Tigani @ Numa' de bine.eu

Povețe creștine: Nașterea lui Iisus

December 25, 2011 Horhe No comments

Dragi credincioși, în această minunată perioadă a anului o să vă spun povestea nașterii lui Iisus. Așa că stați comozi la masă, între alcool și fripturi, și savurați:

Se făcea că era anul 0. Ca și în 2000, 2001 și 2011, toți nebunii își dădeau cu părerea și credeau că vine Sfârșitul Lumii. Dar nu avea să se întâmple nimic special până prin decembrie…

În Nazareth trăia un tâmplar, Iosif, și o tânără fecioară, Maria, cei doi fiind mai târziu Cuplul anului, făcând Nunta anului, și cum era de așteptat Copilul anului. Puțin mai târziu a apărut și Botezul anului. De aici tradiția tabloidelor.

Într-o zi Maria îi spune lui Iosif că a vizitat-o un înger, așa cum ne vizitează pe noi popa la Stropitoare. Nu știi de unde apare, dar te trezești cu el în casă, cu o căldare cu apă și un pămătuf. Îngerul a anunțat-o pe Maria că a fost aleasă în urma unei selecții riguroase, și o să îl nască pe Iisus, Fiul Domnului. Iosif nu a comentat pentru că și-a dat seama că nu trebuie să plătească pensie alimentară.

Povestea începe să se complice. Prin decembrie, împăratului roman Cezar Augustus i se făcuse de referendum pe banii oamenilor. O inițiativă în dorul lerului, oricum evreii și țiganii se declarau romani. Doar ungurii își recunoșteau etnia. Auzind de acestea, Maria și Iosif au decis să plece spre Bethlehem. Călătoria a durat multe zile.

Ajunși în Bethlehem, Maria și-a dat seama că Iosif nu făcuse rezervare și nu aveau unde să se cazeze. Auzind cearta celor doi, o femeie binevoitoare a hotărât să îi primească în umilul ei grajd, printre animale. Acolo Iosif și-a demonstrat talentul de home designer - tâmplar și a amenanjat o iesle, o cameră de zi și un living spațios, cei drept cu puțin ajutor de la Ikea. În acel loc superb, într-o seară de 24 decembrie, anul 0, s-a născut Iisus.

Între timp, de undeva de departe veniseră și niște magi, aceștia fiind ghidați de Steaua. Pe drum s-au oprit la Carrefour și au cumpărat niște cârnați, ulei și tigăi, toate la ofertă, cadou pentru părinții lui Iisus. Cât Iisus se juca cu ciobanii cântăcioși Bănică, Hrușcă și Fuego, în celălalt colț al grajdului Fecioara Maria (își schimbase numele pentru recensământ) împodobea bradul pentru venirea lui Moș Crăciun. De aici inspirația pentru piesa „Împodobește mama bradul!”. Între timp Iosif pârlea un porc și dădea de băut pentru că are băiat.

La ora 12:01, Moș Crăciun și-a parcat tirul Coca-Cola pe străzile Bethlehem-ului și a început să împartă jucării. Iisus nu a primit nimic pentru că oricum le avea pe toate.

Asta este adevărata poveste a Crăciunului!

Popularity: 11%

Lucruri de făcut în viață

November 13, 2011 Horhe 3 Comments

Mi-am propus multe în viață, dar am o listă pe care vreau neapărat să o bifez până la 35 de ani: să particip la un triatlon, să merg cu bicicleta până în Vamă, să particip la un concurs de mâncat pizza, să scriu o carte, și cel mai recent țel adăugat pe listă, să merg pe jos mult. Ultima idee nu îmi venea dacă nu exista un film atât de inspirațional precum The Way.

The Way e genul de film pe care nu trebuie să îl ratezi pentru simplul fapt că nu prea o să îl vezi la cinema, și nici nu cred că o să fie premiat la Oscar. Atât de bun este.

