Tag Archives: viol

Ultimul text pe Numa`de bine.eu!

Doamnelor și domnilor, stimați cititori și prieteni.

Cu durere în sufleu vă anunț că acesta este ultimul text pe blog. Da, a sosit Ziua Judecății și așa cum am fost îndemnat de toți pereții din București (Iisus vine! Porcăiți-vă!) am să mă opresc în penitență și iertare.

Vă invit pe toți să ne unim mâinile în așteptarea iertării și mânuirii… ăăă, mântuirii. Să ne iertăm apropiații, să trecem cu vederea peste crimele tuturor, violuri, pedofilii și alte ocări. Să ne unim ca frați. Să citim o ultimă știre din tabloid, să ne bucurăm ochiul cu o fată de la pagina 5 și să bem o bere bună.

Români, frați, prieteni. Mâine (11.11.2011), la ora 11:11, e posibil să dorm fiind obosit de la muncă. Vă rog să filmați Apocalipsa ca să văd și eu înregistrarea în timp ce aștept să intru la Judecarea de Apoi. Nu am pretenții să fie HD, dar să dați și voi un zoom pe fețele celor patru cavaleri.

În încheiere, un creștinesc „să mă ierte `mniezo”. Apropo, Vlad, îți dau datoria aia pe partea cealaltă. Cristi să aduci și tu laptopul să jucăm ceva. Adi, să îmi iau bicicleta? Ade, nu uita să îmi aduci și mie tricoul cu Ramones. E preferatul meu.

V-am pupat, numa` de bine!

Popularity: 4%

Un profesor din Bucureşti a fost violat de o elevă!

Doamnelor şi domnilor! Curtremurător! Îmi era atât de lene să mă filmez citind acest text, aşa că vă rog să vă imaginaţi că sunt un reporter speriat de lume, şi rârâit, de la Realitatea TV. Dar nu asta este senzaţional!

Incredibil! Un profesor din Bucureşti a fost violat de una din elevele lui, în timpul unei excursii la Predeal. Din spusele martorilor, aceştia au plecat într-o zi de joi spre Predeal cu trenul Personal 5375, Gara de Nord, plecarea fiind stabilită la ora 09:55. Trenul a avut o întârziere de aproximativ 10 minute, dar anchetatorii nu cred că asta va afecta cursul anchetei.

În timpul zilei de vineri, elevii, printre care şi profesorul violat, au vizitat Peleşul. Se pare că biletele la intrare s-au scumpit simţitor, lucru ce a dus la o oarecare nemulţumiri, unii dintre elevi preferând să bea în loc să vadă unde au pus capul cei din familia regală. Profesorul, fiind de sport, a considerat că fiecare e liberă să aleagă în viaţă ce carieră vrea.

Spre seară, victima a hotărât să se retragă în intimitatea camerei şi să îşi verifice contul de Facebook, ultima postare fiind: “Singurel în pat la Predeal. Îmi termin cioco-caldă şi mă bag la nani. Elevii sunt jos la party. Sunt cuminţi. Le-am cumpărat doar vodka ca să nu amestece băuturile. Somn uşor”.

La aceea oră, agresoarea Miruna, olimpica liceului la matematică şi câştigătoarea titlului de “Răţuşca cea urâtă” la concursul organizat de liceu, se matolea bine într-un colţ de sală de mese. Cumpărase de la un butic o sticlă de bere Robema şi o amestecase cu vodkă. În mintea ei virgină nutrea un singur sentiment: proful de sport.

Din imaginile captate pe camera de filmat situată pe holul cabanei se poate observa cum eleva urcă pe burtă scările şi se opreşte în faţa uşii profesorului. Bate la uşă, intră, şi iese 3 ore mai târziu. Din acel moment toată lumea a aflat de la televizor ce s-a întâmplat în aceea cameră în fatidica zi de cât era vineri seară.

Întrebat de poliţişi, profesorul de sport a putut să spună doar: “credeam că vrea să… despre Peleş… şi cumpăna într-un picior… dar… strap-on…şi-a pus… O, Doamne de ce eu?!”, moment în care a început să plângă în hohote pe unul dintre poliţişti.

