Tag Archives: tramvai

Hmm…e linişte. Jurnal de ploieştean.

September 21, 2009   Horhe   2 Comments

Kung Fu azi? Interesant. Acum stau pe parchet, am în spate televizorul care turuie despre nişte vedete. La ora 10 eram deja pe drum cu căţel, purcel şi cel mai important, eu. La ora 12 deja terminasem de aşezat lucrurile în noua casă. Tata nu ştia dacă să se întoarcă acasă sau să mai stea pe aici. E greu şi pentru el, asta deoarece a sunat de n ori până acum să vadă “ce fac?”.

Nici când stăteam în camera mea nu era aşa linişte. Acum nu aud nimic. Niciun aparat în bucătărie, niciun televizor în sufragerie, nimic. Dacă tac eu, tace totul în jurul meu. Şi să vezi ciudăţenie, şunca e scumpă! Eeee… tu râzi, dar eu nu ştiam asta şi acum când aflu mă bucur şi de frizeria bătrânească din cartier.Tu ştiai că la cât mănânc eu, costă?

Acum puţine ore eram pornit să urlu: “bă nene unde bunica bunica e un supermarket pe aici!”. După ce am mers 3 ore prin oraş, prin aproape toate zonele, am descoperit că am un magazine foarte bun la 50 de metri de bloc.

Acum sunt în acelaşi loc. Mâine se pare că o să am un şuting (adică şedinţă foto), pentru că deja fac parte din Radio Prahova. Asta mă bucură. Oamenii ştiu să te integreze în echipă. O să fie foarte bine.

Popularity: 1%

Calatorie spintecata…

May 18, 2008   Horhe   No comments

Popularity: 1%

Jmecher!

May 14, 2008   Horhe   No comments

Revin cu povestiri din lumea mea. Tramvaiul 32. Locul unde totul este posibil.

Nu ştiu dacă vouă v-a fost cald azi, dar eu simţeam că mă topesc. E şi vara asta capricioasă şi te călăreşte zilnic în cu totul alt mod decât ziua precedentă. Deci sunt în 32. Mă mir că am reuşit să nimeresc un loc, recunosc la soare, dar bun şi ăla (până la urmă nemulţumitului i se ia darul). Şi cum stăteam eu şi contemplam afişele electorale, despre care o să discutăm altădată, m-a orbit una bucată zgardă de aur. Frec ochii şi dau să văd dacă lumina ochilor mei, e o papuşe învelită în staniol sau un cocalar turnat în aur.

SURPRIZE! Şi mă refer la Kinder! Unu mic, de respira greu se uita înţepat la mine. Era blindat de aur. Spondiloza prematură. Ajungea până la genunchiul broaştei şi prezenta urme de creştere precoce. Infantilitatea lui de 4-5 ani se transformase în figură de tânăr infractor, Universitatea de Studii Superioara Rahova-Jilava. Eu mă uitam mirat la el, el se uita urât la mine. La un moment dat aveam impresia că o să îşi înfingă dinţii in piciorul meu. Simţeam cum încleştarea unor granzi se apropie.

Din spate, o mână de muncitor descalificat şi lăb*r calificat se aşează pe capul piciului. Era clar. Ăsta micu e cu gaşca să mă linşeze. Mă face la pamperşi? Situaţia se detensionează uşor uşor. Era tasu mă!

Din nou contemplu. Şi deodată aud un “fleoşc pr pr pr pr fleoşc pr pr”. Întorc capul. Ăla micu încerca să îşi marcheze teritoriul în tramvai cu scuipat. Scuipa aşa cum putea şi el. 9 zări. Mă uitam mirat şi faşcinat de faptul că părinţii se preocupa de educarea urbană a copilului. Şi când speram ca ăsta micu să fie oprit din inundarea dricului cu abonament, aud o voce behaită: “E băiatu meu! Bravo fiule! Jmecherule! HĂ HĂ HĂ!”.

Pentru toţi părinţii care îşi educă plozii la Angro şi Europa, un trainic “Dă-ten sânge!”.

Popularity: 1%

Un tramvai numit speranta.