Daniel, un american aventurier fără șanse de vindecare, moare în prima lui zi de pelerinaj spre Santiago de Compostela. Un pelerinaj lung de aproximativ 800 de km, început în Pirineii francezi. Tatăl lui vine în Europa pentru a lua trupul fiului și are parte de o revelație atunci când se hotărăște să parcurgă traseul pe care fiul său nu a mai ajuns. Și pleacă la drum cu echipamentul fiului și o cutie cu cenușa acestuia, cenușă ce o împarte pe drum.

Povestea e simplă, moralizatoare și hilară de multe ori, filmul fiind lipsit de acel clișeu religios. Pelerinajul nu are ca scop religia, mulți dintre cei care îl fac fiind pur și simplu în căutarea unei aventuri sau evadări. Pe drum, Thomas, tatăl lui Daniel, întâlnește oameni foarte diferiți: Joost din Amsterdam, un olandez petrecăreț, mai mereu drogat, ușor indiscret, dar politicos; Sarah, o canadiancă cu multe probleme în viață, printre care un fost soț violent și un avort nedorit; și Jack „din Irlanda”, un scriitor țâfnos, arogant și pedant care nu intră în biserici pentru că „de unde vine el bisericile au provocat multe lacrimi”.

Filmul are un final fericit, și nu doar pentru că Thomas descoperă pasiunea fiului, dar și pentru că îți dai seama că greșești atunci când îți faci impresii greșite despre o etnie/nație: americani – atotcunoscători, olandezi – drogați, irlandezi – cu nasul pe sus, țigani – hoți.

Îl recomand din căldura unei camere de octombrie.

Popularity: 6%

Spielberg 8!

October 24, 2011 Horhe No comments

Ca să înţelegi noua creaţie a lui Steven Spielberg (Super 8), trebuie să înţelegi câteva lucruri elementare despre celebrul regizor. Acesta nu a avut o copilărie normală. Mama lui nu îi spunea “dacă nu papi tot te dau la ţigani” (un obicei cretin), ci “dacă nu mănânci tot o să te pape monstrul secret din baza secretă americană!”.

Când micuţul Spielberg a reuşit să deschidă pentru prima dată uşa frigiderului nu a văzut un munte de mâncare, ci posibili monştrii alimentari, mutanţi, experimente genetice militare. La pubertate, cel mai probabil în perioada când şi-a pierdut virginitatea, Spielberg vedea sexul ca pe o luptă cu un organ extraterestru venit să muşte din oameni. Şi cred că asta vă face să vă gândiţi la nişte efecte speciale, nu?

Apoi, după ce a crescut şi a început să facă filme, o dimineaţă din viaţa lui Spielberg decurgea cam aşa:

“Vreau să fac un film. Ceva unic. Ceva ce nu am mai făcut până acum. Un monstru! Da, încă un monstru. Şi acesta vine din… spaţiu… da, încă un monstru din spaţiu. Şi mai e şi secret militar. Da, încă un monstru din spaţiu, ţinut secret militar de, cine altcineva, americani. Bun. Dar cu cine se luptă monstrul? Cu un copil. Da, să fie şi un copil, erou, că dă bine. Şi o mică poveste de dragoste între el şi o fată, aşa pentru impresia artistică. Hm… ceva lipseşte?! A, da! Efecte speciale. Multe. Vreau rachete mijto, monştii înfiorători, scene sângeroase şi copilaşi cu două trei coşuri pe faţă. Asta da film.”

Acum că toată lumea ştie ceva despre Steven Spielberg, să vă spun puţin despre filmul Super 8. Aceeaşi Mărie Spielberg cu o altă pălărie de efecte speciale. Dacă nu aveţi ceva mai bun de văzut, vizionare plăcută.

Popularity: 4%

Bienvenue en Ainamor!

October 21, 2011 Horhe No comments

Un francez simpatic şi boem, pe Pro TV, în faţa unei case ţigăneşti, undeva prin România: “îmi place arhitectura tipic românească. Este surprinzător faptul că se finalizează acoperişul şi apoi restul clădirii. Minunat!”. Da, România este o ţară minunată, neapreciată nici măcar de compatrioţii avizi de multiculturalism, dar dacă noi nu ne apreciem ţara, măcar să o vindem frumos în ochii străinilor. Poftiţi vă rog, în România, şi vă bucuraţi de tot.

