Tag Archives: tramvai

Lucruri pe care Cristina Țopescu nu știe să le facă

Nu o cunosc foarte bine, dar o mai văd din când în când la ora 18 pe Prima TV când prezintă știrile. Îmi aduce aminte de diriginta mea din generală, veșnica domnișoară la 44 de ani. Dar nu o condamn pentru asta. De fapt nu o condamn pentru nimic, pentru că eu sunt aici să râd pe seama ei, nu să îi spun ceva ce o poate face să plângă în direct. O cred în stare, doar știm cu toții cât de fină și delicată e.

Cristina Țopescu nu prea știe engleză. Ori dacă știe, are o pronunție de te bufnește râsul. Eu cel puțin nu mă mai satur de Bărac Obeama și nici de Șicagou, dar cred că asta în timp o să îi devină etichetă. De la o vârstă nu cred că le mai poți repara.  De asemenea, doamna Țopescu nu reușește să se abțină și să devină serioasă pe parcursul știrilor. Îi mai scapă din când în când momente când se vrea amuzantă, ori mămoasă, dar de cele mai multe ori, după o știre cu micuți morți de foame, o auzi „Doamne ajută!” și îi vezi chipul de cățel plouat. Îți vine să țipi „DAR AJUTĂ DOAMNE ȘI TU!”.

Dar peste lacunele profesionale mai treci, că până la urmă e de ceva timp în domeniu, deci știe să își facă meseria. Mai nou însă își dă cu părerea despre tot, și apare prin presă să completeze din propria experiență, orice eveniment ce are în colimator o vedetă. Precum a fost cazul lui Mircea Lucescu. A dat un interviu în care a spus că și ea a pățit la fel, și că vatmanii sunt niște brute, insensibile, care au intrat accidentat-o și au reușit să-i strâmbe petalele. Nemernicii! Dar povestea nu e atât de simplă:

Așteptam să trec regulamentar pe sensul opus, dar rămăsesem pe linia de tramvai…”. E clar din primul rând că poate doar faptul că stătea pe locul șoferului era regulamentar la Cristina Țopescu. Apoi continuă să explice faptul că vatmanul a văzut-o blocată pe mijlocul străzii, dar a intrat în ea cu putere, cu ură, împins de un orgasm al suferinței.

Eu văd întâmplarea puțin altfel: Cristina Țopescu este la semafor, undeva a 3-4a mașină. Se face verde. În mai puțin de o secundă un cretin de la coadă claxonează și mașinile se pun în mișcare. Intersecția pare deja blocată, așa că, precum un șofer deștept, Cristina Țopescu rămâne la semafor, nu se angajează în schimbarea sensului de mers, cu gândul că „poate rămân pe șina de tramvai și blochez circulația”. Dar din spate, grobianul grăbit și isteric, dobitocul fără manere care are ca ultimă școală absolvită cea de șofer, a început să claxoneze și să o înjure pe Cristina, că de ce stă la semafor și nu se bagă. Speriată și emoționată de contactul dur cu viața, vedeta penetrează intersecția cu teamă și rămâne pe șina de tramvai. Tramvaiul vine. Am întâlnit și eu vatmani cretini care trăiesc cu impresia că au primit centrul străzii ca zestre, dar de ce ar vrea un vatman să își strice ziua intrând în Cristina Țopescu? Să fie un fetish? Că dacă e așa, e deja compliment… Poate că pur și simplu nu a putut să oprească la timp, a lovit-o și asta e. Un accident într-un oraș sufocat de mașini și șoferi lipsiți de viziune și tact.

Așa că da, Cristina Țopescu nu știe nici să draiving.

Popularity: 5%

Înțepătorul din 41, Mircea Lucescu și femeile frumoase

intepatorul1.1

Încheiem o săptămână aglomerată și ajungem la următoarele concluzii:

- Mircea Lucescu e doar un antrenor. Ca șofer și ca caracter nu prea impresionează;

- Înțepătorul din 41 a isterizat toate bocciile, când de fapt el înțepa doar frumuseți. Deci, dacă mă gândesc mai bine, e un compliment să te înțepe;

- Știam că bancherii mai înțeapă, dar nici așa…

- Oare Înțepătorul din 41 a spart roțile tramvaiului care a intrat în Mircea Lucescu? Poate d-aia nu a putut să oprească la timp…;

- Înțepătorul din 41 a avut grijă și de Raed Arafat. Suntem siguri;

- Fetele din cluburile de fițe nu îl consideră periculos pe Obsedatul din 41. Pentru ele, acul lui e joacă de copilă;

Și închei prin a spune că Larisac avea dreptate: „cum să te înțepe un cretin în tramvai și tu să te întorci să îi faci poză, fără să îi spui ceva de mama acului?! E ceva absurd!”.