Părinţii fetei sunt zdruncinaţi şi nu îşi revin nici măcar în direct la OTV: “credeam că o să fie cuminte, mai ales că e prima dată când o lăsăm afară din casă şi îi dăm jos şi lanţul de la picioare. Este greşeala noastră”.

Fata a fost arestată şi riscă până la 5 ani de puşcărie dacă se demonstrează că a abuzat de bunătatea profesorului.

Popularity: 9%

Toată lumea violează, toată lumea se distrează!

Povestea cu Pepe şi Oana nu se mai termină şi o ţine din viol în viol. Săptămâna trecută Pepe i-a violat corespondenţa Oanei. La secţia de poliţie, cu alaiul de jurnalişti după ea, Oana Zăvoranu a violat limba română şi logica exprimării. Moment în care Realitatea TV îmi viola răbdarea pentru că de aproape două luni devine o televiziune de tabloid şi vorbesc non-stop despre Pepe-Oana/Iri-Moni. Pariez că în acele momente Tudy se auto-viola.

Popularity: 9%

Meciul vieţii!

Doamnelor şi domnilor, am deosebita plăcere şi onoare să vă comentez în scris, şi în direct, cel mai palpitant meci de full-contract din istoria sportului. Încă de pe vremea când Burebista juca FIFA wireless (ezotericii ştiu despre ce vorbesc) nu a mai fost un asemenea meci. Fără să mai pierd timpul vă prezint sportivii:

În colţul din stânga, cântărind câteva zeci de manechine, în budigăi de casă şi cu burtă, îl avem pe Mike Tyson! În acest moment vestitul boxer se încălzeşte cu câteva curechi pe pâine.

În colţul din dreapta, având la activ două K.O. la categoria Ospătar-Barman, cu un cont în euro de peste 17 milioane datorie, şi chiloţi cu pluşap Adrian Mutu! Chiar dacă pare puţin în Nirvana, aflaţi că Adrian e pe legale de ceva timp încoace.

Se aude gongul şi cei doi se îndreaptă bărbăteşte spre centrul ringului. Adrian Mutu începe partida cu Laura Andreşan în timp ce Mike Tyson îi priveşte derutat. După 13 secunde Mutu termină pe primul loc şi se întoarce la meciul cu Mike. Adrian Mutu sare la gioalele lui Mike dar uită că americanul este specialist în gioale şi alte tehnici de duş-masculin. Meciul este încins şi se potriveşte la perfecţie cu citatul lui Socrate, dacă îmi permiteţi să citez, “Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu”. Cei doi se învârt unul în jurul celuilalt şi se eschivează până sună gongul.

Doamnelor şi domnilor, începe a II-a repriză, iar cei doi sportivi au ceva în plus. Mike Tyson are o nouă condamnare pentru viol, iar Adrian Mutu şi-a mai trecut în cont câteva actriţe de film artistic. Briliantul îl loveşte pe Michi cu tatuajele în faţă, dar americanul ripostează şi îl muşcă de chiloţi. Cei doi se îmbrăţişează şi se lovesc până le cad dinţii. Pe margine Consuelo plânge de zici că-i înşelată. Publicul este în extaz. Vă rog să îmi permiteţi să îl citez pe Immanuel Kant, care spunea despre evenimentele de o asemenea anvergură că “Imaturitatea este incapacitatea de a-ţi utiliza inteligenţa fără a fi ghidat de o altă inteligenţă”. Nu? Reporteriţele de la Realitatea leşină pe capete, Dana Grecu urlă spre ring “Băse e de vină!”, şi Dan Diaconescu e… Senzaţional! BONG! O nouă pauză.

Mutu trage cu poftă dintr-o ţigare cu legale şi pare că se disociază de lume, iar Mike se tocmeşte cu Adiţă pentru un fum. Cei doi se liniştesc în asemenea hal încât tot restul partidei valsează. Avea dreptate ilustrul Nicu Ghiară când a declarat că “Mutu este un Mike Tyson de România!”. Partida se termină la egalitate, Liniuţă – Liniuţă. În braţele lui Mutu se aruncă Adelina Pestriţu dornică de afirmare, iar pe Mike Tyson îl abordează câţiva doctori esteticieni.