Nu doar casele ţigăneşti încep cu acoperişul suspendat şi apoi continuă cu “trupul” clădirii. Casa Poporului a fost ridicată în jurul scaunului lui Ceauşescu. De asemenea, atunci când va apărea o cruce mare de fier deasupra Casei Poporului, să nu vă minunaţi. E începutul Catedralei Mântuirii Neamului. În ţară, oriunde apare un acoperiş de hală industrială, nu este un patinoar suspendat, ci începutul unui Mall. Şi culmea, în oraşul Buşteni a fost construită o cruce la 2291 de metri altitudine. În ani a venit şi Muntele Caraiman sub ea.

Lucrurile “pe invers” nu se rezumă doar la arhitectură în România. P-aicişa se mai practică şi sexul în reluare. Uneori se începe cu orgasmul şi se continuă cu preludiul. De aceea, multe femei se plâng că nu mai ajung la preludiu şi porcul adoarme până la giugiuleală. Tot legat de relaţia bărbat – femeie, sunt zone în ţară unde bărbatul, mai întâi, îşi bate femeia, apoi o cere de soţie, şi o iubeşte până aceasta îi pune detergent în vase. Nu trebuia invers? Străinii numesc asta Sindromul Stockholm, dar noi nu credem în aşa ceva. Şi mai sunt unele care rămân gravide, nasc, şi apoi se întreabă cine-i tatăl. Probabil sarcina îţi ţine mintea ocupată şi nu poţi să te întrebi multe.

Viaţa socială e tot “pe invers”. Dacă totul merge bine lumea nu e mulţumită, şi dacă totul merge prost poporenii dansează în Piaţa Revoluţiei. Protestele au un uşor iz ironic. Vezi protestele Noua Dreaptă împotriva homosexualilor: bocanci de piele, uniforme asortate şi muşchi încordaţi. Nu că te pune pe gânduri? Şi mai am un exemplu: de cele mai multe ori, oamenii se documentează despre aleşi după ce au pus ştampila.

Exemplele ar putea continua, dar nu vreau să le răpesc plăcerea străinilor boemi, avizi de descoperiri ştiinţifice-fantastice.

România e o ţară minunat de ciudată. Trebuie să ieşi din ea ca să simţi cu adevărat că ai vizitat-o.

Popularity: 5%

Primii cocalari ai Naţiunii

July 23, 2011 Horhe No comments

Probabil te miră titlul, şi destul de sigur nu o să îţi placă textul, dar înainte să consideri că iau apărarea cuiva în ecuaţia asta acordă puţină atenţie exemplelor pe care le voi da.

Săptămâna trecută, când mă întorceam de la ţară, într-un sat era o nuntă de ţigani. Oamenii au blocat circulaţia şi un papleacă (poliţist plătit să menţină ordinea publică şi să amendeze ce nu e în regulă) dirija circulaţia, chinuit de căldură şi stresat de “energiile negative” pe care le primea de la şoferi. Nu vreau să mai vorbesc despre rostul instituţiilor şi organelor în ecuaţia “eu plătesc + tu îţi faci meseria = toate bune şi frumoase, nimeni nu mai e rasist”.

Şi până la urmă care au fost primii cocalari ai patriei? Cine a purtat primul lanţul gros de aur, cu excepţia Patriarhului? Cine a comandat prima dată în istorie cea mai potentă maşină? Cine şi-a schimbat obiceiurile imediat ce a dat de bani?

La ora două noaptea, Kanal D difuza filmul “Titanic Vals”. Bună oră pentru difuzat un asemenea film. Filme precum “Titanic Vals”, piesele lui Caragiale şi cartea “Cronică de familie” a lui Petru Dumitriu arată o realitate pe care nici profesorii nu o prezintă la adevărata lor valoare. Românii sunt, au fost şi vor mai fi cocalari. Românii, nu ţiganii.

Poţi să faci spume albe la gură şi să îţi vină să porţi tricouri cu “Căpitanul”, dar realitatea e că încurajaţi de educaţie şi exemplul puterii (lideri,religie), românul mereu a fost grandoman şi plin de el. Cele trei exemple date de mine nu sunt singulare. Literatura şi cinematografia românească e plină de teme precum: grandomania, invidia, prostia, şi veşnica “pământ! cât mai mult pământ!”.

