Tag Archives: tren personal

Horoscopul din spatele succesului!

Cine mă cunoaşte ştie că nu îmi permit zilnic trei ziare de mare anvergură (Flick, Câncân şi Liberţâţea) şi ţin de mărunt până îmi cumpăr Kamikaze şi Academia Caţavencu. Ce să-i faci? Sunt sărac lipit duhului şi dacă vreau sâni pot să caut pe google.

Până acum am crezut că este doar o coincidenţă că nu văd navetişti cititori de A.C., ori Kmkz, dar cu ajutorul mai multor cititori de tabloide am aflat care este insuccesul din paginile celor două publicaţii: lipsa horoscopului!

Primul caz, în care un cititor versat de Liberţâţea mi-a atras atenţia că ziarul meu nu are horoscop, a avut loc în Personalul Ploieşti Sud – Bucureşti Basarab. Tricoul mulat pe burtă cu “Puţa Madre”… era “puta”, dar îi căzuse maioneză de la şaormă sub “T”, şi telefonul plin de muzică de petrecere la cort, pus pe boxă, mi-a dat de gândit că stau lângă un vechi cititor de Dilema Veche. După 10 minute de buriceală (dans pe manele) forţată am adormit cu ochii în lacrimi. Nu de durere auditivă, ci de tristeţe la versurile lui Salam: “cui mă laşi tu sufleţel, oooooouăăăăă uăăăă ăăăăă, prinţesa lui viaţa mea, ouăăăăă uăăăăă ăăăăă…”. Mi-am băgat timpanele adânc în creier, pentru că am această super-putere, şi am început să cânt cu creiereul. Nu prea acopeream manelele, dar ce pretenţii aveţi de la un creier 2.1? După cinci minute de şedere în Nirvana, colegul meloman de compartiment mă bate pe umăr şi mă întreabă: “băiatu`? Ziarul ăsta are horoscop?”. Îi spun că nu, şi se uită mirat la mine. Crede că îl mint şi îşi iese din pepenii zodiacali. “Ce căcat de ziar e ăsta fără horoscop?!”. Îi explic “ce căcat de ziar e” şi ne liniştim. Devenim prieteni şi până la Bucureşti îmi spune despre el şi cum se duce să se vadă cu o tipă la o întâlnire. Trebuia să îmi dau seama că merge la agăţat, doar şi-a pus mănuşile de sală de forţă… prostul de mine.

Al doilea, şi cel mai grăitor caz de “are horoscop?” a avut loc în facultate. Da, am şi colegi care vin la cursuri în funcţie de ce spune Neti Sandu. O colegă a văzut că citesc ceea ce părea o foaie de hârtie ieşită pe uşa Tipografiei şi a dedus că are horoscop. A venit timidă spre mine şi mi-a cerut ziarul “să îl răsfoiască”. L-am pasat, ca un bun samaritean ce sunt, şi l-am primit înapoi după un minut. Asta da citit rapid! Oare ştie tehnica cititului printre rândurile paginii? “Ai şi terminat?”. “Nu, dar nu are horoscop”.

Un ultim exemplu de lipsă totală de loialitate pentru cititori din partea A.C. şi Kmkz a avut loc zilele trecute la locul de muncă. Mi-am lăsat ziarele pe masa din bucătărie şi o colegă a început să le răsfoiască. Căuta ea ceva şi nu era vorba nici de editoariale şi nici de cronica de teatru. “Nu are horoscop…”. “Aaa… ok”. Şi gata lectura!

Aşa că adresez o scrisoare deschisă celor două ziare: băi băieţi şi fete, am înţeles că nu plătiţi întreţinerea ca ziarul CanCan, că nu faceţi plinul la maşină CA CAnCan-ul, că nema silicon şi naturel ca-n Liberţâţea, da las-o Big Bang iartă-mă de treabă, nici măcar o vorbă astrale pentru zilele ce vin? Ce speranţe să mai avem?

Râdem, glumim, horoscop, plătim.

Popularity: 6%

Ş-am venit din Spania.

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Poezie de pe uşa unui WC de ţară.

În trenul Personal, din gară

Sta un mascul, feroce, dur.

Cu patru “trelinguri” pe el,

Şi pantalonii rupţi în tur.

***

Se pregătea să plece, aşa

La mândra lui, la Ciorogârla,

Dar ea nici nu-şi imagina

Că Hercule vine spre ea.

***

Apollo simţea de mult, ceva

Un sentiment de disperare, frica!

Şi se ruga la dumniezo

Ca Miţa să nu-l înşele c-un Romeo.

***

Ajuns la ea, o aşteptă

În frig, pe linia a IV-a,

Şi când văzu că nu mai vine,

Trecu la fapte, acţiune!

***

În faţa casei părinteşti

Miţa avea un BMW mare

Tunat, cu spoilere şi roţi

Şi cruciuliţe colorate.

***

În casă, lângă soba caldă

Se încălzea Miţa şi El.

Nervos, Ulise ţipă către ea:

“Fumea mea, eşti proastă?!”

***

“Da tu ce vrei aici? ţărane!

Fără maşină şi bănet.

Eu m-am emancipat băi sclav!

Mă upgradaşi, de la căruţă la Q8!”

Popularity: 1%

CFR se duce de râcă

Închid ochii şi adorm, aşa cum fac în fiecare tren Personal, pe ruta Ploieşti – Bucureşti. Deja m-am obişnuit cu “nesimţirea” controlorului care mă atinge tandru pe umăr (de ce nu sunt mai multe controloare?) şi îmi cere biletul. Enervantă procedura. Deja am mers aşa de mult cu trenul pe ruta asta că sincer aş învăţa măcar căciula pe care o port. Nu-i nimic. Mă trezesc, mă dezmeticesc, îmi scot căştile din urechi, mă pipăi în căutarea biletului şi… voila-la-la-laaa. Îmi pune un X pe bilet (ce rudimentar) şi pleacă mai departe.

Acum sunt treaz, hai să mai cuget puţin cu ochii deschişi.

Trei rânduri mai în faţă un cocozaur se înscrie la un dialog, abordat de controlor:

- Beletul vă rog.

- Nu am… nu am bani, şi scoate 2-3 lei din buzunar pe care îi întinde controlorului râzând.

Controlorul calculează suma cu privirea, pune mâna pe bani, se întoarce cu spatele, îi bagă în buzunar şi spune:

- Băi nene, cumpără bilet măi… că nu e frumos. Of, n-am văzut aşa ceva…

Vizibil impresionat de drama controlorului, forţat să primească şpagă, am adormit. CFR, o instituţie cu oameni de valoare, care fac, uneori, greve pentru salarii mari, ei fiind primii care nu îşi respectă meseria.

Îmi pare rău că nu salivez în somn. Aş fi salivat 5 minute în tren, pe scaun, drept omagiu pentru acel controlor. Icsulescu.

cfr

Popularity: 2%