Și poza făcută, cu telefonul fix, de una din victimele Înțepătorului:

 

Popularity: 6%

Verdictul poliției în cazul accidentului lui Mircea Lucescu

Echipa NdB a aflat care este verdictul în cazul accidentului auto în care a fost implicat antrenorul Mircea Lucescu. Se pare că antrenorul echipei Șahtior Donețk este nevinovat, tot evenimentul fiind pus pe seama stilului teribilist de condus al vatmanului. Lucrul acesta era mai mult decât eveniment, Lucescu declarând astăzi, la câteva ore după ce aproximativ 75% din jurnaliștii României i-au lins rănile, că „parcă am fost lovit intenționat!”.

Conform expertizei primite de la Poliție, vatmanul a premeditat totul dintr-un teribilism de vârsta a treia. Cu 5 minute înainte de coliziune, la un semafor, vatmanul a plecat cu demaraj pentru a impresiona mai multe eleve de liceu, dar pietre de pe șine au sărit pe parbrizul mașinii conduse de Lucescu. Antrenorul, nervos că are parbrizul crăpat, a călcat pedala de accelerație și a pornit în urmărirea tramvaiului. A urmat o cursă demnă de filmul 2 Fast 2 Furious. Conform martorilor, a existat și un moment în care tramvaiul a început să circule pe trotuar în încercarea disperată de a evita automobilul lui Mircea Lucescu. De asemenea, conform expertizei, automobilul lui Lucescu nu a depășit viteza de 60 km/oră pe parcursul urmăririi, în timp ce martorii spun că vatmanul a călcat pedala până la, citez, „100-120 frățică!”.

Acestea fiind zise, să nu se mai îndoiască nimeni de nevinovăția unei vedete!

Popularity: 8%

Ce rufe au fost spălate în public anul acesta?

rufe public 1.1

Problema nu e că se spală rufe, ci faptul că mulți oameni atârnă izmenele ude ale vedetelor încă de la prima oră, prin tramvaie, autobuze sau acasă la o cafea. Dar cum nu sunt aici să judec nivelul de izmeneală al fiecăruia, hai să ne clătim ochii cu, sper eu naiv, ultimele izmeneli până la Apocalipsă.

Divorțul Moni vs. Iri. Gata! Toată lumea zicea că Moni o să sta cu Iri până când moartea o să o despartă de cel din urmă, dar uite că fata și-a dat seama că relația nu mergea. Unde dragoste nu e, rămâi doar cu genți de pus în cap. Și Iri să nu se plângă. A rămas cu un copil care să ducă mai departe numele de Columbeanu  și a făcut mult sex în fund. În fundu` curții, casei, bucătăriei, etc.

Divorțul OaPepe. Cei doi erau într-un con de umbră în timpul căsniciei. Nu prea îi mai băga lumea în seamă, așa că au gândit o tactică de marketing: divorțează și se relansează. D-aia tot anul 2011 am avut parte de Oana și Pepe din plin. Poate în 2012 se împacă și mai tăiem niște nimeni de pe listă.

Cearta dintre Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Ambele sunt neinteresante, și nu mai sunt băgate în seamă, dar se ceartă ca două babe nebune, despărțite de un gard de țară. Povestea nu mai e interesantă de mult, dar încă e mediatizată de tabloide.

Acestea fiind zise, cele trei de mai sus sunt cele mai importante scandaluri din 2011, și singurele pe care am avut răbdare să le citesc.

Popularity: 8%

Din lac în prepuț

politist 1

Mă lamentam ieri că nu mai am căști și o să fiu nevoit să ascult „muzica” vieții, dar nu mă mai plâng pentru că soarta a ținut să îmi demonstreze că tramvaiul 32 are multe povești pe care nu pot să le aflu cu muzică în urechi. Întâmplarea mea de azi începe artistic, ca într-o piesă de teatru. Este ora 06:45, 26 decembrie. Atmosfera de sărbătoare plutește în aer…

Se închid ușile la Sebastian și se ridică cortina. În fața mea, pe partea dreaptă a tramvaiului, un polițist comunitar beat. Nu doar beat. Vai gradele lui comunitare de beat. O mândrie pentru instituția pe care o reprezintă. În stânga tramvaiului, o doamnă. Polițistul se apleacă eroic spre doamnă și o întreabă fâstâcit:

- Doamnă… mă scuzați de deranj, da… aveți idee cât costă o sticlă de 0,5 de Sprite?