Această teorie e întărită şi de reacţia unor români care câştigă la Loto. Acum doi-trei ani, un câştigător la Loto şi-a cumpărat două Q7-uri în prima săptămână de la fericita veste. La aproape doi ani după eveniment locuia tot în casa bătrânească, ce cădea pe el, dar avea două tancuri la poartă. Între timp cred că a dat faliment în propria prostie. Respecta tradiţia.

Aşa că…

Popularity: 9%

Ce-mi place!

April 13, 2011 Horhe No comments

Acum ceva ani, când eram încă în liceu, mai exact în clasa a 12-a, mi-am permis să scriu pe blog (abia ce îl făcusem) un text despre unii profesori şi cum îşi manifestă aceştia trăirile rasiste, xenofobe, homofobe, antisemite pe la ore. Nu îmi amintesc dacă am menţionat că era vorba despre diriginta mea, dar la câteva zile după postare am avut surpriza să îmi fie citit textul în ora de dirigenţie. De ce? “De ce ai scris aşa ceva pe internet?“. Dacă îmi amintesc bine, chiar în ziua când am scris textul, la ora de istorie a avut loc o discuţie în care profesoara vorbea cam laudativ la adresa mişcării naziste şi legionare. Şi nu am făcut absolut nimic greşit, doar am împărtăşit pe blogul personal lecţia de istorie primită.

Au fost sunaţi părinţii mei şi chemaţi la şcoală pentru că nu doream să şterg materialul de pe internet, şi era semn clar că integritatea profesoarei era lovită. Aşa e cu “libera exprimare” şi “curajul de a spune ce gândeşti”: eşti stăpân pe tine în faţa a 20 de elevi, dar să nu apară nimic pe internet.

Părinţii nu au fost foarte impresionaţi de scuzele şi acuzele profesoarei, chiar au acuzat-o de faptul că ar trebui să îşi asume ce vorbeşte la ore, pentru că până la urmă ce ne învaţă se reflectă asupra noastră: “doamna profesoară. Dacă fiului meu începea să îi placă doctrina nazistă, după ora dumneavoastră, şi făcea un site elogios la adresa lui Hitler? Şi apoi avea el probleme… cine spuneam că e de vină?”, spunea mama. Justificarea dirigintei era simplă şi marşa pe idea că discuţiile din clasă sunt confidenţiale. De parcă educaţia e confidenţială.

Într-un final, sfatul părinţilor a fost să modific textul, “ca să nu ai probleme acum la Bac”. Aşa că am mai şters câteva paragrafe. Nu sunt foarte mândru de lipsa mea de verticalitate, dar… Asta e textul!

Atunci consideram că părerile profesorilor “despre viaţă” pot influenţa elevul. Şi uite că am avut dreptate:
Conform EvZ, majoritatea elevilor din România nu vor vecini homosexuali, evrei, maghiari, ţigani. Românii vor să îşi fure capra doar între ei. Patriotism.

De asemenea, românii nu vor nici vecini bolnavi de SIDA, pentru că în ignoranţa multora, SIDA se transmite prin “Bună ziua” şi ţinutul uşii la lift. Cât despre homosexualism, e clar: copilul o să te întrebe “de ce nenea se ţine de mână cu nenea?”, nu “de ce nenea o bate pe doamna?” (încerc să evit stereotipiile, dar e tradiţional românesc să îţi baţi femeie). De normalitate.

Popularity: 7%

Tatăl meu, “preşedintele”

April 07, 2011 Horhe No comments

- Nu vă supăraţi, cum ajung la şina de tren? Dar nu la barieră, ci aproape de câmp… unde era groapa de gunoi…

- Mergi pe drumul ăsta şi apoi faci la dreapta, şi prima la stânga. Parchezi acolo şi traversezi pe jos şina de tren.