Senzaţională partidă. Până data viitoare, numa` de bine!

Popularity: 8%

Dacă Măruţă nu mă vrea…

… măcar în ZeList să apar şi eu. Săptămâna asta sunt primul român gravid. Măruţă văd că nu vrea să mă cheme în Emo Hour, aşa că vă spun vouă cum am ajuns în această situaţie:

Am ajuns pe acest binemeritat loc după ce într-o seară de beţie am decis să fiu un “băiat rău şi nebunatic”. După ce am băut mai multe doape de bere, am plecat pe jos spre casă, îmbrăcat foarte provocator, cu tricou, chiloţi, pantaloni şi sandale cu ciorapi, toate în ordinea asta de jos în sus. Într-un gang luminos din Primăverii am fost “apostat” cu o barză de un grup de amazoane sclipicioase şi vulgare. După ce am fost iubit forţat în acel loc, şi am scăpat, 9 ore mai târziu am devenit gravid. Testul de sarcină a scris roz pe alb: “Ejti nebun!?”.

Numa` de bine.

Popularity: 8%

Mika e prea mare pentru Mamaia!

Cu întârzierea de rigoare, vă anunţ că am fost şi eu prezent la Mamaia pentru concertul Mika de sâmbătă seara.

Înainte de toate, vă aduc la conştiinţă că EU nu voi mai călca niciodată, de bună voie, în staţiunea Mamaia, ori altă luxuriantă staţiune de pe litoralul românesc. Dacă vreţi să mai păşesc în tărâmul acela plin de ignoranţi, melteni, fafaştoace şi frecători de dosuri în grup pe petecul de nisip lăsat liber de firmele cu şezloange, va trebui să moară şi ultimul vamaiot.

Revenim. Doamnelor şi domnilor, melomani cu preferinţe dubioase, comerciale şi, de ce nu, skabroase, vreau să vă anunţ că Mika  e mai bun live decât orice piesă românească făcută într-o baie-studio. Adică eu, care nu sunt nici fan, nici indiferent la muzica lui, am rămas plăcut impresionat de voce, talent şi spectacolul pe care îl face pe scenă. Mika a demonstrat (hapciupaliticilor din industria muzicală) că poţi face şi live şi şou. Alooo!? Andreea Bănică?! Lasă dragă atâta “Love in Brasil” şi nu mai face muzică pe banii soţului că eşti mai bună la goblenuri. Dacă tot nu poţi să te laşi de microfon, pune-o pe Cosmina Păsărin să te înveţe ce să faci cu el.

Revenim. Mika a cântat aproximativ o oră, eu simţind undeva la 2 ore, dar probabil din cauza spectacolului. Publicul a cântat împreună cu el, şi senzaţional, Mika a avut parte de ovaţii şi “mâini ridicate” fără să strige ca prostul: “Şi acum, toată lumea mâinile SUS! DA! DA! HAI MAMAIA!”, cum se mai practică la români. Gata încetez cu aceste comparaţii penibile.

Plusurile concertului au fost multe, printre care vocea-talentul artistului, spectacolul de lumini, sonorizarea şi entuziasmul publicului. Spre deosebire de alte concerte, la acesta nu am remarcat nici o vedetă din România, ceea ce înseamnă că nici o Delia Matache, Giulia, Alex Velea, ş.a.m.d. nu au fost prezenţi la această lecţie de muzică.

Punctele în minus, pentru că au existat, au fost la 2 metri sub Mika. Adică o parte din spectatori. Euforici de oportunitatea de a merge la un concert gratis, românul nescos din casă de la Crăciun a avut oportunitatea să îşi demonstreze aprecierea prin remarci homofobe, glume de autobază şi urlete isterice. Mai nou la concerte nu se aplaudă, ci se urlă precum la viol… nu te pui cu trendul. Probabil de aici se trage şi următorul minus al concertului: gratuitatea. Să cânţi în faţa unor manelişti (2, 3 sau 1.000) doar aşa de amorul artei mi se pare najpa. Vreţi muzică bună? Banul tată! Cum altfel să îşi facă şi Mika vilă cu turnuleţe?!

