Tag Archives: tamagochi

Românu-i fermier, ura, leliţa mea!

Au mai fost isterii internautice prin România, dar nici una nu o egalează pe cea de acum. A fost vremea lui Travian, lui Wow, GTA şi chiar Solitaire, dar nici un joc nu a dus la un asemenea flux de mass-uri pe messenger. De fapt nu este “un singur” joc. Sunt mai multe dar cu aceeaşi temă: eşti un fermier.

Şi dă-i şi luptă cu click-urile să-ţi crească producţia de ovine, caprine, porcine, poate şi recolta. Dă-i să fie. Rupe tastele pe hi5, facebook şi oriunde mai poţi să creşti ceva electronic.

Pe mine nu mă deranjează avalanşa de fermieri, că vorba aia, avem cu ce, dar se blochează computerul când vine avalanşa de mesaja de genul: “salut, am crescut cu sudoarea frunţii nişte cafea românească. Dai un click să-mi crească producţia?“, sau “salut. Eu şi cu porcul meu vrem să fim mai mulţi. Dă şi tu un click!“.

Dacă am prieteni care joacă acest tip de Tamagochi, şi citesc aceste rânduri, le spun cu mâna pe tastatură că eu sunt român şi vreau să moară ferma vecinului ca să am linişte pe messenger.

Popularity: 2%

Tamagochi, sau: Cum să ştergi la fund un pixel

Era o nebunie. O isterie. Nu interesa pe nimeni că balonul e rotund şi că bătaia e masculină. Toţi ne băteam în animale Tamagochi. Care are mai multe? Care e mai curat? Care e mai fericit? Care se c*c* mai mult şi care a ajuns la o mărime impresionantă?

Da, poţi spune că era un joc prostesc, dar ai avut? Eu am avut mai multe, spre nefericirea sponsorilor principali, părinţii. Parcă aveam 7-8 ani şi cea mai burgheză colegă de clasă a apărut la şcoală cu o chinezărie roz, care mânca, se plimba stânga-dreapta pe micuţul ecran şi făcea mult turkish delight.

Am ajuns acasă şi am ţipat din uşă: “Vreau şi eu Tamagochi!!!”. Mama mai mult ca sigur că nu ştia ce e porcăria, dar dacă progenitura vrea, te poţi opune? Aşa că am făcut un sprint până la Piaţa Rahova, centrul cultural al chinezăriilor, de unde m-am aprovizionat cu una bucată jucărie. Cei drept ieftină. Nu îmi permiteam un Tamagochi complex. Al meu nu creştea. Doar mânca şi se defeca. Bun şi aşa.

Nu am fost senzaţia clasei, dar măcar eram în trend. Oricum jucăria a pierit trist, scufundată în WC-ul şcolii de un coleg de clasă ofticos. Nu-i nimic, are mama bani. Şi a tot avut până şi-a dat seama că pe portofelul ei se ridică un imperiu de Tamagochi-uri stricate sau pierdute prin casă. Ultimul animal era totuşi mai avansat. Era colorat, puteam să aleg ce animal e, şi procesul de hrănire era mai complex. Nu mai mânca doar pătrăţele negre.

A murit şi ultimul, pentru că am fost prea indiferent să îl mai hrănesc. Eram prea preocupat să mă joc “bătăi” pe telefonul mobil.

tamagochi1

Popularity: 100%