E foarte mult nămol în cartierul Andronache, şi la ora 6:45 dimineaţă e linişte. Parcă toată lumea doarme. Parchez pe o stradă “din nămol” şi pornesc la pas spre şina de tren, loc unde văd că mă aşteaptă un câine mic şi fricos. Împreună ne îndreptăm spre câmpul ud, fără urmă de iarbă, acum curăţat de gunoaie. Câinii se adună în jurul meu şi sunt nevoit să mă înarmez cu o bâtă de plastic găsită pe jos. La marginea Bucureştiului nu mai sunt câini vagabonzi, ci potăi sălbatice. Ajung în dreptul unui gard de sârmă şi mă uit la o baracă din placaje de lemn, celofan şi fier. “Ăştia sunt prea bogaţi, faţă de ce îmi spunea tata”.

- Tata. Cum arată mai exact “locuinţa” lor? Am ajuns la o baracă de lemn cu…

- Nu. Ăia sunt bogaţi. Vezi şina de tren? Între câmp şi tren e un şanţ. Ei sunt în şanţul ăla. O să îi vezi dacă te uiţi atent.

Mă duc mai aproape de locul indicat şi exact în acel moment trece trenul prin faţa “casei” celor pe care îi căutam. Bun. Acum să întorc şi să parchez mai aproape, pe strada din dreptul cortului improvizat, între cei doi câini care mă mârâie ameninţător.

- Bună dimineaţa. E cineva acasă?

Nici nu aveţi idee cât de penibil m-am simţit spunând “casă” în faţa unui morman de celofan, prins în două beţe, sprijinit de panta şanţului. Înalt de 30-40 de centimentri şi lung cât un om, o grămadă de fier, plastic, pături şi o roată de maşină ca punct e sprijin. Le bat cu băţul/arma împotriva câinilor în uşă şi aştept să îmi răspundă cineva. Impropriu spus uşă, pentru că la “intrare” stă un preş de cauciuc pe post de uşă. E mare şi nu trece ploaia prin el.

Văd că se mişcă micuţa construcţie dar nimeni nu îmi răspunde. Poate îi sperii. Mai insist şi până la urmă o persoană iese din cort şi se uită speriată şi buimacă la mine. Îi explic despre ce este vorba şi o rog dacă mă poate ajuta să car totul de la maşină, peste şina de tren, până la ei. Nu-mi spune nimic, dar îi trezeşte pe toţi şi mă însoţesc în şir indian.

Încep să le împart pungile din maşină şi observ că oamenii de pe stradă, care pleacă la muncă, ori îşi duc copiii la şcoală, nu se uită dubios la noi. Sunt inexpresivi şi nu manifestă vreun sentiment demn de “uite cum îi ajută pe ţiganii ăştia!”. Sunt impasibili, puţin curioşi, dar degajaţi, semn că familia din cort nu îi deranjează şi nu le strică “reputaţia cartierului”.

Îmi plac. Sunt demni şi îmi mulţumesc sincer şi onest pentru tot. Nu mă laudă şi nu îmi ridică osanale, iar spre marea mea bucurie, lipseşte “să te ajute ‘mniezo!”. Sunt în total cinci persoane, 3 copii, o mamă şi o bunică, înghesuite într-un cort improvizat, pe un câmp la marginea Bucureştiului. Sunt de la Cămpulung, şi au venit acum 2 luni să facă bani în Bucureşti. Vând mături făcute de ei, dar până acum o lună le era mai bine. Până să fie înjunghiat capul familie pentru 100 de lei (1 milion de lei vechi). Îmi povesteşte Ionuţ, băiatul de 8 ani, că tatăl lui era în tren şi a sos bani să îi dea Naşului. Atunci au văzut “bagavonţii” că are bani şi l-au înjunghiat. “Dacă a fost prost…” îmi spune piciul.

Cele două fetiţe sunt tăcute şi scormonesc prin pungile cu haine pentru fetiţe. Cea mai mică dintre ele are spatele ud. A plouat şi apa a intrat prin “cort”. Vede o geacă într-o pungă şi o îmbracă imediat. Un căţel de pluş, oferit de un coleg de muncă, este pasat de la unul la celălat şi poreclit în primele cinci secunde de când îşi face apariţia în noua familie. Bunica e tăcută şi se uită la cei mici. Îmi plac pentru că nu îmi vorbesc mai mult decât îi întreb. Nu se lamentează cu situaţia lor şi au demnitate.