Am fost plăcut surprins de 3 puştoaice isterice, dornice să îi sugă ciorapii lui Mika, altfel nu ştiu de ce se împingeau să ajungă lângă scenă, şi de burtosul din spatele meu care a confundat o piesă ska (în timpul warm-up-ului) cu o lăutărească.

Apropo, ultima piesă din playlistul warm-up-ului era din repetoriul lui Mişel Jacson. Am  fost revoltat că Mika nu a intrat în scenă pe Mădălina Manole – Fată dragă.

Felicitări Oringi, Mika şi celor care ştiu să se poarte în public. Mika, nu uita, în România eşti iubit de toţi, mai ales de meltenii homofobi tatuaţi cu hena.

P.S. – În Mamaia, plozi graşi şi veseli călăresc ponei slabi şi trişti.

Popularity: 17%

Am fost cyber-violat!

Mulţi cred că munca la radio nu include cuvântul pericol şi viol, dar uite că se poate.

Pe când mă aflam într-o seară la emisiune, şi mă plimbam, singur, pe internet, am fost abordat de o domnişoară (elly_anda2000). Vă atenţionez că discuţia următoare este autentică, iar steluţele  din fraze ascund cuvinte neortodoxe. Completările din paranteze sunt traduceri.

elly anda: boona

BUZZ!!!

Radio Prahova Online: buna

elly anda: zimi ca esti baiat (semn de disperare hormonală)

elly anda: heeeeey (semn de disperare pur şi simplu)

Continuarea pe WWW.NEBUNII de la RADIO.RO

Popularity: 2%

Moldovencele nu se sparg. Se coc.

Dacă trăieşti cu impresia că acest text are un final trist (moarte, viol, jaf), îmi pare rău să îţi spun că nu va fi aşa. E o simplă relatare, imaginară, bazată pe fapte reale, a vieţii unei tinere care a venit la Bucureşti ca să se afirme. E vorba despre Miruna. Miruna Moldoveanca.

A intrat în Bucureşti cu gândul să se afirme într-un domeniu şi să îşi facă părinţii mândrii. A ales jurnalismul pentru că… e cu scrisul, cere condei, şi e o arie unde ca femeie te poţi dezvolta foarte rapid. Asta dacă mai ai şi talent. Nu ştiu dacă Miruna are talent, dar oricum povestea nu gravitează în jurul talentului ei.

A intrat pe uşa facultăţii îmbrăcată simplu, cu părul negru-natural, prins într-un coc simplu la spate. Mergea tăcută spre clasă şi nu vorbea cu nimeni. Nu ştia pe nimeni. Era o simplă, neinteresantă. Timpul a trecut şi a început să cunoască persoane, să se integreze într-un grup, să se implici în activităţi de grup şi să vină la facultate doar când e rost de venit. Adică la examene.

Mult timp nimeni nu a mai dat de ea, nu a mai avut plăcerea să schimbe un “salut” cu ea şi nici să se bucure de zâmbetul ei de fată simplă de la ţară, din Botoşani, Moldova.

Dar a venit şi sesiunea de final de an II, şi Miruna trebuia să vină la examene, să arate că în restul anului de chiul a aprofundat ceva. Şi să vezi schimbare. Miruna Moldoveanca devenise Miruna Emancipata. Mergea lent şi cu mişcări lascive de şold, îmbrăcată sumar (sau mai deloc), cu buzele roşii a semafor şi părul lung, desfăcut şi blond platinat, efect de orbire. Zâmbea mai puţin ca înainte, dar se uita de sus la toţi mucoşii ce nu au evoluat ca ea.

