Tag Archives: vai de voi

Fripturiştii au cuvântul

Şi azi e Ziua Naţională. Pentru mulţi o zi ca oricare alta, pentru câţiva o zi sfântă şi pentru unii o dată pe care nu se lucrează pentru că acum “n-şpe ani cineva a unit Ţara Românească cu Valahia, Transilvania, Moldova, Constanţa şi Carpaţii”. Aşa e nu? Nici nu vreau să mai văd reportaje penibile pe stradă cu tineri care nu ştiu cine a fost Cuza sau Carol (nu au jucat nici la Steaua, nici la Sportul) şi nici babe senile care să plângă în timp ce descriu venirea lui Iisus şi unirea poporului.

De asemenea, nu vreau să primesc mesaje pe messenger/ telefon cu “La Mulţi Ani românilor!”, mai ales de la persoane care până ieri la ora 23:59 visau să plece peste hotare. Patriotism de fripturişti. Nu vreau să fiu salutat nici de naţionalişti, care urlă în gura mare “Basarabia pământ românesc”, sau “moarte ungurilor”. Cursul istoriei te învaţă că mai şi pierzi, şi hai să fim serioşi, vi se par vouă moldovenii (din republică) aşa înnebuniţi de România? Eu nu prea îi văd aşa exaltaţi decât după facultăţi şi joburi. Pe unii.

La televizor sunt politicieni. Ascultă imnul României la fiecare flatulaţie, poate poate văd românii ce mult iubesc ei patria. De exemplu chiar acum vorbeşte la TV Crin Antonescu. Ne spune ce frumos şi vertical e el ca liberal. Păi tu ai bun simţ, de aceea te-ai aliat cu “neomul” pe care îl criticai în campanie.

Preoţii sfinţesc şi se aolesc de pensii şi biserici distruse. Profesorii nu se mai plâng. Sunt resemnaţi că au salarii mici şi şcoli din chirpici (are şi rimă).

A mai făcut România un an. Să mâncăm fasole cu ciolan, să bem până cădem sub masă (exact ca de Paşti) şi să urlăm din toţi bojocii “Te Iubesc România… dar mâine plec în SUA!”.

Şi dacă sunteţi de părere că am devenit prea sarcastic şi răutăcios, vă reamintesc faptul că Ziua Naţională e pentru Patrioţi, cei care îşi iubesc ţara în intimitate, în fiecare zi.

Audiţie plăcută:

Popularity: 2%

Îmi E mmylă de ea!

emmy

Peisajul autohton produce 3 trupe pe minut, 2 cântăreţe afone pe oră şi un nuntaş la 2 ore şi jumătate. Şi nu e niciodată destul. E loc pentru toată lumea, chiar dacă unii nu rup gura youtube-ului, iar alţii vin tocmai de la Caransebeş ca să rupă ratingul la Bucureşti.

Citeşte tot pe NEBUNII DE LA RADIO!

Popularity: 2%

Aventurile boului de cafea!

A apărut recent o reclamă la cafeaua Tch*bo în care un bob de cafea povesteşte, în seriale, prin ce trece ca să ajungă în cana ta de cafea din România. Am ratat primul episod, dar o să continui în stilul caracteristic episodul cu numărul II.

Începem cu povestioara originală:
“Şi uite aşa nici nu  m-am dezmeticit bine că m-am trezit la Tch*bo în Europa (…). La fiecare pas eram selectat, măsurat, cântărit, mirosit, gustat, încercat, totul de 8 ori pe zi (…) După prăjire, urma să ne întâlnim cu boabele de pe alte continente (…)”.

De aici nu ştiu dacă bobul nostru a făcut gangbang cu alte boabe în punga ta de cafea, oricum am aflat destul. Ştim că înainte să îţi bei tu cafeaua o mai beau alte persoane de 100 de ori şi ling cu sport fiecare bob.

Ce se întâmplă cu Bobul Bob?!

Acesta ajunge într-un final în punga de cafea, împreună cu nişte boabe dubioase din Maroc care vroiau să ajungă ilegal în Italia. Ţeapă! Punga era destinată României. După ce a fost controlată la sânge de vameşi, cine ştie, poate o pot păstra ei, şi-a continuat drumul până într-un hypermarket unde a fost plasată la ofertă: “Cumpără! Ofertă! 10 LEI! 8 LEI!”. Toate acestea după ce săptămâna trecută cafeaua se vindea cu 7 lei pachetul.

După ce este cumpărată de o doamnă, punga cu Bobul Bob ajunge pe biroul unei asistente dintr-un spital, în semn de recunoştinţă pentru serviciile ieftine. Într-un final, Bobul Bob ajunge în ceaşca de cafea – care nu este de porţelan – şi este băută într-un stil complet neelevat de către un domn burtos, soţul doamnei.

Povestea iniţială cu fericitul Bob Bob ar fi normal să se oprească aici, dar continuăm pentru că Bobul Bob se mai întâlneşte cu o gastrită, Bifidus Esensis şi direct cu toaleta ecologică de mii de euro a lui Oprescu.

Di end!

Popularity: -0%