O întreb pe mama lor dacă pot face o poză cortului pentru a trimite unei firme care se ocupă cu montarea containerelor de locuit. Poate aşa îi sensibilizăm, că oricum nu mişcă un deget cu donaţiile dacă nu apare şi sintagma “o să fiţi menţionaţi în ziarul/la radioul/la TV”. Mă roagă frumos să nu pozez nimic, pentru că le este ruşine cu ceea ce au, şi nu vor să cerşească. Mai mult, Poliţia Comunitară din zonă îi agasează mereu şi le cere să plece. Probabil perturbă liniştea şanţului, altfel nu văd unde e problema.

Cei mici se bucură de haine şi jucării, iar din scurtul dialog aflu că doar Ionuţ e la şcoală, dar e în vacanţă de 3 ani. Îmi amintesc faptul că am şi o pungă de dulciuri pentru ei, şi mă uit la ei cum devorează batoanele de ciocolată. Sunt un penibil spunându-le “nu mâncaţi ciocolată înainte de masă”. Regula asta e pentru cei cu mese regulate, casă, condiţii.

Începe ploaia şi fetele se apucă de strâns lemne pentru foc. Îmi mulţumesc, îi mulţumesc tatălui meu că mi-a vorbit de ei, şi îi spun “domnul Preşedinte”, mulţumiri pentru prieteni şi colegii de muncă ce au contribuit.

Mă bucură faptul că peste câteva zile se vor întoarce la Câmpulung. Acolo sunt o familie mai mare, şi au o casă din chirpici, dar în care poţi sta în picioare. Poate e mai bine aşa, decât lângă o şină de tren la marginea Bucureştiului, agasat de câini sălbatici şi curcani comunitari.

Popularity: 6%

Bacaloreat la PRM

January 31, 2011 Horhe 2 Comments

Probă scrisă la limbi şi litaratura Vadimiană, anul 2011. Ziarul România Mare, fără număr, tiraj şi an. Cu Corneliu Ze… ă… Vadim Tudor.

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 pastile din oficiu, iar timpul de lucru este de 21 de ani.

Subiectul I (30 de pastile)

Se dă următorul text din ziarul mai sus menţionat:

“… Numitorul comun e caţavencul Mircea Toma, bulangiu de felul lui (cel care a fost pozat la nudişti, în pielea goală, alături de fetiţa lui şi de aşa-zisa nevastă, ceea ce i-a scandalizat pe mulţi)…”

1. Numeşte un sinonim pentru cuvântul: bulangiu – …

2. Explică rolul virgului din propoziţia “cel care a fost pozat la nudişti, în pielea goală).

3. Construieşte o propoziţie şi un partid folosind “bulangii”.

4. Precizează tema textului fără să te uiţi pe prospect.

5. Rescrie tot textul ca şi cum Vadim Tudor ar face amor cu homosexualii evrei ţigani.

6. Selectează din text două cuvinte pe care Vadim le foloseşte zilnic.

7. Prezintă rolul Partidului România Mare.

8. Comentează cu calm.

9. Menţionează două trăsături ale caracterului comic-dramatic Vadimian.

Subiectul II (30 de pastile)

Scrie un text argumentativ pornind de la tema Vadimiană: “Ţiganii, evreii, homosexualii şi masonii sunt cu Satana!”.

Subiectul III (30 de pastile)

Redactează un eseu de 2-3 pagini despre poezia creştin-Vadimiană:

“…

Băsescule, porc de câine

Nu apuci ziua de mîine!

Morţii mă-tii de lichea

Vom scuipa pe crucea ta!”

Aştept răspunsurile voastre pe adresa: lululalalilihaha@pereme.ro

Popularity: 6%

Mă mulţumesc şi cu Visul American.