December 06, 2007   Horhe   No comments

Vesnicul 32. Consider ca fiecare avem predestinat un nume, un caracter, dar pe langa astea, si un tramvai/autobuz/troleibuz prin care sa ne consumam existenta. Eu am fost oferit ofranda unui colos, rapid, nemilos…32-ul.
Pe parcurs ce am scris am relatat diferite evenimente din el. Azi, dupa cateva zile pauza, am adunat destula informatie, si voi incepe, ca intotdeauna, cu vesnicul cersetor si/sau momentele hilare, pentru cele triste altadata.
Dimineata zilei de 6 decembrie. Toti cu un zambet tamp pe fata, si aici prin “toti” ma refer la cei de peste 18 ani, fericiti nu inteleg pentru ce? Doar Mosu` nu mai vine chiar asa pentru toti, norocul meu cu cei 2 nepoti, ce la 6 dimineata, imparteau dulciurile cu mine si ma tarau din pat, in sufragerie langa ghete, ca sa ne jucam cu papusi si soldatei fiorosi (apropo, e chair asa groaznica mancarea in armata, pentru ca majoritatea soldateilor sunt versi si pe fata, nu numai pe haine, si ma gandeam ca..).
Revin la tramvai. Drum lejer, spanzurat de umbrela, umbrela spanzurata de bara. Era un fel de “Tramvaiul spanzuratilor”, unde mai multi zambeau talamb, si chair fioros. Si mergem, si mergem, tagdam-tagdam.
Mai era o statie, parea ca azi nu voi avea parte de nimic interesant in drum spre liceu. Dar speranta moare ultima (asta daca nu moare de la miros).
Se urca un tanar cetatean al patriei, imbracat decent, posibil muncitor dupa caracterizarea facuta de lumea din jur. Si incepe “Azi e ziua mea! Azi e ziua mea! Azi, nu maine, e ziua mea!”, si tot asa pana la infinit. Clar cersea. Si ajunge in capatul la drisca electrica, si o babuta ii spune “Daca e ziua ta nu dai ceva de baut, de mancat?! Pai ce inseamna asta!”, si ii intinde ghidusa o bancnota de 1 leu. Acesta rusinat, pune capul in pamant si coboara grabit. Ma intreb daca a plecat dupa mancare si bautura.
Morala? Vreau si eu aceasta abilitate de a enerva omul pana la punctul de maxim stres=placere. Daca aveti parinti, care de ziua voastra se fac ca ploua, uitati reteta: 2 cepe pentru lacrimi, o pereche bocanci grei pentru mers apasat si repetati mergand in jurul mesei cand mananca, “Azi e ziua mea! Azi e ziua mea!”. Rezultat garantat.

Popularity: 1%

Vioara care nu face cat o manea.

October 14, 2007   Horhe   No comments

Acelasi drum. Acelasi tramvai. Duminica, racoare si imbracaminte eleganta. Plecasem de acasa cu scopul sa fac o impresie buna oriunde ma duceam.
Drumul anevoios, printre barfe, manele date peste nivelul admis de orice calator si in special de mine (s-au inventat castile) si hodorogitul tramvaiului.
Aproape de capat, exact la usa din mijloc, un Domn, (cu D mare), de etnie rroma, curat imbracat, cu parul frumos aranjat pe spate, scoate dintr-o traista o vioara ponosita si un arcus galben pe care probabil sa imprimat patina timpului, si incepe… Nu il slujea pe Dumnezeu, nu ne vorbea de mama lui bolnava si nici de cei 7 frati si nici nu fredona o alta manea decat cea de pe telefoanele mobile. Canta ceva unic pentru acel moment, acel drum si chiar si pentru acele urechi. Recunosc ca nici urechea mea nu a mai ascultat o melodie asa melancolica, asa de potrivita pentru o astfel de vreme si un asemenea peisaj.
In comparatie cu alti cersetori care isi fac numarul timp de 1-2 statii, Domnul cu vioara a tinut acest “concert” timp de 4 statii. A cantat fara oprire. Doar pauze mici in care isi mai sufla nasul, parca in semn de tristete si nepasare. Lumea il radea si ii “comandau” ironic melodii din repertoriul lor “stricat”. Dar acesta statea impasibil si se uita pe geamul murdar in timp ce canta. Apoi a facut cateva miscari lente spre stanga si dreapta daca se indura cineva sa ii ofere un banut. Spre rusinea mea, m-am complacut in prostul gust al publicului si am ales sa tin mana strans pe bancnota din buzunar.
Cand am coborat l-am privit cu regret si am promis ca data viitoare (pentru a va mai canta) ii voi platii si datoria. Si asa voi da o palma peste obrazul prostiei. Oare va intoarce obrazul sau se va invata minte?

Popularity: 1%

Newer posts »

  • Horhe e de bine și aici:

  • Reclame de bine:

    SEO Sibiu,promovare servicii online, evenimente, stiri, media