Popularity: 4%
Sondaj de bine:
Loading ...
Horhe e de bine și aici:
Reclame de bine:
Tag Archives: universitate
Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”
550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.
Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:
Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.
Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.
Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.
Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.
Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?
Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.
Popularity: 11%
Prostilismul populismul
Ştie toată lumea că vin alegerile. Şi dacă nu vin azi, mâine, întotdeauna sunt nişte alegeri “pe vine”. Şi campania de acum nu e mai murdară/mârşavă/nesimţită/etc, ci e la fel ca întotdeauna, doar că se joacă alte cărţi pe masă. Şi de data asta chiar nu ştiu care e răul cel mai mic.
Nu am să vorbesc despre partidele mici, care nu vor face nici 10%, precum PRM, UDMR, (Big Bang ajută!) PP-DD, Partidul Verde, etc. Nu am să vorbesc acum nici de PDL, pentru asta fiind disponibili cei de la Intact 24/7. Da, ştiu, PDL naşpa, dar cine mai are nevoie de motive pentru ei?
Vorbim de USL (PNL+PSD), care dă dovadă de o disperare soră cu moartea, doar de dragul ciolanului. Sincer, nu te pune pe gânduri faptul că nişte oameni sunt dispuşi să facă atâtea rahaturi doar ca să câştige? Alungarea PC-ului din alianţă? Măsurile populiste? Dar pentru şutul dat PC-ului mă bucur, chiar dacă am auzit că, supărat, Voiculescu vrea să instaureze monarhia. Ha-ha-hamburger!
Cât despre măsurile populiste, hai să aprofundăm doar două, doar aşa de dragul dialogului politic:
1. Fără Bac la facultate
Mie Androneasca nu mi-a plăcut niciodată. Şi îi spun “Androneasca” pentru că aduce ca aspect şi mentalitate cu o doamnă în vârstă, educată până la refuzul nebuniei şi pitită seara în dormitor, ca să nu vadă lumea că se uită la telenovele. Cât a fost ministresă era mai preocupată ca generaţia mea să fie îndobitocită cu religie decât să… orice. Acum are aceleaşi idei de domnişoară la 50 de ani, doar că nu e proastă (deh!) şi ştie că după 18 ani, adică după ce dai Bac-ul, poţi să votezi. Aşa că ce a gândit domnişoara? Să intre la facultate toţi care au picat Bac-ul, dar au peste 7 media în liceu. Şi cum în liceu peste 7 au muuuuuuuuulţi, şi multe gloabe, e clară treaba. Sistemul de valori este 0!
Adică tu, dacă ai trecut examenul de Bac, chinuit, învăţat, o să ajungi egalul unuia care “poate trece la anul”. De ce toate astea? Pentru că facultăţile suferă, mai ales cele particulare, şi Androneasca are câteva poliţe de plătit după ce a făcut pe supărata că Spiru Haret produce studenţi pe bandă. Poftim, Androneasca este noua Spirulină Haret. Şi ştim ce e spirulina: o plantă minune. Eşti o plantă Androneasco!
2. Pleacă Nokia
Nu dau vina pe USL că vrea să înduioşeze oamenii şi să îi prostească pentru că ăsta e rolul fiecărui partid politic. Se hrăneşte cu prostia şi ignoranţa alegătorilor. Dar şi oamenii sunt responsabili, cei care pot, să mai pună “mâna dreacu pe un almanah ceva!”. Nu?
A plecat Nokia, şi da, este o dramă pentru cei care au lucrat acolo şi au rămas fără locuri de muncă. Dar nu poţi da, neapărat, vina pe guvern pentru asta. Poţi să dai vina pe capitalism, pe faptul că unele ţări sunt mai ieftine prin definiţie, dar cred că nici dacă aveam 12312 de km de autostrăzi nu stăteau cei de la Nokia prea mult pe aici. Pentru că au scăzut vânzările Nokia în Europa şi muncitorul român e mult mai pretenţios ca cel asiatic.
