Se lasă la foc mic, şi pui un capac peste ca să nu sară mutantul din oală şi să îţi violeze babele din bloc. Pare în stare.

Se stinge focul, se asigură perimetrul şi se cheamă o trupă de genişti. Se dezamorsează conţinutul şi aşează conţinutul, cu mare stil, într-o lipie. Se pune câte puţin, altfel te trezeşti cu tortilla pe picioare. În mod sigur o să fie prea zemos conţinutul şi o să îţi perforeze lipia. Mai pui 2-3 lipii până nu mai simţi gustul cărnii.

Mănânci până nu mai ai apă în cană şi organism. La final ai să apreciezi organul limbos mult mai mult.

Să vă fie de bine, şi Revelion Picant!