- Păi… cam 2-3 lei.

- 2 lei?! Pfuai (și se lovește cu putere peste frunte). 2-3 lei!? Păi eu am dat 80! 80! E normal să dau 80 de lei pe o sticlă de Sprite!? Pfuai de capul meu…

- Păi depinde unde.

- Aici doamnă, aproape de stație la butic. I-am dat domnișoarei o hârtie de 100 de lei, mi-a zâmbit și mi-a dat înapoi 20 de lei. Și la ieșire am zis să fiu băiat cu obraz și am dat restul unor boschetari. Pfuai de capul meu! Am dat 100 de lei pe un Sprite și aurolac. 

- Îmi pare rău…

- … dă capul meu…

Între timp mai trec stații, polițistul pare resemnat că e prost și femeia își vede de contemplarea matinală a peisajului urban.

- Doamnă, da mă scuzați că insist. Am și eu o întrebare. Aveți băiat?

- Nu, am fetiță…

- Să vă trăiască. Da nepoțel aveți?

- Nu…

- Verișori? Frățiori? Ceva?

- Nu.

- Da măcar sunteți măritată?

- Da. De 20 de ani.

- Atunci mă scuzați că insist. Eu sunt mai nebun așa. Și nu am fost la medic, dar, pe soțul domneavoastră l-ați văzut dezbrăcat?

- Ăăăă… da…

- Și mă scuzați că întreb da… deci îmi e și rușine, dar eu nu știu… cum trebuie să arate pielea la… ăăă… puță? Adică când se bel…

Minunea nu e că polițistul era atât de beat încât să întrebe așa ceva. Ci faptul că femeia a dispărut din peisaj cât ai spune „ce!?”.

Nu mai bine angajăm polițiști evrei, ca să rezolvăm problema organului?

Popularity: 10%

Parfum de ReATeBeu

parfum ratb

Odată cu venirea anotimpului rece, românul a lăsat mijloacele de transport eco să-și tragă piulițele pân’ or da ghioceii și au început să se înghesuie în autobuze. Autobuzele care odinioară erau o oază de răcorire (traiască aerul condiționat!), acum au devenit o vacanță de x stații în Egipt. Mergi mai mult, te încălzești mai mult. E demonstrat pe pielea mea! Și totuși…

La fel cum nu-ți poți alege vecinii, nu-ți poți alege nici persoanele cu care călătorești. Uneori se creează un fel de cocktail exagerat de mirosuri, parfum amestecat cu transpirație, naftalină și încă ceva – ceva ce le face pe toate sa pălească, inclusiv mercaptanul din butelii…

Se știe că întotdeauna urcă undeva pe la Victoriei (sau ma rog, întotdeauna cu puțin timp înaintea mea), se-așează pe unul din cele 4 locuri din spatele autobuzului și stă. Stă și pute. Dacă stă nemișcat, mirosul nu se degajă așa rapid – deși acest lucru este practic imposibil din cauza traficului (al dracu’ trafic!). Și aici începe distracția. Cum începe să se simtă mirosul, se formează un spațiu gol maaaaaaare în jurul sursei, și lumea începe să se ghideze după instinctul de supraviețuire. Fiecare se adaptează cum poate: unul pune mâna la nas, altul își trage fularul pe juma’ de față, iar cei care stau îngrămădiți și n-au cum să se miște își îndeasă gâtul în gulerul de la geacă tocmai ca niste broaște țestoase, sperând ca la următoarea stație să se elibereze autobuzul astfel încât să coboare să ia o gura de aer…

„Da’ dă-te domne odată jos, că murim aici!” zice un nene mai curajos făcând un pas spre sursă dând s-o înșface, poate poate o va intimida și-o va șterge cu tot cu miros. Uneori, această abordare dă roade și săracul om coboară – alteori, îți trântește drepturile omului în nas. Și n-ai altceva de făcut decât să taci și să suferi cu nasul în fular, sperând că-ți va rămâne parfum și pentru restul de 8 stații. Iar de obicei doar omul coboară pentru că mirosul persistă mai mult decât Chanel No. 5…

Și mai urcă așa, câte unul, care când vede locurile goale se bucură și sprintează spre ele. Cei din jur îl observă și cu o privire ce spune „uite-l și p-ăla” încep să îi urmărească toate mișcările. Și-l văd cum ajunge în perimetru, cum se așează și adulmecă încercând să identifice sursa, apoi cum pleacă spășit. Nefericitul…

Dar de, ce să-i faci. La tăț’ ni-i greu…

 

Popularity: 11%

Hai să punem cruci prin ţară

Crucile de pe trotuarele din Bucureşti nu sunt o problemă. Nu sunt o problemă până nu intri în ele la propriu. Atunci realizezi faptul că sunt multe, inestetice, şi ca multe alte tradiţii religioase, nu au nici un scop.