Dacă era aşa bine în România/Europa, marile branduri de haine produceau p-aici, nu în Taiwan, Vietnam şi alte ţări sărace. Şi acum o scurtă comparaţie, ca să explicăm de ce unii români apelează la angajaţi asiatici:
- românul cam bea. Şi vrea pauză de masă. Şi salariu mare. Şi mai vrea o pauză. Şi concedii lungi şi dese. Şi cred că mai cere câte ceva, dar nu primeşte;
- asiaticul vrea să muncească, tace dacă îl exploatezi şi protestează doar când i se termină şi ultima gaură la curea;
Aşa că dacă te duce capul, şi nu trăieşti în epoca mercantilismului USL-ist, o să te întrebi la fel ca mine:
Care e răul cel mai mic?
Popularity: 8%
Salahorii pasiunii!
Ştie cineva cine e Natalia Mateuţ? Vreunul dintre voi a fost coleg cu ea la facultate? Aţi avut onoarea să lucraţi cu ea? Dacă la toate aceste întrebări răspunsul este “nu” înseamnă că suntem de aceeaşi parte a baricadei.
Natalia Mateuţ, pentru cine nu ştie, este o “nimeni” a industriei româneşti. Esti visul oricărei persoane lipsită de simţul realităţii şi, de asemenea, Natalia Mateuţ este dorinţa angajatorului din România. La umbra unei imagini făcute în puşcării şi paturi, Natalia Mateuţ aduce oricărei spelunci de televiziuni un capital de imagine. Natalia Mateuţ nu cere (încă) să fie Mihaela Rădulescu/Andreea Marin/Teo Trandafir, dar ea vrea să fie pe sticlă. Şi este. Pentru că Natalia Mateuţ nu cere bani, ea cere să fie.
În ultimele zile un scandal a adus-o în atenţia publicului larg pe jurnalista de canal D. A mers într-un restaurant după Andreea Marin şi a vrut să îi arate cum se face “reporterie”, aşa la buza farfuriei. De acolo toată lumea ştie cursul poveştii.
Nu m-am apucat de acest text ca să vorbesc despre un ALT eşec al “şcolii de media” româneşti. E clar, sper pentru toată lumea, ăia bunii se apucă de altceva, ori lucrează mult în umbra Mateuţilor. Toate emisiunile astea “de succes” de la TV, prezentate de rateuri sociale, credeţi că sunt roduri ale minţilor prezentatorilor? E în stare Adelina Vârciu, Oana Zăvoranu, Giulia, etc., să gândească un format de succes? Sunt sigur că dacă emisiunea este un eşec e 100% rodul moderatorului. Dar când emisiunea are şi succes, e clar că în spate sunt 2-3-100 de rupţi în coate care nu dorm de dragul emisiunii unui jurnalist abjectiv.
În ultimul timp nu am mai fost pe la interviuri, complăcut în contextul economic şi social. “Se angajează pe bani puţini, şi e şi bătaie pe locuri”. Dar din când în când mai încerc marea cu sarea în domeniul mult iubit. Şi din proprie experienţă am (mai) descoperit un lucru trist ce îţi poate distruge pasiunea pentru jurnalism: angajatorul să îţi exploateze pasiunea. Să te transforme în Salahorul propriei iubiri.
Am trecut prin asta. Am muncit zile şi nopţi pentru bani puţini, pentru salariu primit în rate (ori deloc), pentru laude mincinoase. Toate astea pentru că îmi plăcea ce făceam. Grasu’ (nu îi pot spune numele pentru că este secretos), maturizat şi trecut de vârsta de 21 de ani (la care munceam pe gratis cu contract de muncă), îmi spunea anul trecut: “nu te mai spetii pentru nimic. Caută altceva. Trebuie să existe ceva, să îţi placă, şi să nu te rupă în stomac ca acum”. Atunci nu înţelegeam. Eu vroiam să fac X lucru. Era visul meu. În timp îţi dai seama că dacă nu te caci tu pe visele tale, o fac sigur alţii.