Nu mai vorbea de casa săraca de acasă ci de ultimul club în care a dansat pe cub. De prietenul din Botoşani nici nu mai sufla, din moment ce atârna de braţul ei un Tarzan cu 4 clase şi facultate. Afară o aştepta o maşină mare care să o ducă la şomping de UGG-uri. Cei pe care îi purta o strângeau în cot.

Şi plecă, fără să mai salute jovial cum făcea odată.

Concluzia: e coaptă. Aştept să o văd ofilită în anul 3, cu coşuri de nervi, fără fond de ten, fără bani, cu haine vechi, imagine de “consumabilă” şi filme deocheate pe internet. Dacă nu, sigur apare la TV.

taranca

Popularity: 3%

Mailat-a nu se poate.

Din ziua respectiva, Romania a fost pusa la zid. Impreuna, au sosit la esafod, toti romanii, de peste granita. Haosul a cuprins 2 tari. Italia isi apara tara de “invadatorii, cotropitorii si navalitorii” de la nord de Dunare, iar Romania, prin oameni care o reprezinta, nu apara nimic. Isi scoate resemnata sapca, made in China, si isi cere scuze pentru moartea Giovannei Reggiani.
In cursul emisiunii de duminica, de la Realitatea TV, in care sa tinut si o slujba pentru Giovanna, invitatul, domnul Nicolas Don, jurnalist francez de origine romana, a tinut sa precizeze in mai multe momente ale emisiunii ca Romania, sufera de sindromul unei “tari mici”. Acel sindrom de a se injosii, in fata unei fapte neprobate, si care ar trebui sa aibe repercusiuni doar asupra faptasului.
Interesant este faptul ca dupa zile intregi de dezbateri, ale analistilor, deontologilor si politicienilor mai mult sau mai putin rezervati, concluzia nu a fost “cum decurge ancheta”, cetateanul Mailat fiind etichetat ca si vinovat, discutiile avand un caracter lamentabil, balanta inclinand spre spiritul civic si revolutionar, de integrare a etniei rrome, in societatea europeana. Precum spunea si Mircea Badea, romanii si italienii, nu au fost deranjati de economia care a crescut cu ~4% si nici de forta de munca care a crescut in tara respectiva. A fost insa atrasa, la aproape 18 ani de la revolutie, de integrarea rromilor. Prilej cu care, Madalin Voicu, a aparut la televizor zilnic, spre a critica sau ovationa “spiritul tiganesc”, iar in emisiuena Sinteza Zilei, regele Cioaba, a declarat, ca Mailat nu este rrom, declaratie luata prea putin in seama.
In continuare, urmarind emisiunile, observ ca pe nimeni nu intereseaza cum decurge ancheta. In primul rand, Mailat a declarat prin avocatul sau: “Imi pare rau ce i s-a intamplat Giovannei, dar eu i-am furat doar geanta”. Pe langa declaratia acestuia, este vizibila eschiva medicilor legisti in a se exprima daca italianca a fost sau nu violata. Eschiva ce creeaza impresia ca povestea este cusuta cu ata alba. Cum au remarcat si cei din presa locala, in Italia se aproprie alegerile, si tara se ineaca in extremism.
Analistii se intrec in a afla mai multe despre rromi, italienii in a expulza mai multi romani, sau a-i haituii, iar presa locala impreuna cu cea din cizma, se intrec in acuze din ce in ce mai grave aduse romanilor. Impartialitatea dispare cu prisosinta.
Au mai ramas 2 solutii pana acum. Una propusa de deputatul PC de Hunedoara, Ionica Constanta Popescu, de boicotare a tuturor produselor italiene, iar solutia cu numarul doi ar fi ca romanii din Avrig (comuna din care provine Mailat, jud. Sibiu) sa isi aminteasca de romanca ucisa in italia de un motociclist, de oamenii de afaceri italieni ce jefuiesc tara, si de alti criminali de la portile Romei ce isi fac veacul in Romania. Acestea sunt subiecte de 1-2 zile. In schimb judecarea unui om (neprobata inca vinovatia acestuia), judecarea unei etnii si totodata a unei natiuni, este subiect de prime-time.

Popularity: 1%