Un „recensământ” al crucilor din Bucureşti ar scoate la iveală faptul că în capitală sunt câteva sute bune, iar pe şoselele din România cred că sunt şi mai multe. De ce? Care e scopul lor? Nu ştiu, şi nimeni nu a explicat vreodată, dar e clar că marginea de drum devine cimitir.

Să ne gândim puţin la scopul crucilor. „Acolo a murit cineva”. De ce? De ce mă interesează pe mine că cineva a murit pe şina de tramvai, traversând aiurea? De ce trebuie să văd pe drumurile naţionale cruci? Că a mers un cretin cu viteză, a intrat în nişte amărâţi cu o Dacie şi acum trebuie să îmi dau seama de numărul victimelor după numărul crucilor? Asta nu e o „campanie” care să mă facă să încetinesc, cel mult mă demoralizează şi îmi aduce aminte că mulţi proşti au carnet de conducere.

Dar oare ce spune un turist când vine în România şi vede cruci, aiurea, mici, mari, negre, simple, pompoase, cu flori pe ele sau lumânări, prin intersecţii, în parcuri, între şinele de tramvai, pe trotuare? Cum o să îşi explice el fenomenul ăsta? Şi ce semnificaţie are pentru noi? Dar pentru familia defunctului? Oare se „odihneşte” mai bine dacă are două cruci, una la cimitir şi una la locul faptei? Şi dacă mori în casă, într-un teribil accident de făcut omletă, de ce nu îţi pun rudele o cruce în faţa aragazului? Să le amintească celor ce vin în vizită că tu ai murit acolo.

Observ că românii sunt morţi după cruci (frumos joc de cuvinte, morbidă pasiune). Le poartă la gât, le înfig pe trotuare, le compară în cimitire şi în unele cazuri şi le fac pe tricouri sau maşini. Şi probabil că „ctitorirea” asta de cruci pe trotuar are origini mult mai vechi. La victorie/înfrângere românii mai făceau biserici. Acum nu au toţi bani de aşa ceva, dar măcar când pierzi pe cineva drag, pune o cruce acolo în mijlocul drumului, în ochiul turistului, să vadă ce ne-am creştin şi Ales suntem.

A mai văzut cineva în străinătate acest fenomen?

Şi cum se simte poporul când va vedea că turlele Catedralei Neamului (eu nu sunt „neam” cu toţi”) se ridică deasupra Casei Poporului („poporul” suntem toţi)?

Popularity: 8%

Lucruri de făcut în 30 de zile

Pornind de la următorul film:

… îmi propun ca de la 1 august, timp de 30 de zile să:

- nu mai circul cu RATB-ul. M-am săturat să dau bani pentru nesimţiţii ăia. Timp de 30 de zile voi circula cu nesimţiţii de la Metrorex (mai rar că e scump), cu nesimţita mea de maşină (consumă benzină), cu bicicleta şi perpedesul;

- să nu mai mănânc ketchup. E clar că sunt obsedat de aşa ceva din moment ce mănânc zilnic;

- o oră de TV pe zi;

- două ore de computer pe zi, cu excepţia celor opt de la muncă. Deci acasă o să stau foarte puţin pe net;

- să citesc minim 10 pagini dintr-o carte, pe zi;

- un fruct pe zi;

- un compliment pentru fiecare persoană care intră în contact cu mine (mess, facebook, telefon, faţă-n faţă)/ unu pe lună de persoană, că nu e lumea aşa grozavă;

Să vedem cum decurg treburile după 30 de zile…

Popularity: 11%

Narcisa Orgasmică

Zilnic apar în presă secvenţe erotice din serialul românesc “Narcisa Sălbatică”. Se pare că producătorii/actorii/(poate şi) figuranţii se întrec în “cine ştie cât mai multe poziţii şi locuri de făcut amor?”. Şi concursul e în toi. Aşa că am şi eu câteva recomandări pentru viitoarele emisiuni.