Tinerii de azi, cu vise ca ale mele, vor să lucreze la ziare, radiouri şi televiziuni. Dar nu prea se poate. Eu nu cred (nu vreau să cred) în varianta pile. Nici dacă există nu mă interesează. Eu ştiu că poţi să ajungi să lucrezi bine în domeniul ăsta prin următoarele:
- noroc/şansă;
- calităţi evidente;
- dispus să salahoreşti;
Din păcate, cei mai mulţi ne încadrăm la ultima categorie. Categorie în care tu, salahorul, cu evidente calităţi, eşti pus să lucrezi în umbra unei vedete. Şi chiar dacă nu faci munca pentru o vedetă, ţi se pare normal să fi un “amărât” de redactor pe 800 de lei? 8 ore de muncă pe zi, probabil prelungite, cu stresul unui redactor-şef zelos? E normal să ţi se ceară performanţă, calitate şi să o livrezi pe 800 de lei? E JUST să primească Natalia Mateuţ un salariu de 1.500 de lei pentru o mizerie amestecată cu microfonul? Bine, e televiziune, salarii mai mari, dar e normal ca un reporter amărât, ţinut în ploaie şi inundaţii să primească 1.300 de lei?
Eu m-am hotărât. La următorul interviu la care mă duc am să fiu foooarte natural. Renunţ la cămaşa alba, sacou şi pantofi. Nu mai îmi scot nici cercelul din ureche. Şi nici nu mă bărbieresc. Mă voi prezenta natural, în ţinuta de zi cu zi, aia în care fac transmisiuni/redactez/moderez. Voi fi natural până la a-i spune angajatorului: “vrei să fac toate astea pentru 800 de lei? Pe banii ăştia să o pui pe Natalia Mateuţ să îţi facă muncă de calitate! Eu am făcut o facultate ca să îţi baţi tu joc? Vrei să te bat cu lucrarea/diploma de licenţă/master/doctorat?“.
În ciuda faptului că sunt tânăr, şi aş putea să mai înghit mulţi ani căcaturi pentru a prinde un post bun la un ziar/radio/tv m-am hotărât că nu merită. E un domeniu pentru care munceşti prea mult ca să stai toată viaţa în umbra unor pseudo. Să le scriu eu materiale? Să le compun eu idei? Să le dau mură în gură? Să bucur un patron de media cu specializare… speologie (ca un exemplu)? Nu merită. E la fel de frustrant ca atunci când faci toată viaţa ceva ce nu ţi-ai dorit. Doar că de data asta e un strat subţire de miere pe căcat.
Aşa că doamnelor şi domnilor, stimaţi jurnalişti cu stimă şi încredere personală, la următorul interviu să vă evaluaţi bine competenţele, şi în faţa unui angajator milos să nu aveţi milă. Pentru un salariu mizerabil puteţi întotdeauna să recomandaţi un jurnalism mizerabil. Natalia Mateuţ.
Popularity: 10%
5 + 10 = 15 / 2 = ?
Eram aseară la muncă şi când deschid Dilema Veche… bine, Libertatea, ce să văd?! Sâni, dar acum vorbesc despre altceva. O văd pe Roxana Nemeş, a mea cole de facultate. Fericită că a terminat cu facultatea şi se vedea pe faţa ei că se bucură de rezultatele celor trei ani de studiu la foc intens.
Acum eu nu o să îi comentez nici talentul de cântăreaţă, chiar dacă îi ascult piesele non-stop, nici aspectul de fată mare şi nici cum cred eu că plăteşte să apară peste tot (chiar şi la TVR, trăiască dinozaurii deontologi şi corecţi). Eu vreau doar să punctez un lucru minunat: 5 + 10 = 15 / 2 = … Nu ştie nimeni? Dau o fotografie indecentă cu Roxana Nemeş (de parcă nu a văzut-o toată ţara în toată splendoarea) celui care îmi rezolvă ecuaţia asta cu silicon necunoscut.
Ziarul Liberţîţea titrează că Roxana Nemeş a luat 8,33 la licenţă. În mod normal mă durea în studiul de caz de licenţa ei, dacă era la Spiru sau Stat, dar făcând aceeaşi facultate cu mine, mă simt ruşinat şi vreau să clarific puţin situaţia pentru colegi, cei ce judecă particularele şi pentru Liberţâţea.
Roxănica-Sân-Versat a luat 5 la scris. Asta e, ca să pozezi goală nici măcar nu trebuie să ai talent la semnătură, dar nota asta o poate afla tot poporul chinez. E pe site-ul facultăţii, e la avizier şi e prin tabloide. La oral, acolo-i baza, când a ieşit de la probă a zis în gura mare “am luat 10″. O credem pe cuvând că ea nu e “dintr-ălea“. Aşa că mai întreb odată:
5 + 10 = 15 / 2 = ?