January 12, 2011 Horhe No comments

Până acum 4-5 ani ascultam Paraziţii. Erau amuzanţi atunci când vorbeau despre politicieni şi droguri. Am renunţat la muzica lor pentru că au ajuns să considere etniile vinovate pentru Toate. Noi suntem perfecţi, aşa cu bătutul nevestei, alcoolizări precoce, jmechereală de cartier, tradiţii stupide, etc.

Puya pentru mine, care nu sunt un adept al curentului hip-hop/rap, nu reprezintă nici măcar curentul cioRAP. Atât de trist şi capitalist, atât de lup moralist şi anti-coca (rămâne între noi, dar mulţi cocalari îl ascultă). Ultima lui piesă dezbate în versuri alese “veşnica americanizare” la care ne auto-supunem. Îl doare că ne pierdem identitatea naţională, că vorba lui “cândva era Turcia pe aici”. Cam atât cu identitatea naţională, nu? Şi da, Connect-R cântă în engleză. Că asta e morala: Puya nu e Tupac, dar Conectat-U e Şean Pon de România.

Românul se fereşte de americanizare. “Ăia se împuşcă prin licee”, în timp ce pe la noi “doar se bat/ sexuiesc/ înjunghie”. Bun. Ăia acceptă homosexualii. Noi acceptăm popii gay. Noi visăm la Americăn Drim, dar ne mulţumim cu Visul Dorobanţian.

Ştiţi povestea omului cu Voce de Radio? Pe scurt: fost DJ de radio – droguri – cerşetor – youtube – faimă. Cât de des vezi acest Vis la noi? Noi avem Fenomene, dar să se ocupe Guvernul, Băse, politicienii de ei. Şi `mniezo cu mila. De Revelion am fost mai scârboşi ca niciodată. S-au perindat prin faţa televizorului cele mai scârboase şi prosteşti toalete decoltate. Şi ăia de la televizor sunt moralişti.

Spre “ruşinea” mea am văzut, abia acum, emisiunea Andrei Măruţă. O-la-la ce ipocrizie de prost gust! Dacă nu îşi cântă piesele anonime la fiecare 10 minute nu se simte bine. Mă laşi?!

Şi nu vă faceţi griji că bagă televiziunile pe gât rahaturi. Suntem ahtiaţi după Moni, Iri şi Bote. Se vinde cartea lui Bote de zici că nu mai are românul ce să citească pe WC. Pensionarii vorbesc politică după ce răsfoiesc Liberţâţea, iar tinerii se vor jurnalişti după ce se uită la Acces DinRect. Vorba lui tata: “ne merităm soarta”.

Poftim program TV:

P.S. – că vorbeam de Puya, Paraziţii, etc, am eu ceva mai bun:

Popularity: 5%

Tip, Top, Mini, Top, Vadim, Top, Spital, Nebun, Napoleon!

September 02, 2010 Horhe 7 Comments

După ce m-am chinuit din răsputeri, puteri şi pute să ajung mai sus ca Mircea Badea şi Oreste în Top-ul ZăuList, inevitabil am rupt-o în fericire! Am ajuns Cucu, dau ora exactă şi vorbesc precum tribunul. Am ajuns să scriu poezii lingo-pupin-dă dragoste pentru scumpii conducători şi administratora blocului, mă îmbrac cu genţi Lui Vuiton-â şi umblu de nebun (redundant) prin Mall-uri în căutarea Pink-Botox Nirvana.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Rudele au decis să mă înscrie într-un program educaţional, “jugu` şi lanţu`”, la un spital cu profil Cucu. Am să fiu tratat cu dragoste, şocuri electrice, anabolizante, energizante din Ciuboţica-Cucului şi steroizi de hamsteri. Cică aşa se tratează şi bolnavii de la secţia (mai gravă) OoooTeleleVeu.

Sper ca peste 7 zile, când o să ies de la Pensiunea Maria (3 margarete), să pot răsturna acest sistem corupt, mason, iudeo-musulman, american, maghiar, ţigănesc, extraterestru, nenorocit, păgân, anti-creştin, anti-eu, băsescian, voiculescian, pontian… La la Cucu! A fost ora 12! Piure-ul! Cât e piure-ul?! Scump dom`le, scump! Dincolo era mai verde!