Toate scenele de amor vor fi jucate de Radu Vâlcan, zis şi “Große Vezuviu”, împreună cu X (X = orice siliconată din Românie).

- în Piaţa Revoluţiei în timpul unui protest. Aşa se îmbină utilul cu plăcutul, şi o să sune minunat “Johohohohohos Băsescuuhuhuhuhu!“;

- la coadă la moaşte. Fiind o ţară cu foarte mulţi bătrâni trebuie să ne adresăm şi lor. Aşa că Radu Vâlcan şi X-uleasca vor face amor în timp ce stau la coadă, şi babele vor spune în spatele lor “Vai mamă, ce lungă e!“;

- în tramvaiul 32. Şi în timpul partidei de amor să treacă prin spatele lui Vâlcan tipul cu “Şerveţele. 3 la 10 mii”;

- la protestul anti-etnobotanice, iar lumea va urla către X-uleasca “eşti fumată!“;

- în Zăbrăuţi, noaptea. Pe versurile “Noi o scoatem la capăt/ Când se stinge lumina…”;

- pe Nikita. De ce? Pentru că se poate;

Şi cam astea sunt fanteziile mele…

Popularity: 15%

Franţuzoaica din tren

Am dat tramvaiul 32, Rahova – Unirii, cutie de tablă şi circ cu durata unui serial de aproximativ 15 minute, pe trenul Personal 1663 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cutie mai mare, mai lungă şi mai interesantă, serialul fiind mai lung cu aproximativ o oră. Eu câştig la afacerea asta, deoarece nimic nu se compară cu imaginea navetiştilor zgomotoşi şi înfometaţi sexual, ori controlorii RATB care dau şpagă Naşului, şi dacă stau să mă gândesc, Naşu` e un alt personaj aparte.
O poveste demnă de cei 69 (!!!) de kilometri a avut loc acum puţin timp când am avut onoarea să stau lângă o duduie ce presta servicii de franţuzoaică, la facultate şi în particular. A nu se înţelege că făcea amor cu ţigarea-n gură sau că vorbea rârâit. Doar era francofonă.
Eu stăteam pe locul 66, cifră atât de obişnuită în viaţa mea încât nu mă mai miră cornul crescut în frunte. Franţuza era aşezată pe locul din faţă, astfel încât să am o imagine perfectă asupra comportamentului, port-jartierele rupte-n coate, fustei mini, maieul decoltat şi cele trei culori şterse din cap.

Prea ocupat cu muzica din căşti nu am dat atenţie comportamentului “turistei”, dar imediat ce a pornit o discuţie la telefon am fost nevoit să îmi împing căştile în creier. Proces fără un rezultat notabil:
“Da fatăăăă! Vin de la facultate! Am terminat! La limba franţuză fă ce dracu, hihi, mă cunoşti! Mie îmi place cu limbile! TU?! Eşti ok fă?! Hai că te ador! Je ta ime fă! Pierd semnalul p*****ş pe el de Vodafone…

După ce a reuşit să atragă atenţia întregului vagon a început să ne uimească. În ultimele 20 de minute de drum a arătat cât de diferiţi sunt franco-românii faţă de francezi sau români. În primul rând franco-românii nu au jenă, bun-simţ, 7 ani acasă, 12 de liceu, şi 25,9 zile pe WC, loc numai bun de citit Codul Bunelor Maniere. Duduia era atât de je man fiş (mi se peşte) că nu o durea nici în basca de franţuză de ceilalţi. A început preludiul cu o uşoară descălţare erotico-tactilă, etalând ciorapii cu vedere la cartofi, apoi a continuat cu o scobeală insistentă la molari de unde au rezultat mai multe scuipături pe jos, iar în final, (cred) că încerca să îşi bage limba-n nas să vadă dacă poate, ori de foame. Oricum, Bon Hepatit!

Cu părere de rău (şi rău la stomac) a trebuit să cobor la Ploieşti Sud. Duduia a continuat drumul, poate până în Franţa. Niciodată nu voi uita această lecţie de spirit civic francofon, tipic românească, şi nici faptul că o Mademoiselle nu se poate scărpina în nas cu limba. Dacă vizitez Parisul e bine de ştiut.

Acum voi încerca să îmi conving prietena să abandoneze dorinţa de a viziona Shrek 3D, pentru că suntem mult mai câştigaţi la Şmen 6D.


Popularity: 11%