Tot nu vă dă 8,33? Ceva nu e bine. Am impresia că redactorii Liberţâţea au învăţat matematică după caietele mele din liceu. Altfel nu înţeleg. Oricum, aşa cum spune Dana Grecu, “egzistă două teorii”:
- 1. Roxana Nemeş plăteşte profesorii de tabloid să îi modifice notele;
- 2. De fapt a luat 8,33 şi Hyperion merită un viitor scandal precum la Spiru;
Repet, cât face 5 + 10 = 15 / 2 = ?
Şi acum premiul vostru:
Popularity: 34%
Bilanţ de facultate. Ep. 1
Astăzi, în primul episod al bilanţului o să vă împărtăşesc secretul licenţei de nota 9:
În următoarele episoade o să discutăm despre:
- de ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism;
- de ce grupul de pe Yahoo al promoţiei 2008-2011 e bun să te ştergi la fundul clasei;
- viaţa după licenţă?;
- de ce nu meritam 10;
Acum, să ne bucurăm toţi de binele meu.
Popularity: 9%
De luni… de luni… şi gata licenţa!
Oameni buni, cu sufletul bun, şi chef de licenţă cum am avut eu: AM TERMINAT! Acum 30 de minute, licenţa a fost mătrăşită. Îmi cer scuze pentru limbajul colorat şi complet neadecvat pentru un student, dar vă imaginaţi ce satisfacţie de luptător de gherilă am, acum la final de dezmăţ educaţional.
Am tras din greu. Şi din luni în luni. Totul a început într-o luni din decembrie 2010. În ziulica aia am scris cam 14 pagini. Un avânt eroic de care se menţionează şi astăzi în cartea de istorie a facultăţii. Apoi, din decembrie 2010 până în aprilie 2011 nu a mai fost nici o zi de luni. Calendarul meu începea marţi şi se termina duminică. O dubioşenie. Nu m-am obosit să aflu răspunsul la această întrebare pentru că Dumnezeul Studentului spune: “Vere, crede-n bere şi nu cerceta!”. Aşa că am lăsat totul să curgă de la sine.
Până la urmă, profesoara coordonatoare a făcut lumină şi a spus “de săptămâna viitoare e luni!”. Şi din aprilie o ţin numai din luni în luni.
Într-un final, am dat din coate, am avansat, am scris (şi nu prea copiat) ca să ajung la un rezultat notabil. O licenţă de nota 10. Da, da, licenţa mea este atât de bună încât probabil va revoluţiona şi sistemul de notare din România, profesorii fiind nevoiţi să o puncteze cu 11,50.
Aşa că ne vedem la examenul scris. Examen pentru care voi învăţa… de luni…
Popularity: 8%
Am primit răspunsul
La întrebarea “cine scrie la revista Star cu iniţialele K.K.?” am primit răspunsul chiar de la Redacţia revistei Star. Uite că există. Bine că nu am făcut concurs că premiam o redacţie întreagă.
Ca o completare, nu am fost nici maliţios, şi nici subiectiv când am făcut precizarea că sunt redacţii unde scriu patru oameni şi se semnează 100. Am fost la o serie de interviuri pentru publicaţii mondene şi inclusiv şoferul scria articole (bine, titluri mari, cu font 20 şi trei rânduri de text). Plus că la una dintre publicaţii am dat peste un redactor-şef care după aspect şi atitudine ziceai că a terminat Universitatea Rahova, Jurnalism şi Jur-că-n-am-zis.
Popularity: 7%
“Lenin! Lasă CS şi treci la teme!”
Mi-am călcat pe somn şi lene şi am decis să investesc timp în mersul la bibliotecă. Nu de alta, dar replica “se face Lucrarea de Licenţă singură că nu e proastă” nu funcţionează. Mi-am pus hainele de tocilar: breteluţe, cămaşă cu buline, ochelarii de chior şi cărare pe mijloc, pentru o cât mai bună impresie de intelectual. Am ieşit cu dreptul din casă şi am pornit în minunata expediţie culturală.
Am intrat în bibliotecă, m-am aşezat la un calculator, am deschis messenger-ul, facebook-ul şi apoi cărţile. Am început să citesc, să citesc, să citesc. Mă simţeam mai intelectual pe minut ce trecea. Eram mai plin de informaţie, mai stăpân pe licenţa care are să vină. Simţeam că lumea intelectuală îmi stă la picioare. Dar totul s-a năruit cât ai spune “headshot!”.
În faţa mea se întâmplau următoarele, spre amuzamentul meu:
Fascinat de această nouă metodă de studiu am decis să stau în contemplare. Am contemplat zeci de minute pe miniclip.com, solitaire şi alte jocuri de societate. “Dar până când?!” ar spune cei jigniţi de lipsa mea de decenţă la bibliotecă. Până mi se face foame. Aşa că am plecat acasă cu maţele cerşind, două highscor-uri la Solitaire şi patru pagini de licenţă. Mult? Puţin? Ce mai contează atunci când îţi place să înveţi?
Popularity: 4%
Mândru` coleg cu dive.
Râde lumea, individioasă, că sunt coleg de facultate cu multe celebrităţi. De exemplu, noua divă a României, Roxana Nemeş, îmi este colegă. Da, viitoarea Mihaela Rădulescu (că ea mai e divă) îmi este colegă la Universitatea Hyperion-Jurnalism. Şi mă laud cu asta pentru că ridică ştafeta numărului de apariţii pe “cap de facultate” în tabloide. Nu că-i mijto?!
Nu ştiu cum a ajuns Roxana aşa de vedetă dar o felicit. A venit de departe ca să găsească dragostea adevărată în impresarul acela gras… ăăă, gras de bunăvoinţă şi iubire. Eu nu sunt precum colegul meu Robert care intrat în lift cu ea a spus “frate, pe piciorul ei scrie bostănărie” (aluzie că are picioarele groase… ruşine colegu`, ruşine!). Eu mă bucur pentru Roxana şi când apare în tabloide, deoarece nu ratează ocazia să spună ceva de noi, colegii ei: “Eu îl iubesc pe X cu adevărat, pentru că aşa cum am învăţat la Universitatea Hyperion-Jurnalism, anul II, colegă cu George, Cristina, Robert, Adi, ….”. Aşa e. Şi în viitorul apropiat, când o să ajungă pe scenă cu Inna, Lady Gaga şi Sofia Vicoveanca sunt sigur că o să spună: “Mulţumesc părinţilor pentru încurajare. De asemenea casei de discuri, fanilor, colegilor de la X-Studio, adică Iubi într-un cuvânt. Şi nu în ultimul rând, le mulţumesc delor de la Universitatea Hyperion, colţ cu cafeneaua X, şi colegilor George, Adi, Andreea, Catalina, Clara, …”. Bag mâna-n silicon că o să zică aşa.
O altă divă din facultate, persoană de care mă leagă un trecut tumultuos, este o Blondă (nu îi cunosc numele), dansatoare în cluburi şi videoclipuri de manele. Blonda a fost şi colega mea de liceu, amândoi fiind mândria “Grupului Şcolar “Nichita Stănescu”, acum Liceu scris cu litere mari. Pentru mulţi tot un Palat al Curbelor. De, poreclele nu mor niciodată. Cu Blonda nu am avut tangenţe nici în liceu, nici acum, dar am zărit-o de 2-3 ori la fumat în curtea liceului, şi paranormal, la fumat în facultate. Precizez că eu nu fumez şi nu am fumat. Socializez.
Imensă a fost mândria mea când colegul Adi mi-a arătat pe youtube un videoclip de manelist cu Blonda în rol de dansatoare. M-am lăudat la părinţi şi m-am rugat la Providenţă ca într-o viaţă anterioară să ajung ca ea. Apropo, dacă găseşte cineva clipul, îl rog să pună link la comentarii. Ca să vadă tot poporul.
Acestea fiind zise, îi încurarej pe toţi colegii mei, şi nu numai, să se laude cu vedetele facultăţilor în care prestează. Apoi să ne batem în apariţii TV şi mondene. Facultatea câştigătoare are diplomele acreditate timp de 5 ani.
La lupte divii şi divele mele!
Popularity: 22%